Te iubesc altfel

Capitolul 15

Perspectiva Thiarei

Ora 00:00.

Sunt dezamăgită, însă deloc surprinsă.

Încerc să înțeleg de ce mi-am clădit în suflet atâtea așteptări de la ziua care tocmai a trecut și nu am nicio justificare: pur și simplu am sperat până acum, în minutul 00.

Am șaptesprezece ani și aproape o zi.

Ziua mea tocmai s-a dus mai repede decât a venit. N-a fost nimic special, ba chiar din contră, am avut zile mai bune decât cea de ieri. Singurele care mi-au urat la mulți ani au fost Hazel și mătușa mea. Nimeni în plus, nimeni în minus.

Deși eu, ca o toantă care sunt, am sperat până în minutul 00 că printr-un miracol voi primi măcar un mesaj scurt cu o urare de ziua mea din partea lui. Nu știu de ce am sperat la așa ceva când Amos nu a mai dat ochii cu mine de când a trecut petrecerea lui Alex, asta însemnând o săptămână și două zile.

Tocmai de asta îmi era frică, și tocmai de asta n-am scăpat. Ceva din mine a știut că asta se va întâmpla, Amos mă va lăsa cu ochii în soare după ceea ce s-a întâmplat între noi, și nu știu ce doare mai tare, că nu mi-a urat nimic de ziua mea sau că mă evită în fiecare zi cu orice preț.

Cel mai probabil nu știe că e ziua mea, cu siguranță asta e. Mă gândesc că nu e atât de tiran încât să știe și să nu îmi trimită un amărât de mesaj. Însă... din nou, ceva din mine continuă să creadă că indiferent dacă ar fi știut sau nu, nu mi-ar fi spus.

Mă privesc iar în oglinda din camera mea și încerc să ignor sentimentul din mine care mă face să plâng. Aș plânge doar din frustrarea imensă pe care o simt din cauza băiatului ăluia nesuferit care se tot joacă cu mintea mea în felul ăsta. O fi supărat pe mine pentru ce s-a întâmplat cu Kyle? Regretă că ne-am sărutat? Regretă că m-a iertat? Vrea să mă facă să sufăr pentru că încă e supărat? Vrea să mă facă confuză? Vrea să își adune gândurile pentru o vreme? Vrea pur și simplu să se îndepărteze de mine? Habar n-am! Și ceva-mi spune că nu voi afla prea curând.

Nici măcar vărul meu nu s-a obosit să-mi spună, nu că mi-aș fi dorit, oricum. Au trecut vreo trei săptămâni de la incidentul dintre el și Amos și a plecat cu un bagaj, spunând că se întoarce într-o săptămână. Nu-mi lipsește absolut deloc; nu m-am mai simțit atât de liniștită de multă vreme, însă nu știu în ce constă plecarea asta și ce se va întâmpla când se va întoarce. Sper doar că nu se va întoarce prea curând - preferabil niciodată.

Fac rapid un duș, împrospătându-mi pielea și părul doar de dragul de a mă pune să dorm înecată în mirosul de vanilie al șamponului și al gelului de duș.

O bătaie în ușa de la intrare mă face să mă opresc în loc și să nu mai fac nicio mișcare, nici măcar să respir nu-mi mai dau voie. Expir aerul încet, de teamă să nu fac un zgomot care să-i dea de înțeles persoanei de pe partea cealaltă că există cineva înăuntru. Cine ar putea să-mi bată la ușă la ora unu în miezul nopții?!

Din nou, ciocăniturile se aud, de data asta ceva mai insistente și mai gălăgioase. Mă trece un fior până în măduva spinării gândindu-mă că Nick s-a întors acasă. Te rog, nu, ăsta e cel mai mare coșmar al meu!

Mă îndrept cu pași mici și temători spre ușa de la intrare, neștiind ce ar trebui să fac. Mi-e teamă să mă apropii de ușă prea tare, deși sunt ridicolă, doar nu mă poate observa nimeni prin metalul ușii.

Au trecut minute bune de când a bătut ultima oară, poate a și plecat. Sper cel puțin.

Pe când m-am apropiat de ușă și mai mult, telefonul meu a scos un sunet ascuțit, semn că am primit o notificare. Am avut impresia că sunetul s-a auzit atât de tare încât mi-a rănit urechile și, mi-am zis, cu siguranță persoana de dincolo a auzit acest sunet.