În spatele draperiilor

Jordan

            Deschid ochii, amețit și îmi duc mâna la cap. Soarele încă nu a ieșit bine, ceea ce demonstrează că nu e nici ora șase. Arunc o privire femeii de lângă mine. Slăbuță, cu pielea ca de alabastru, păr negru și lung, ochii albaștri. Era o femeie frumoasă, foarte frumoasă. Dar pe lângă fizic, era o adevărată doamnă. Elegantă, suplă, deșteaptă și amabilă, uimea lumea cu fiecare calitate ce-o avea. Părea perfectă, merita o viață mai bună. Dar amândoi suntem prinși într-o lume ce nu ne ascultă, o lume nedreaptă. 

                 Oftez zgomotos și mă ridic de pe pat, ascultând iritat scârțâitul înfundat al patului. Mă frec la ochi, alungând somnul și apuc un prosop la întâmplare, intrând în baie. 

                Mă dezbrac de pantalonii albi de in, de tricoul negru, apoi dau drumul la apă. E caldă, iar toți mușchii mei tind să adoarmă la loc. O dau la rece, înainte să mă copleșească somnul iar. Apa curge pe corpul meu, simțind cum mi se face pielea de găină. După câteva minute de stat sub apă, o opresc, iau prosopul bej și mă șterg rapid. 

             Pășesc pe gresia azurie , temător, știind că aceste tălpi puțin umede s-ar luneca cu ușurință. Îmi înfășor materialul gros în jurul abdomenului, oprindu-mă în fața oglinzii. Îmi agit mâna prin părul șaten, umed, stropind oglinda mare. 

               Încerc să ignor cearcănele de sub ochii căprui, mă îmbrac repede într-un trening gri. Fiind duminică, sunt pregătit de alergarea matinală. Pătrund iar în dormitor. Pereții albi al acesteia a căpătat o nuanță roșiatică din cauza soarelui ce abia răsare. În centrul camerei, în patul cu așternuturi verzi, stă zeița adormită. Mă apropii și o învelesc, privind-o cum se foiește și zâmbește simțind căldura plapumei, în comparație cu aerul rece de dimineață. 

              Părăsesc apartamentul, îndreptându-mă spre Central Park. M-am  urcat într-un taxi ce parcurse într-un timp scurt cei cincisprezece kilometri de casă. Am plătit și, luându-mi rămas bun de la taximetristul prietenos, m-am așezat pe una din băncile de lemn de pe margine. 

            Mi-am legat bine șireturile, mi-am setat melodia de început și mi-am început întinderea. Durerea brațului stâng, pe care-l lovisem din greșeală de ușă, s-a mai domolit, simțindu-mă perfect... fizic. Melodia Arcade răsuna plăcut în căști, relaxându-mi fiecare neuron agitat. 

              După ce mi-am încălzit membrele, am început a alerga pe un ritm încet, ușor. Priveam direct înainte, înaintând pe drumul asfaltat, ocupat doar de alți câțiva alergători. Băncile erau goale, la fel și iarba încă verde, umedă din cauza brumei tomnatice. Copacii din jur începeau să-și piardă frunzele, așternând câteva pe tot ce era în jur. 

             Am continuat alergarea prin jurul lacului nu prea curat, netulburat de nimeni. Soarele se lăsa tot mai mult pe bolta senină, încălzind atmosfera și trezind-o la viață. În următoarele trei ore, parcul fremăta de gălăgia oamenilor. 

            Obosit, am luat-o pe o scurtătură, prin pădurice, ajungând la locul de unde am pornit. Mă răzbea somnul și oboseala, iar sticla cu apă era goală, având gâtul uscat. Mi-am dezbrăcat haina treningului, rămânând în tricoul alb, ud de transpirație. Cu o batistă mi-am șters fața udă și m-am așezat pe o bancă de sub un copac. Am stat în jur de cinci minute pentru a-mi calma bătăile inimii, refuzând să plec spre casă. Doream să evit acel loc, știind că e încărcat de tensiune și chin mascat în fericire. 

             Mi-am lăsat capul pe spate și am închis ochii, până am simțit că cineva mă calcă pe picior. Am deschis ochii și am dat de privirea agitată a unui puști brunet. A șoptit un ,, îmi pare rău" și s-a așezat la celălalt capăt al băncii, citind ceva.