Amintește-ți de mine

▪️Capitolul 12▪️

          Orele petrecute la școală au trecut ca prin ceață și nici măcar nu îmi dau seama cum a zburat ora Harpiei.

          Cam a lipsit toată ziua, deci m-am ales doar eu cu priviri ciudate și șușoteli pe la spate. Se pare că după o zi toată școala vuia vestea despre Cameron care s-a luat de faimosul căpitan al echipei de fotbal, dar nimeni nu știe exact de ce. Doar că eu eram de față.

          Mda... Mai multă publicitate și ocheade pentru mine. Yey!

          Am luat-o la pas din parcare și m-am îndreptat spre casă. Programul meu dinamic de la librărie îmi permite să mă ocup de școală. Lucram în weekend de la nouă dimineața până după amiază la trei, miercurea și vinerea după școală până la ora opt seara.

          Am trecut prin fața unui local și în minte mi-a venit amintirea unei zile petrecute cu bunicul, cu câteva luni înainte să mă părăsească.

          Stăteam la masa noastră de lângă geam și îmi savuram porția imensă de înghețată de vanilie în timp ce îi povesteam ce se întâmplase la școală și cum aflasem că Harpia are gât.

         – Fata mea, da ce-ți veni să te trezești vorbind?

          Am plescăit ușor din buze și mi-am îndesat în gură înghețată.

          – Efectiv, o teroriza pe o colegă.

          Bunicul a zâmbit și a luat o gură de cafea.

            Deși avea puțin peste șaizeci de ani, bunicul arăta ca la patruzeci. Pielea feței era întinsă și ușor bronzată și ochii căprui luminoși. În păr nu se vedea mai nici un fir de păr alb, dar poate se vopsea și nu știam eu. Eram obișnuită ca bunicul să acapareze atenția mai mult decât mine.

          Avea o statură impunătoare și un corp încă în putere. Alerga aproape zilnic și nu mă lua în seamă când îi spuneam că poate face cu inima. Râdea cu poftă și mă poftea să-i fac companie ca să fiu sigură că nu pățește nimic.

          Uneori alergam și câte patru kilometri în jurul parcului și la final mă lăuda și îmi cumpăra o înghețată sau ciocolată.

          O femeie cam la vreo treizeci de ani stătea vis-a-vis de noi și îi arunca ocheade fără să se ascundă. Era frumoasă, cu un păr blond tuns bob și cu buze pline. Avea niște ochi mari înconjurați de gene lungi. Purta o bluză roșie îndrăzneață, cu un decolteu în formă de V. Am început să chicotesc și el s-a uitat chiorâș la mine.

        – Acum ce mai e?

        – O vezi pe femeia aia de la masa de dincolo, l-am întrebat. Nu te întoarce brusc că își dă seama.

          I-a aruncat o privire și femeia i-a făcut cu ochiul.

         – Te cam place, ha?

          Bunicul a ridicat din sprâncene și a început să râdă.

         – Fata mea, am un hemoroid mai bătrân decât ea.

          Am început să râd în hohote și m-am lăsat pe spătarul scaunului în timp ce bunicul își făcea cruce.

          – Îmi aduci aminte de taică-tu, a zis și ochii i s-au întristat.

          Am revenit în prezent și mi-am strâns mai bine hanoracul larg în jurul meu.

          Străzile erau mai mereu aglomerate în fiecare zi a săptămânii. Seara era mai liniște și se putea circula mai bine pe trotuare. În timpul zilei riști să fi luat pe sus de câte un biciclist care nu știe unde sunt localizate pistele sau de vreun tip șmecher cu skatebord.