Amintește-ți de mine

▪️Capitolul 19▪️

           Următoarea zi nu m-am putut concentra deloc la școală. Tresăream violent la orice zgomot auzit dintr-o dată. De dimineață am mers cu Trav și Rebecca la școală. Eram prea îngrozită ca să umblu singură. Era ceva de moment. Tipul poate voia să mă jefuiască sau mai rău, dar asta nu înseamnă că mă va găsi și altă dată. Nu că aș fi eu ceva fiică de mafiot ca să mă urmărească toți dubioșii.

            După școală m-am mai calmat și am reflectat asupra situației, dar trebuie să recunosc că nu asta mă bântuia cel mai tare, ci reticența lui Cam și lipsa lui de la școală. Era a doua zi când lipsea consecutiv. Mai dispărea câte o zi, dar niciodată atât de mult.

           Răceala chipului său încă îmi dădea fiori. Mă întreb ce căuta acolo cu dubioșii ăia și era clar ca bună ziua că tipul ăla uscățiv nu aducea chestii prea bune.

            După amiaza a trecut repede. Neavând program la librărie, mi-am terminat temele pe săptămână aceea, m-am trântit în vârful patului și m-am apucat de o serie nouă de cărți. Plictiseala m-a învins și m-am târât jos din pat până la bucătărie. Ceasul de pe perete bătea ora nouă seara.

            Aveam nevoie să vorbesc cu cineva despre tot. Mă măcina pe dinăuntru și îmi rodea neuronii. Trebuia să aflu ce căuta Cam acolo și să aflu și cine m-a fugărit prin tot orașul ieri.

             Atunci mi-a venit cea mai tâmpită idee din istoria omenirii. Știam că e o prostie din partea mea, dar trebuia să o fac. Măcar la o parte din întrebări să găsesc răspuns.

            Nu știu dacă voi regreta decizia asta, dar momentan nu-mi păsa. Am luat-o la fugă pe scări înapoi în dormitor și mi-am schimbat tricoul și pantalonii de pijama. Am luat la întâmplare o pereche de blugi negri, un tricou alb și jacheta.

            M-am îmbrăcat repede și mi-am trecut de câteva ori peria prin păr.

           Am coborât scările și m-am năpustit spre ușă. Mi-am încălțat tenișii și am ieșit în stradă.

           Aerul era călduț și îmi mângâia ușor obrajii. Temperaturile au început să crească în timpul zilei de te puteai bronza, chit că era numai începutul lui aprilie.

            Am ales o stradă populată și treceam pe lângă oameni ca un robot. Eram atentă la zgomote ciudate și de fiecare dacă când treceam pe lângă un magazin deschis, aruncam un ochi în geam și cercetam persoanele din spatele meu. Poate eram și puțin paranoică, dar nu voiam să risc. Teama aceea îmi făcea interiorul să o ia razna și creierul să se întunece.

          Cum am intrat pe X Street am aruncat ochii spre local. Știam că e o idee proastă. Nu aveam nevoie să mi-o spună careva.

            Am înghițit în sec. Mai aveam timp să mă întorc pe călcâie și să o șterg țipând.

            Am alungat repede acel gând. Nu aveam de gând să fug. Trebuia să-l găsesc pe Cam. Ceva îmi spune că se întâmplă ceva cu el, mai rău decât lasă la vedere.

           Trebuia să rețin trei pași simpli. Intri. Îl găsești. Ieși. Simplu ca bună ziua.

           Mi-am forțat mușchii să se miște și am trecut strada. În față stăteau tot tipii ăia ciudați de aseară. Motocicletele lor erau parcate la o distanță mică și unul dintre ei își ținea cocoțat un picior pe una din roți.

           Tipul ăla părea cel mai ciudat dintre toți. Era mai slab decât restul și pot pune pariu că nu avea mai mult de douăzeci și doi de ani. Avea un corp bine clădit, îmbrăcat complet în negru. Tricoul i se mula pe pieptul larg, acoperind o parte din tatuajele care îi acopereau brațele și gâtul. Cel mai fascinat mi se părea părul. O claie de păr de un verde deschis lăsat liber. Șuvițele mai lungi nu îi treceau de bărbie.