Școala Wordel

Povestea directorului

                                 Danyelle
     Întorc capul în spate și îmi ridic privirea,am scos un icnet din cauza șocului.Domnul director se uitase la mine ,însa pe fata lui nu se citea furie ci milă.
—Domnișoara Danyelle,vă simțiți bine?întreba el cu o voce cât se poate de duioasa pentru el.
—D-Da,scuzați,vroiam sa iau o gura de aer.
—Ce s-a întâmplat ?întreba el.De ce plângeai?
    Ma uit in ochii lui gândindu-mă ce minciună să-i spun.Domnul Horfin m-a anunțat ,mi-a spus sa ma țin departe de el,însa am fost proastă.
—Nimic,doar probleme cu prietenile,zic eu.
El zâmbi.
—Sa știi că niciodata nu e tarziu sa corectezi ceva,zise el și se așezase lângă mine.
Privea intens stelele încă cu zâmbetul ăla dulceag.
—Sa știi că părinții tăi nu ar vrea sa te vadă plângând,zise el și eu brusc îmi întorc privirea la el.Noaptea mereu ma culc târziu,pentru ca ma uit la stele și îmi închipui ca stelele defapt sunt sufletele celor dragi mie ,care deja nu-i voi mai putea vedea.Nici acum nu am uitat zâmbetul și bunătatea ei.Nu am uitat de frumusețea ei sclipitoare.
—Despre cine vorbiți ?întreb eu.
—Despre femeia care mi-a luat sufletul în mâinele sale.Despre femeia care mi-a desenat fratele.
—Unde e ea?
—A murit.
—Îmi...îmi pare rău,dar nu înțeleg ,de ce l-a desenat pe fratele vostru dacă va iubea pe dumneavoastră?întreb eu.
    El își întoarce capul spre mine și ochii ii sclipeau de la lacrimi.
—Vezi tu,nu mereu pe cine iubești,te iubește pe tine.Ea ținea la mine,însa nu mai mult ca la un prieten.Ea îl iubea foarte mult pe fratele meu.
—Oh,e atât de dureros,zic eu.Dar cum a murit ?
El rase și spuse:
—Pe azi ajunge,du-te la culcare și nu uita ,niciodată nu e târziu.
—Dar...Vreau continuarea,zic eu cu rugăminte
El clătină din cap și spuse:
—Danyelle ,îți voi povesti altă dată,acum e târziu ,noapte buna.
Vroiam sa mai lupt însa știam ca nu este sens.
—Bine,noapte buna.
***
      Următoarea zi a fost cât se poate de obișnuita.Deseori îl vedeam pe Reed și mereu încerca sa vorbească cu mine ,însa eu fugeam de el.Nu cred ca eram pregătită să-i spun motivul real pentru care am rupt-o cu el.
Am început a ma pricepe mai bine la lecțiile pentru vrăjitori,ce nu pot zice de Magie.Mă mir de ce doamna Romilda nu m-a alungat de la orele ei,pentru ca sunt foarte nepricepută.
Mark cu Melisa mereu se certau,iar eu cu Veronica și Tate ne gândeam unde putem găsi cristalul în acea biblioteca veche de după portret.
După prânz însa am avut Autoapărarea cu domnul Andrew.Nu era nimic deosebit la lecțiile lui ,ca de-obicei scotea un elev,arată tehnicile asupra lui și apoi ne punea la lucru in perechi.
    Nu puteam sa nu ma gândesc la Arron ,chiar și dacă îl uram din tot sufletul.Mereu îl căutam cu ochii prin sală,însa nu-l vedeam.
—Danyelle,haide,zise Veronica după ce cu toții au terminat de mâncat cina.
—Ăăă...da,bine,zic eu.
    Am decis după cină sa ne ducem în biblioteca secretă și sa căutam indicii despre cristal.
—Nu am idee cum putem găsi ceva între milioane de cărți care se afla acolo,va dați seama câte cărți trebuie de răsfoit și de citit?întreba Tate.
—Absolut de-acord ,nici o viața nu ajunge,spuse și Veronica
—Nu ne trebuie prin toate cărțile ,trebuie sa fie ascuns într-o carte deosebită,spuse Mark.
—De unde puteți fi siguri ca cristalul este ascuns in una dintre acele cărți ?întreba Melisa.Poate cărțile sunt doar o îndrumare ,poate cristalul se afla în altă parte.
—Sa știi ca este posibil,îi zic eu Melisei.
  Când am ajuns in biblioteca veche,Mark spuse:
—Succes,la lucru.Fiecare își alege câte o sută de rafturi.
—Dar aici sunt 600 de rafturi,zise Melisa dându-și ochii peste cap.
—Stiu,toți câte o suta inafara de tine ,zise Mark cu un zâmbet diabolic ,tu vei avea de lucru cu doua sute.
—Nu tu decizi!îi striga Melisa.
—Mai vedem,zise Mark și pleca spre cele ale lui 100 de rafturi
—Cândva îl voi ucide ,zise Melisa furioasă.
   Nu stiu ce se intamplă între ei,însă am observat ca ambii le place sa se jignească unul pe altul.Privirea Melisei ,însa,îmi spune ca ea simte altceva pentru el.
                                    ***
După ce am terminat de cercetat toți câte 50 de rafturi ,am decis ca vom continua mâine.Afara soarele apunea ,iar noi cu toții ne pornim spre camerele noastre.

          Arron
     Stau la malul lacului înterzis si ma uit la apa strălucitoare.În minte îmi apare imagini cu seara când am venit aici cu Danyelle.Imi aduc aminte de ea,avea rochia mulată pe corp,parul auriu îi cădea ondulat pe spate și se uita cu ochii aia verzi și inocenti la mine.N-o plac,niciodată nu am plăcut-o ,doar am folosit-o și atât.Ea este frumoasa ,cred,însa e atât de naivă.
     Buzele ei fini pe buzele mele...corpul ei lipit de corpul meu...tremuratul ei după orice a mea atingere...toate aceste amintiri îmi inundă capul.
   Nici nu observ cum deja se întuneca și stelele se nasc ,iar pe lacul limpede se reflecta cerul.
   Trebuie sa ma duc in școala ,nu mai vreau sa stau aici,nu mai vreau sa ma gândesc la momentele petrecute aici cu ea.
  Când ajung în curte,vântul sufla destul de tare  si afara este destul de frig ,ridic puțin privirea și inima mi se oprește în loc.O văd pe Danyelle alături de el,pe acoperișul școlii,înfășurați cu o pătură,uitându-se la stele.

Sunt atât de fericita când stiu ca cineva îmi așteaptă capitolul și prețuiește ceia ce fac.Va mulțumesc 🥺❤️