Adrenaline

Capitolul 17

                           Zilele zburau si stiam ca momentul in care va trebui sa dau ochii cu unchiul meu, va fi destul de curand. De ceea Smith ne-a trimis la sala de antreamente, unde exersam cea mai mare parte din zi. Dupa care studiam planurile sau trageam cu arma. Nu mai condusesem de ceva timp si ma simteam de parca ceva din mine lipsea. Nu ne-a mai dat voie sa iesim de acolo, decat seara sau cand zona era total sigura. Ei bine, seara, cand eu si Cole eram franti de oboseala si nu mai puteam nici macar sa purtam o conversatie. Era solicitant, prea solicitant si cateodata ma intrebam daca chiar merita. Adica, puteam fugi iar cu Cole, sa mergem intr-un mic orasel, chiar si din afara statului si sa ne traim viata mai departe. Dar se pare ca nu era asa usor, nu? 

                     Dar totusi, exista in sfarsit o zi, in care puteam respira si ma puteam odihni. Planuisem sa merg cu Cole sa dam cateva ture pe sosele, dar Smith nu era de acord. Spunea ca am putea fi descoperiti si ca , oricum in orasul acesta exista deja destul de multe probleme, iar noi am fi nu doar umplutura, ci picatura care a umplut paharul. Cole a vrut sa iesim in oras, dar eu aveam nevoie de ceva mai mult de atat. Vroiam adrenalina, sa simt din nou acea senzatie care te facea sa uiti de tot, pana ce aproape iti pierdeai mintile. Asa ca am obtinut permisiunea lui Smith, fara ca Cole sa stie si am iesit in club. Daca nu puteam obtine senzatia aceea prin condus, sau prin a face ceva periculos, atunci o obtineam prin alte moduri. Nu droguri, ci bautura. Un pahar de whisky nu ar strica nimanui, nu? Nu. 

                         Asa ca am mers pe strazile din Washington DC pana ce am dat de un club, care parea destul de decent si unde nu puteam creea probleme. Era o atmosfera destul de energizanta si inca nici nu era miezul noptii. Oamenii care dansau, barmanul care facea bauturi la minut si nici un pericol. Nu cunosteam pe nimeni, ei nu ma cunosteau, asa ca ce ar fi putut merge rau? 

                                 - Cu ce te servesc? Ma intreba barmanul, nefiind atent la mine. 

                        - Un pahar de whishy. Am spus, asezandu-ma pe unul din scaunele din fata barului. 

                            Barmanul incuviinta, dupa care se intoarse cu spatele la mine. Era un tip de vreo douazeci si ceva de ani, aproape de treizeci, dar nu parea ca ceilalti. Nu parea ca il cam intereseaza vreo fata din acel club, sau oricine altcineva. Dupa putin timp , imi inmana paharul de whisky, stergandu-si fruntea cu un prosop si expirand zgomotos. 

                                - Esti noua pe aici? Ma intreba, in timp ce prepara o alta bautura. 

                                - Da. Nu prea cunosc orasul. Am spus, sorbind din batura. 

                                - Si cum de ai nimerit tocmai in acest club? Ma intreba amuzat. 

                          Am dat din umeri, dand paharul pe gat. El il lua si turna altul.

                                - E primul pe care l-am vazut. Am spus eu, zambind. 

                          Imi zambi si el, dandu-mi alt pahar. 

                                - Te-ai despartit de cineva? 

                                - Nu. Dar oamenii mai au nevoie si de altceva. O seara nu va strica nimic. Am zis, band din nou din bautura. 

                            Discutia nu a fost cine stie ce. Mai vorbeam din cand in cand, in timp ce el imi tot turna alte pahare, iar eu simteam in sfarsit ca nu mai aveam nici o grija. In sfarsit nu mai exista nimic care sa ma ingrijoreze si ma simteam ... bine. Nu stiam cat era ceasul si nici nu ma interesa. Cui ii mai pasa? Ma ridicasem de pe scaun si incepusem sa dansez, prin multimea de oameni. Toti pareau in lumea lor, asa cum eram si eu.