Adrenaline

Capitolul 24

         I-am simtit nelinistea inainte sa deschid ochii.

         Cole se zvarcolea în pat, murmurand ceva de neinteles. M-am ridicat rapid de pe canapea, fara sa-mi mai amintesc cand am adormit. Era a doua oara in acea noapte cand avea acel vis, ce nu-i dadea pace nicicum. Niky spunea ca totul incepuse cu putin dupa accident. Era plin de griji, tot timpul precaut. Iar asta ii provoca si mai multe cosmaruri. Dar sincera sa fiu, nici eu nu eram linistita.

         M-am asezat pe marginea patului,punandu-i o mana pe frunte si incercand sa-l trezesc. Tresari la atingerea mea, caci aveam mainile inghetate.

            - E doar un vis, linisteste-te, am soptit. E doar un vis Cole.

           Deschise ochi, rotindu-si privirea prin incapere. Era speriat, dar apoi se linisti. Se ridica din pat, fara sa spuna vreun cuvant si merse la fereastra. M-am ridicat si eu, mergand langa el si luandu-l in brate. Nu se impotrivi.

            - Ai adormit aici? ma intreba, fara sa-mi dea drumul.

            - Da. E totul in regula?

            - Acum da. Totul e bine.

        Trecusera mai bine de doua saptamani de cand eram acasa. Totul incepea sa revina la normal. Groapa a fost pusa din nou in functiune. Treceam pe acolo aproape in fiecare zi, facand cate o cursa. Smith nu ne mai contactase decat o data, ca sa vada cum ne simtim si daca totul e bine. Era bine, pericolul trecuse. Desi unchiul meu inca traia, dar eu eram moara pentru el. Totusi, nu puteai sti ce avea sa se intample.

            - Ar trebui sa dormi, zise Cole, indepartandu-se putin de mine.

            - Nu am nimic. Mi-a trecut somnul.

            - Imi pare rau. Urasc ceea ce se intampla.

            - Si eu, dar e in regula. E doar un vis, nu o sa se mai repete.

          El ofta, privind pe geam. Il instalasem in camera tatalui meu. Veche, neatinsa de mult timp, dar totusi comfortabila pentru el. Trecuse ceva timp de cand nu mai intrasem in anumite camere din casa, dar acum nu mai simteam nimic. Regret, poate. Dar acceptasem ce a fost.

             - Tata obisnuia sa-mi spuna ca visele devin realitate, incepu Cole. Dar a uitat sa zica ca si cosmarurile sunt reale.

           Nu vorbea prea des despre parintii lui. Iar cand o facea, ii amintea doar in trecere.

              - O sa fie bine.

              - Tu ar trebui sa fi cea care se teme, dar eu imi fac mai multe griji decat tine.

              - Asta pentru ca nu mai avem de ce ne teme, s-a terminat Cole.

           Respira sacadat. Inca nu se calmase, iar eu nu stiam ce sa mai fac. M-am tras din imbratisarea lui, trecandu-mi o mana prin par. El nu mai spuse nimic, privea doar pe geam, dar ii vedeam muschii incordati pe sub tricou. M-am indreptat spre usa, incercand sa-i ofer spatiul de care avea nevoie, dar ma opri.

             - Elisa...

             - Ce e?

             - Imi pare rau. Pentru tot ce a fost. Eu... Daca nu as fi fost eu poate ca nu am fi trecut prin asta.

             - Nu spune asta, nu e adevarat.

             - Nu am mai fi in situatia asta. Si nu o sa-mi iert niciodata faptul ca te-am adus aici. Nu am vrut sa ti se intample la fel ca...