Adrenaline

Capitolul 19

            Ajunsesem inapoi la sediu, dupa cateva ore de mers cu masina. Eram nerabdatoare sa vad cum se simtea Cole, sa vad ce avea. Dar eram obosita si infometata. Ma durea spatele ingrozitor si aratam in cel mai jalnic mod posibil. Scapasem, asta era cel mai important acum, dar trebuia sa-mi revin. Trebuia sa fac fata la tot ceea ce se intampla. Mai ramanea doar sa o sun pe Niky, sa vad ce se intamplase. Telefonul meu era probabil, pe undeva prin bagaje si trebuia sa-l scot de acolo cat mai repede si sa o apelez, inainte ca unchiul - sau mai bine zis, dusmanul - sa ajunga la ea. Nu puteam permite asta. Nu acum. 

             Am mers pe holuri, in spatele lui Smith, care ma conducea spre camera in care era Cole. Simteam cum stomacul mi se facea ghem. Patise toate astea din cauza mea. Doar din cauza mea. Daca nu as fi fost eu si gandurile mele nebune, el nu ar mai fi fost in situatia asta acum. Noi nu am mai fi fost aici si probabil, daca as fi ascultat, as fi avut si masina si totul ar fi fost normal. Dar desigur, numai eu puteam face acele lucruri si sa ajung sa fiu urmarita de mafie. Halal gandire mai aveam. 

           Smith deschise usa camerei si ma impinse sa intru inauntru. Cole statea intins pe pat, cu capul bandajat si cateva perfuzi in maini. Era bandajat si nu parea prea fericit ca nu se putea misca in voie. Isi ridica privirea si o urma de ranjet ii aparu pe fata. Nu m-am putut abtine sa nu-i zambesc si eu. 

                    - Se pare ca pana le-a urma te-au gasit. Spuse el mentinandu-si ranjetul. 

             M-am apropiat de el, dar zambetul mi s-a risipit. Era numai vina mea.

                    - Imi pare rau. I-am spus, privind in alta parte.  

                    - Nu e vina ta. Nu aveai de- 

                    - Ba da! E numai vina mea Cole. Si stii asta. 

                 - Taci si asculta-ma. Nu e vina ta, eu te-am bagat in toate astea. Daca nu ar fi fost ideea mea nebuna de a fugi cu tine, probabil acum nu as mai fi aratat ca Tutankamon. 

              Nu-mi puteam abtine un hohot de ras, desii spatele ma durea rau de tot. 

                   - O sa te faci bine. L-am asigurat, iar el imi stranse mana. 

                - Promite-mi, ca nu o sa mai faci nici o prostie, atata timp cat eu sunt in starea asta. Daca va fi sa facem, o facem impreuna, bine? 

                   - Da. Promit. Am spus eu, zambindu-i. 

                Daca va fi sa facem, o facem impreuna. Impreuna. 

            Nu am putut sta prea mult cu el, deoarece oboseala ma cuprinse. M-am schimbat si mi-am facut un dus, astfel incat sa arat cat de cat, decent si acceptabil, dupa care am tras un pui de somn. 

               Ma trezisem pe la amiaza zilei urmatoare. Nici nu-mi dadusem seama cum putusem sa dorm atat de mult. Apoi un gand mi-a fulgerat mintea. Trebuie sa o sun pe Niky. Am cautat telefonul si l-am deschis. Aveam nenumarate apeluri de la ea, Suki si chiar si de la Nate. Prima pe care am apelato, a fost Suki. 

                     - Nu pot sa cred! Greu mai da omul de tine! Spuse ea, dintr-o suflare. 

                     - Si mie imi pare bine sa te aud Suki. Ce s-a intamplat?

                     - Unchiu-to parca a innebunit Eli! Ne-a luat pe toti la ancheta iar Niky mai avea putin si venea dupa tine. Unde esti?

                  - In siguranta, momentan. Suki, spune-i te rog ca sunt bine si ca nu pot sa vorbesc cu ea acum. Cred ca cineva imi asculta apelurile si nu vreau sa risc prea mult. O sa vad mai sun eu cand pot. A si spune-i si lui Nate ca nu am nimic. 

                     - Da sigur, o sa le spun. Eli?

                     - Ce este?

                     - Masina e bine da? Sper ca nu ai lovito din nou. 

                     - Nu, nu am lovito, tradatoare mica. O sa am nevoie de ea cat mai mult acum. 

                     - Bun. Atunci, ai grija de tine. O sa-i spun lui Niky ca o vei suna. Pa.

                     - O sa am. Bine, pa Suki. 

        Am inchis telefonul, rasufland usurata. Imi era dor sa vorbesc cu ei, sa fim iar ca pe vremuri, cu cursele si toate cele. Dar acum totul se schimbase, al naibi de mult. Si nu mai puteam da timpul inapoi.

            Restul zilei, am stat cu Cole. Eram amandoi intr-o stare prea proasta si chiar daca as fi putut, Smith ma scutise deantrenamente, pentru ceva timp. Si imi interzise sa mai ies din sediu, fara permisiune. Nu puteam nega, totul era spre binele meu si nu puteam nici sa comentez. Imi dadusem seama ca ei ne vroiau binele. Nu eram ca o familie, dar era bine sa stii ca ai pe cineva langa tine. 

               Stiam ca Niky va face ca toti dracii, cand va afla ca am sunato pe Suki si nu pe ea. Dar acum, nu mai conta, ii va trece. Ma odihnisem zilele astea, pusesem totul cap la cap si incercam sa fac si un posibil plan, ca sa scapam din mizeria asta. Dar lucrul acesta, nu era atat de usor pe cat parea. Smith nu-mi dadea voie sa ies, asa ca nu puteam folosi masina, pentru o cursa ca pe vremuri. Cole isi revenise destul de repede, dar nu indeajuns. Totul era cam mort acum si nu prea stiam ce era de facut. Sa fac planuri cum sa-mi omor propriul unchi, sau sa aflu despre ce vorbea? 

                      - Nu mai gandi atat. Imi spuse Cole, scotandu-ma din gandurile ochii. 

               Nici nu imi dadusem seama ca priveam in gol, de ceva timp.

                     - Scuze... dar cateodata nu prea pot face asta. Am spus eu, ranjind.  

                     - S-a intamplat ceva? 

                     - Nu. 

               Inca. 

                     - Serios, totul e in regula. L-am linistit. 

                   - Inca. Reprima el. Serios Elisa, imi pare rau ca te-am bagat in asta... nu ar fi trebuit sa o fac. 

                - Nu e doar vina ta. Suntem amandoi in asta, ai uitat? Si o sa facem fata, fi mai optimist. In plus, asta e o viata adevarata. Adrenalina, e tot ce avem nevoie. 

               El imi zambi, dar am putut vedea o mica urma de tristete pe chipul lui, desii incerca sa ascunda asta cat mai bine, eu vedeam. 

                     - Da... dar adrenalina nu e tocmai un sentiment.