E noapte.
Eu stau afară.
Încă sunt copii
Care râd şi se joacă.
Eu doar păşesc,
Mă gândesc,
Şi mă întreb:
Cum de mai sunt copii
Care se bucură de momente?
Au o imaginaţie bogată,
Au idei şi se distrează
Eu doar stau, fumez
Tot ce fac e să îmi grăbesc moartea
În loc să îmi amintesc de copilăria mea.
Afară se face frig, e ger
Eu, îmbrăcat subţire,
Simt că răcesc.
Dar nu îmi pasă
Eu doar stau pe stradă.
Hoinărind, rămân singur
M-am obişnuit, nu e ceva nou.
Nu e uşor,
E greu să trăieşti.
În această lume
Simţi că te îmbolnăveşti.
Toţi sunt la fel,
Copii sunt diferiţi,
Se maturizează,
Copilăria dispare.
Ce rost mai are dacă totul se schimbă?
Aceasta e întrebarea,
Dar răspunsul lipseşte.
Alte întrebări vor să îşi facă apariţia,
Iar aceasta, care e importantă,
Este uitată.
CITEȘTI
Stardust
SpiritualFiecare om îşi alungă suferinţa, tristeţea, durerea, cumva. Unii cu ajutorul lacrimilor, alţii prin compunerea poeziilor, a cântecelor sau prin alte moduri. Dar eu, doar scriu pe o foaie nişte cuvinte, le leg şi formez propoziţii. Şi uşor mă "însănă...
