Ea: Te iubesc!
El: Nu te cred.
Ea: De ce?
El: Deoarece e foarte uşor. Mă poţi minţi. În primul tând, nu te cunosc cu adevărat, majoritatea mint, iar asta, e cea mai bună armă ca să răneşti o persoană. E ca şi cum ai spune că îţi place şcoala, dar mulţi ştiu că nu e adevărat. Vrei să încerci să păcăleşti pe un prieten că ninge, dar nu merge, deoarece el ştie că e toamnă. Iar eu, m-am săturat ca oamenii să mintă. Deci, îmi pare rău.
Ea: Dar trebuie să mă crezi, n-am motiv să te mint.
El: Ştii, nici încredere nu mai poţi avea în nimeni. Puţini îţi mai sunt alături şi puţini în care poţi avea încredere. Uneori, nici în tine nu mai poţi să ai încredere. Ţi-am zis, îmi pare rău, dar nu are rost să mai încerci.
Ea: Dar nu toţi sunt aşa. Nu mai exagera atât.
El: Chiar nu exagerez. Nici dragoste adevărată nu mai există, sunt cazuri rare. Există acum şi fete false, deci iubirea dispare. Ce e asta?
Ea: Dar eu nu sunt aşa!
El: Tot nu îmi pasă. Nu te cunosc, înţelege. Poţi să pleci, cum fac toţi. Oricum, ştiu că mă vei răni sau o s-o fac eu. Deci, ce şanse sunt? Dacă am fi împreună şi ne-am certa şi despărţi, toate amintirile ne vor omorî. Sau măcar pe unul din noi. Aşa că, nu am nevoie de iubire. Iubirea e clişeică. Vreau ceva original. Îmi pare rău, dar plec. Adio.
CITEȘTI
Stardust
SpiritualFiecare om îşi alungă suferinţa, tristeţea, durerea, cumva. Unii cu ajutorul lacrimilor, alţii prin compunerea poeziilor, a cântecelor sau prin alte moduri. Dar eu, doar scriu pe o foaie nişte cuvinte, le leg şi formez propoziţii. Şi uşor mă "însănă...
