MASCA : ⁱⁿ ⁱⁿᶠʳᵘⁿᵗᵃʳᵉᵃ ᵖʳᵒᵖʳⁱᵉⁱ ᵐᵃˢᵗⁱ | ʲᵉᵒⁿ ʲᵘⁿᵍᵏᵒᵒᵏ

Fᴀʟʟɪɴɢ

— Am informațiile de care aveai nevoie!

Bruneta își ridică privirea din fișele pe care le analiza și îi făcu semn blondului sa se apropie.

— Mulțumesc Wool. Spune-mi, ce ai văzut? îl întrebă, întorcandu-se din nou la citit.
— Sora ta, a mers la ora 12:13 în parcul Ming, unde s-a întâlnit cu un băiat cu care... Cu care...,o lungi, frecând-și stresat palmele, știind ca ce avea sa spună, nu o va încânta deloc pe IU.

— Cu care ce, Wool, intreba curioasă, așteptând continuarea.
—Cu care s-a sărutat, turui repede, la final, mușcând-și buza.
IU privi în gol câteva secunde, după care se  inroși la față și se ridica brusc de pe scaunul pe care pana acum stătuse.

— Ești sigur?!
— D-da... Sunt sigur.

Tânăra privi absentă podeaua, încercând să se liniștească.
—Poți pleaca Wool... Chiar mulțumesc. Ne vedem la ora de karate, ii făcu un semn scurt din mână, vocea stingându-i-se câte un pic.
—Nu ai pentru ce, știi ca mereu poți conta pe mine... Și, ai grijă, încercă să o calmeze, mai privindu-o o data, îngrijorat, apoi părăsi încăperea.

Bruneta căzu în scaun, mici lacrimi umplându-i chipul pal.

Eșuase. Nu era o soră buna atâta timp cât sora ei nu avea încredere în ea și nu simțea să vorbească cu ea.

Își închise strâns ochii, prinzându-si genunchii cu brațele.

Trebuia să vorbească cu ea.

Pașii apăsați răsunau dureros pe holurile pustii, ora târzie făcând că totul sa fie învelit într-o aură liniștită, dar și sumbră.

Ciocăni o dată înainte să intre în dormitorul brunetei.
O privi cum stătea cu spatele, privind nemișcată prin geamul fumuriu.

— Ai venit..., i se auzi glasul stins, albăstruia strângând între deget, mânerul rece.
— Da. Scuze că te deranjez la ora asta târzie, dar trebuie să-ți spun ceva urgent, închise ușa, îndreptându-se spre noptieră.
— Nu, e in regulă. De fapt, și eu vroiam sa discutăm ceva, zâmbi ușor în colțul gurii, imaginându-si cât de fericită avea să fie tânăra, când îi va spune că e dispusă să dea o șansă relației ei cu acel băiat.

Demi o privi preț de câteva clipe, înainte de a inspira aerul cald, pregătindu-si micul discurs.

— Uite ce e IU. Sper că știi cât de mult te iubesc și prețuiesc, de aceea vreau sa țin acesta discuție cu tine acum.
Am ascuns de tine asta, dar...am un iubit! De care sunt mai mult că sigură că știi de la cineva, murmură, referindu-se la cei doi băieți, dar asta nu contează. Vreau sa știi că îl iubesc și am de gând să am un viitor împreună cu el.

Își ridică surprinsă privirea, analizându-o șocată. Voia un viitor cu el?
Asta nu o deranja realmente, dar de ce avea o stare de nervozitate?

— Și, chiar daca nu-mi place să o zic, sa știi că nu-mi pasă ce părere ai ți despre asta. Am tăcut de prea multe ori și m-am lăsat controlata de tine, dar acum a venit timpul sa i-au și singură deciziile importante pentru mine, ridică tonul, pe măsură ce înainta, simțind cum o furie ciudată incepe să preia controlul.
Nu mai vreau sa fac numai ce spui tu! Vreau sa am dreptul de a-mi construi viața așa cum consider.

O privea șocată, nevenindu-i să creadă că sora el, pe care o iubea mai mult decât orice și pentru care și-ar fi dat și viața, avea așa o părere despre ea.

— Demi...despre ce vorb-
— Nu mă întrerupe, te rog. Nici nu știi cât a trebuit să mă gândesc înainte de a mă hotărâ sa vorbesc cu tine! Așa că ascultă-ma până la capăt. Cum spuneam, chiar daca vei fii în potrivă, sa știi că nu voi renunța la Suho! E un băiat minunat și ne iubim. Știu că nu înțelegi pentru că tu nu știi ce aceea iubirea dar-

Totul se oprise. O liniște ascuțită, îi străpunse auzul. Ne mai reușind să audă nimic din ce spunea Demi.

Știu că nu înțelegi, pentru că tu nu știi ce e aceea iubirea.

Cum putea spune așa ceva după tot ce făcuse pentru ea? După toată iubirea pe care i-o oferise de-a lungul anilor? Cum? Sacrificase tot pentru ea, iar acum totul se întorcea împotriva ei.

— Cum poți spune așa ceva? se ridică de pe scaun, privindu-o disperată, albăstruia ramând nemișcată, privindu-o rece.
— Cum pot? Datorită ție pot. Dacă nu ai fi încercat tot timpul să mă controlezi, știind tot ce fac și tot ce gândesc, îngrădindu-mi libertatea de a face ce vreau, poate nu se ajungea aici, mârâi, simțind cum se enervează și mai mult datorita reacției ,,nevinovate" a brunetei.

Asta făcuse? O controlase și îi îngrădise libertatea?
Îi caută privirea, sperând că totul sa fie o gluma, dar răceala și ura cu care o întâmpină acea privire întunecoasă, o făcu sa se de-a doi pași înapoi, sprijin îndreptându-se de colțul biroului, o amețeală puternica amețindu-i simțirile.

— După tot ce am făcut pentru tine...cum poți spune așa ceva? Tot timpul am vrut să-ți fie doar bine și să te prote-
— Sa mă protejezi! Asta spui tot timpul! Dar poate nu mai am nevoie sa fiu protezată și doi, nu știu ce înțelegi tu prin protejare, dar crede-mă, dacă la tine însemnă sa nu îmi dai dreptul sa fac ce consider, atunci mai scutește-ma! scuipă cuvintele cu venin, săgetând inima brunetei a cărei față era plină de lacrimi, dar pe care nu le vedea nimeni, pentru că albăstruia era prea ocupă să-și plângă supărările, că sa o mai observa și pe IU.

— Demi... mi-e rău, nu mă simt-
— Bineînțeles, cred și eu că ți-e rău când mă auzi susținându-mi părerile o dată în viață și încruntându-te. Surâse nervoasă, apropiindu-se de geam. Mi-ai distrus viața...cu deciziile tale. Știai că nu-mi doream sa merg la acel liceu, și totuși m-ai înscris pentru că cică era unul dintre cele mai bune, dar nu ți-a păsat că nu mai făceam ce îmi place. Nu vreau sa conduc mafia și totuși, m-ai pregătit până acum pentru asta! Știai că în a ¹⁰-a am plăcut un băiat, dar tu nu mi-ai permis să mă întâlnesc cu el, iar eu că o proasta, idolatrizandu-te, te-am ascultat...Nici nu știi cât regret, pentru că după nici două săptămâni, acel băiat a avut un accident de mașină și a murit! Mi-aș fii dorit să îmi fii petrecut cat mai mult timp cu el..., încercă să-și stăpânească tremuratul vocii și lacrimile ce voiau să cadă, strângând din dinți.  Dar nu am sa mai fac greșală asta și acum! Nu mai vreau sa te bagi în viața mea!

O bufnitură puternică, o făcu să se întoarcă speriată spre dormitor, imaginea determinând i-o sa țipe șocată, repezindu-se îngrozită spre trupul inconștient.

Căzuse.  Se afunda într-un abis negru, nereușind să mai vadă vreo lumină.

Leșinase. Tot trupul ei cedase, teama pe care o avusese dintotdeauna, acea de a fi disprețuită de cei dragi, sucindu-i simțurile. Frica ei, acum o devorase, înghițindu-o într-o mare nesfârșită, rece și sumbră.

— IU !