MASCA : ⁱⁿ ⁱⁿᶠʳᵘⁿᵗᵃʳᵉᵃ ᵖʳᵒᵖʳⁱᵉⁱ ᵐᵃˢᵗⁱ | ʲᵉᵒⁿ ʲᵘⁿᵍᵏᵒᵒᵏ

Puzzle Moon

      
   

La câteva zile de la trezire, bruneta fu într-un final externată.
Acum fata se afla pe bancheta din spate privind liniștită pe geamul aburind de la frigul toamnei, in timp ce liniștea mașinii era întreruptă de conversațiile pline de viață ale lui Jin cu Demi. Yoongi mai privea din când în când la brunetă, asigurându-se că totul este in regulă.
— Doamne Iu, îți vine să crezi că, in timp ce am fost plecați la spital, Miru și-a oficializat relația in fața liderului Min? exclamă Demi, gesticulând entuziasmată, așteptând atentă reacția tinerii. 
— Poate înainte să fiu nevoită să stau leșinată într-un pat de spital printre alți bolnavi, fiind incapabilă să fac ceva,meditând la viața mea, aș fi fost extrem de tulburată de această veste și aș fi acționat impulsiv, dar...cred că prea mult timp am trăit greșit crezând că știu ce este cel mai bine.
Așadar, cred că mă bucur pentru ea, încheie surâzând, neluându-si ochii de la geam.
Cei trei o priviră mirați și pieptului le fu umplut de căldură la vorbele tinerei. Ceva se schimbase acolo în in inima brunetei și se schimbase in bine.
— Oh, Iu...vorbele acestea...au fost atât de tandre și vreau să cred că în sfârșit te simți liberă să trăiești cu adevărat și să iubești! spuse Demi mângâind delicat părul surorii ei, ce o privi cu drag, încuviințând.
— Cred că e timpul să ne întoarcem ACASĂ... și să facem câteva schimbări în viața noastră și a mafiei...

🍁🍂🍁🍂🍁🍂🍁🍂🍁🍂🍁🍂🍁

  Jungkook se așeză pe banca veche și scrijelită, respirând profund aerul rece. Acel parc in care se afla era pentru el cel mai frumos din Seul, întreg platoul fiind înconjurat de copaci sakura și priveliștea orașului Seul de deasupra, binecuvântând privirea oricui . Îi plăcea sa vină acolo, atunci când dorea să se liniștească sau să se gândească.
Niște frunze jucăușe îi trecură în fugă printre picioare, făcându-l pe tânăr să zâmbească. Încet, încet, mici picuri de ploaie se loviră grațios de mână lui, anunțând venirea ploilor de toamnă...
Tânărul își îndreptă privirea, analizând amuzat oamenii care incercau disperați să se ferească de picurii reci, alergând care mai de care,spre ieșirea din parc.
Acum era singur. Cu adevărat singur. Surâse blând. Îi plăcea ploaia, și se întreba de ce oamenii nu incercau sa se bucure mai mult de ceea ce îi înconjoară.
Bretonul îi era deja lipit de tâmpla rece, șiroaie de apă, pictându-i chipul visător.
Jungkook închise ochii, mirosind mirosul ploii și al frunzelor uscate...o adiere străvezie mângâindu-i obrajii.

Pentru câteva secunde i se păru că aude niște pași și prezența unei persoane lângă el, dar nu deschise ochii.  Totuși, brusc nu mai simții ploaia atingându-l și deschise ochii confuz privind în sus.

O umbrelă.

Tânărul își întoarse curios capul în dreapta lui, vrând să vadă persoana care era atât de bună încât să-și împartă umbrela cu un străin.

— Se pare că nu sunt sigura căreia îi place ploaia.

Oh...vocea aceea. Chipul acela, care îl privea zâmbitor, cu ochii strălucitori și obraji rumeni de la frig. Crezuse că nu va mai vedea acel chip, și uite! Acum lângă el, privindu-l ca niciodată, cu căldură și blândețe... și un început de încă ceva.

— Iu...tu? Ce cauți aici? întrebă derutat băiatul neștiind exact cum să-și exprime toate gândurile și întrebările care îi mișunau prin minte ca frunzele din parcul acum pustiu.
Fata îl privi amuzată, îndreptându-si privirea spre panorama superbă a orașului scăldat de roua cerului.
— Am vrut să ies să-mi limpezesc gândurile, mintea și inima mea parcă de la un timp, căutând ceva anume, explică, păstrându-si zâmbetul pe chip. Și se pare că am găsit ce căutăm...,spuse întorcandu-si capul, ochii ei contemplând acei ochi de căprioară pe care îi iubea atât de mult și care o priveau fascinați și întrebători .
— Ai găsit ce căutai..., repetă șoptit băiatul, căutând discret cu privirea cevaul pierdut care fusese găsit de tânără.
Iu îl privi cu drag, vrând să-i spună tânărului cât mai clar că El, și numai el, era comoara pierdută, pe care inima și trupul ei o căutau cu atâta ardoare din prima clipă în care privirile lor neștiutoare și nevinovate s-au încrucișat pentru prima oară, dar abia acum având puterea să recunoască asta...
— Îți promit, că într-o zi, îmi voi deschide inima și îți voi spune ce am găsit, îi atrase atenția tânărului, ținând strâns umbrela deasupra capului ud al brunetului pierdut printre propriile gânduri, și o să îți spun cât de prețios este acel ceva pentru mine, și cât de mult m-a schimbat.

Jungkook o privi tăcut, absorbind fiecare cuvințel , curiozitatea măcinându-l, dar refuzând să întrebe detalii, crezând în promisiunea fetei. Dar, în aceleași timp, mintea lui incerca sa perceapă această nouă ființă ce stătea atât de calmă și zâmbitoare lângă el. Fusese oare atât de orb încât nu văzuse de la început diamantul neșlefuit ce se afla în adâncul acelui trup plăpând și căldură care izvora in stele din acei ochi mirifici ? Oare? Fusese atât de ignorant, nevăzand dincolo de aparențe și de acele vorbe dure? Cum nu-și dăduse seama de tristețea și profunzimea pe care acei ochi o ascundeau atât de bine de ochii lumii.
Oh, cât de orb și prostesc ai fost Jungkook. Atâta timp, încercând doar să câștigi iubirea cuiva, nu s-o și înțelegi și descoperi...
Acea mască care acoperise acel suflet nevinovat si acel chip cioplit din dureri și suferințe, oh, cum de nu ai văzut-o...? Cum de nu ai spart-o în mii de bucățele, ștergând urmele lacrimilor adunate de atâția ani și ani, sub forma sclipirilor din irișii negri...

Zâmbi. Privi. Și atinse, chipul liber acum de acea mască.

— Te-am găsit...in tot acest timp, nu am știut să-ți privesc adevăratul chip. Acești ochi care nu m-au mințit în nicio clipă, încercând să-mi spună ce se află aici, șopti blând, atingând ușor materialul ce acoperea acel piept, unde bătea o inimă de aur... Dar ai fost întotdeauna aici, dar am fost orb și nu am știut cum să-ți colorez ființa cu culorile iubirii...

O lacrimă căzu. Udă pământul umed și sclipi în lumina slabă a apusului.

Ah, deci așa se simțea iubirea.
Iubirea care avea nume. Un nume suav și strălucitor ca cel care îl poartă.
Jungkook.
 — Numai tu, ai fi putut să mă dezlegi de aceasta mască a suferinței pe care singura mi-am creato, crezând că așa voi putea trăi fără regrete și fără durere..., dar nu! Aveam nevoie de iubire și înțelegere...și ai venit, aducând soarele cu tine, Jungkook-ah. Îți mulțumesc, că m-ai ajutat să văd culorile vieții!

Și se aplecă, sprijinindu-si fruntea rece pe pieptul cald al brunetului, acolo unde bătea o inimă fierbinte.
Își puse brațele firave pe umerii tari, mângâindu-i, parcă asigurându-se este chiar acolo în cele moment.
Tânărul, își ridică privirea spre cer, undeva departe, zâmbind și mulțumind. Putea avea toți banii din lume, toate femeile și toate plăcerile acestei lumi deșarte, dar toate acestea, ar rămâne în van, atunci când acele mâini delicate l-ar cuprinde,iar acele buze trandafiri i-ar spune cât de mult este iubit...

Își ridică mâinile și le înfășură cu grija și afecțiune in jurul trupului tremurând și își lipi obrazul rumen de părul mătăsos și negru ca nopțile de iarnă, al tinerei.
Hm...deci așa se simțea iubirea....

Iu zâmbi, închizând ochii și strângând materialul fin al cămășii, inspirând parfumul slab de lavandă și portocale al băiatului.
Ah...deci așa miroase ACASĂ.....
   

  💛 Buna dragii mei cititori!! A trecut atât de mult timp de când nu am mai reușit să intru le Wattpad....sincer am crescut că nici  nu o sa mai intru, dar uite -ma aici după aproape doi ani de inactivitate...
Nădăjduiesc ca de acum să îmi reiau activitatea aici !
Acest capitol vi-l dedic vouă tuturor! Și aștept multe multe mesaje cu păreri, sau întrebări despre acest capitol. Doresc să va aflu părerea!

A voastră scriitoare, Sunshine! 🌞