Blestemul familiei THORNES

CAPITOLUL 1

          Lui Kevin Thornes nu-i convenea faptul că trebuise să-şi ia atâtea zile libere pentru a rezolva problema cu moştenirea primită de la bunicul său. Conacul arăta încă bine, deşi avea mai mult de două sute de ani. Nu, greşea! Aparţinuse două sute de ani familiei Thornes, dar el mai avea încă o sută de ani atunci când stră-stră-străbunicul său cumparase clădirea. Nu înţelesese niciodată de ce strămoşii lui investiseră bani mulţi pentru întreţinerea şi reparaţiile căsoiului acela, deşi nu locuiau decât o lună pe an acolo. Mereu, în octombrie, familia Thornes se muta în Barnesville şi se bucura de aerul curat, departe de clocotul metropolei în care trăia şi-şi desfăşura activitatea care îi sporea tot mai mult averea. 

         Tradiţia fusese însă întreruptă după ce el plecase la facultate, iar în urmă cu doi ani, Mark, tatăl lui Kevin murise din cauza unei boli necruţătoare. Imediat, Miriam, mama vitregă a lui Kevin, mai mare decât el cu vreo cinci ani, îşi luase partea generoasă din moştenire şi se mutase la Paris unde-şi toca banii cu antrenorul de fitness. Dispariţia prematură a lui Mark îl adusese pe Kevin la conducerea companiei de microprocesoare IT, Cohen&Thornes, lucru pentru care se pregătise îndelung. Obţinuse un master IBM în tehnologia IT, dar tot nu putuse acoperi golul lăsat de absenţa tatălui său. În plus, Miriam îşi cerea acum banii pentru acţiunile primite şi toate acestea la un loc îi provocaseră insomnii lui Kevin care nu se obişnuise cu ideea că trebuise să iasă atât de brusc din zona lui de confort şi să preia din mers compania tatălui său.

          Şi iată că plecase şi bunicul său, vajnicul Thomas Thornes. Lui Kevin tot nu-i venea să creadă că bunicul său nu mai era şi că nu-i mai poate auzi poveştile despre lucrurile misterioase din pădurea Barnesville. Ultima oară îl văzuse când plecase la facultate. Venise la petrecerea de absolvire a liceului şi se vedea că bătrânul era tare mândru de el. Încă îşi mai aducea aminte ultimele cuvinte ale lui Thomas, cuvinte care se dovedeau a fi profetice:

         — Kevin, ai devenit bărbat acum. Vei merge la facultate şi vei avea parte de mari realizări, dar, fiule, să nu uiţi de unde ai plecat şi promite-mi acum şi aici că ai să îndeplineşti ce te voi ruga cândva.

         Kevin îi promisese fără să se gândească prea mult şi nu-şi amintise decât după ce avocatul bunicului îi adusese la cunoştinţă care era condiţia ca el să-şi ia în primire moştenirea.

         Bineînţeles că avocaţii familiei, plătiţi generos, se puteau ocupa de treburile acelea plictisitoare, dar bunicul Thomas fusese categoric în această privinţă: pentru a intra în posesia moştenirii, Kevin, nepotul său preferat, trebuia să vină şi să petreacă o lună – evident luna octombrie – în conacul din Barnesville. Şi da, Kevin nu putea să dea cu piciorul averii bunicului său, mai ales acum când compania sa, moştenire şi ea de generaţii întregi din partea mamei sale, era în pericol să fie înghiţită de gigantul Maytech. Avea nevoie de fonduri ca să-şi resusciteze afacerea, altfel, avea să devină doar un simplu acţionar al companiei străbunicului Jonathan Cohen.

         Oftă şi îşi îndesă în geanta de voiaj câteva pulovere. Abia atunci îşi dădu seama că nu avea prea multe pentru că nu avusese aproape niciodată timp liber. În majoritatea zilelor stătuse la serviciu îngropat în maldărele de dosare scoase din arhivă pentru a descoperi cum putea opri scurgerile de bani. Nu se lăsase pe mâna armatei de contabili. Ceva neînţeles, nici măcar de el, îl atrăgea să verifice personal, hârtie cu hârtie, arhiva din vremea în care tatăl său devenise acţionar majoritar în urma căsătoriei cu mama sa, Amelie Cohen. 

           Din cauza lor nu se dusese să-şi viziteze bunicul, deşi medicul acestuia îl avertizase că inima bătrânului nu mai era atât de puternică. Amânase de fiecare dată să se ducă la Barnesville, locul unde se retrăsese Thomas Thornes de când soţia sa, Rebecca Thornes, plecase la Ceruri. De fiecare dată când bunicul avea o criză, apărea ceva important la serviciu — fie posibilitatea de a bate palma cu un investitor, fie blocarea în port a unor nave care aduceau componente din Asia, fie greva lucrătorilor din fabricile locale —aşa că, practic, Kevin nu-şi mai văzuse bunicul din acea vară dinaintea plecării sale la facultate. De fapt — deşi nu voia să recunoască acest lucru — mai existase un motiv pentru care Kevin amânase la nesfârşit să-l viziteze pe Thomas. Nu voia să recunoască pentru că-i era cumplit de ruşine şi nu se putea ierta pentru ranchiuna pe care o păstrase bunicului pentru că nu voise să-i împrumute banii de care avea atât de multă nevoie.

           Vestea morţii bătrânului îl luase pe nepregătite. Îşi contramandase întâlnirile din zilele următoare şi plecase la înmormântare. Nu voia să-şi mai aducă aminte de ceremonia tristă, încărcată de remuşcări, de lacrimile de ruşine şi de autocompătimirea care îl năpădiseră. Thomas Thornes fusese ultima lui rudă apropiată, iar pe oamenii care participaseră la comemorare nu-i cunoscuse niciodată, deşi unii se recomandaseră a fi veri sau unchi de gradul al „n"-şpelea.

         Chiar dacă nu-i convenea, trebuia să îndeplinească rugămintea bătrânului. Nu doar pentru banii care asigurau o importantă gură de oxigen, dar, mai ales, pentru că era dator să facă acest lucru. Voia să-şi ceară iertare în felul acesta, să se împace cu amintirea bunicului pe care îl iubise atât de mult. Voia să se poată ierta, iar dacă a petrece o lună în Barnesville era preţul, atunci aşa va face.