Blestemul familiei THORNES

CAPITOLUL 6

         James se blindă cu cafea fierbinte şi fură două brioşe din bucătărie. Noua bucătăreasă era o nepoată de-a lui Daisy. Doica se prăpădise la scurt timp după ce părăsise conacul. Murise de inimă rea şi de dor. Nu se putuse împăca niciodată cu gândul morţii lui Anne.

          Dacă ea ar fi ştiut că Anne nu-şi pusese capăt zilelor... Nu putuse să-i spună lui Anne ce se întâmplase cu doica ei.

         Pentru prima dată în ultimul an, James era din nou fericit. Poate mai fericit decât fusese vreodată. Se întâlnise în fiecare noapte cu Anne şi stăteau până în zori de vorbă. Aveau atât de multe de povestit, dar cu toate acestea, ea nu-i povestise niciodată despre lumea din adâncuri în care ea dispărea la răsăritul soarelui.

          Dacă la început James se simţise frustrat de plecarea bruscă a logodnicei sale, se obişnuise cu timpul şi îşi lua rămas bun de la ea ştiind că avea s-o revadă mereu în următoarea noapte. Cu părinţii lui Anne se purta tot mai afectuos şi era atent la fiecare dorinţa a lor, astfel că soţii Barnes hotărâră că era timpul să plece deoarece băiatul, fostul viitor ginere al lor, înnebunise cu siguranţă.

         De data aceasta, Anne era îngândurată. Îi răspundea monosilabic lui James şi el îşi dădu repede seama că era ceva în neregulă.

         — Anne, iubirea mea, de ce nu mai zâmbeşti? S-a întâmplat ceva... în adâncuri?

        — Nu, adică da... Se va întâmpla. Astăzi este ultima zi.

         James se uita la ea năuc şi nu putea să înţeleagă ce-i spunea Anne.

         „Cum adică ultima zi? Ce vrei să spui cu ultima zi?"

         — Azi este ziua în care am fost trasă în adâncuri.

         — Azi? îşi aminti el prea târziu de candelele aprinse în hol de către soţii Barnes.

         — Da, azi. Nu ţi-am spus niciodată ce s-a întâmplat atunci. Îţi voi povesti acum, dar te rog să nu mai spui nimănui.

         Anne vorbi încet, aproape şoptit, şi James se trase tot mai aproape până când picioarele lui simţiră răceala apei. Îi povesti cum plecase de-acasă urmărindu-l pe Malo. Cum se bucura că scăpase de treburile casei provocate de sosirea soţilor Thornes. Cum fusese atrasă de movila cea vie de pe malul lacului.

         — Niciodată nu mai văzusem lacul acesta, deşi mergeam în pădure de când eram de-o şchioapă. Anne se uită lung spre James, topindu-i inima cu privirea ei de smarald. Am fost înşfăcată de picior şi trasă în adâncuri. Este atât de adânc lacul... Ca o groapă fără sfârşit...

         Se apropiase de mal şi James îi simţi mirosul de flori şi de... Mai era ceva, dar nu ştia să spună ce. Era atât de plăcut!

         — Anne, vreau să vin cu tine! Acum! Nu-mi pasă că voi muri. Vreau să fiu cu tine!

         — NU!! NU!! Tu trebuie să trăieşti! strigă Anne. Promite-mi că te vei căsători şi vei avea un fiu! Promite-mi, altfel voi dispărea pentru totdeauna din lumea ta!

         — Nu, draga mea! Eu nu voi putea iubi o altă femeie...

         — Dacă n-o vei face, voi fi nevoită să dispar. Carnea mea se va topi de pe oase şi voi deveni un morman de oase. Te rog, James... Dragul meu, iubitul meu... Ne vom vedea în octombrie, atunci când vei avea un fiu moştenitor. Dacă nu se va întâmpla acest lucru în primii cinci ani, atunci voi dispărea pentru totdeauna.

         James privea mut cercurile care se măreau din ce în ce mai mult. Era încremenit în durere, dar înţelesese ce avea de făcut pentru a se reîntâlni cu Anne.

          Începând din ziua următoare, cu durere în suflet, James dădu de ştire că-şi caută soţie. După câteva luni se căsători cu Anne de Bourville (ironic, nu?) şi curând soţia sa îl vesti că vor avea un moştenitor. A fost o fată. Dar James nu a renunţat şi din nou soţia sa rămăse gravidă. Şi de acea dată o fiică i se născu.

Abia în al cincilea an, cu câteva zile înaintea lunii octombrie, Anne de Bourville îi născu un fiu. Era al şasea ei naştere. Şi ultima. Muri în chinurile naşterii, istovită de dureri, dar James îşi primi victorios fiul şi îl aduse ca o ofrandă în locul unde o văzuse pentru ultima oară pe Anne.

Pe Anne a lui.