Blestemul familiei THORNES

CAPITOLUL 2

         Vizita la familia Barnes fusese programată de câteva luni de familia Thornes. Marry Thornes îşi impusese, ca de obicei, voinţa convingându-l pe soţul ei, Nathaniel Thornes, că singura cale de a rezolva „problema familiei" era căsătoria lui James cu fiica familiei Barnes. Mai încercase să-şi însoare fiul cu fiicele unor familii de acelaşi rang cu ei, dar, de fiecare dată, într-un mod inexplicabil, acele familii declinaseră oferta şi se retrăseseră în ultima clipă de la angajarea unei căsătorii.

          „Problema familiei", James Thorne, ridică din umeri când mama sa îl anunţă că vor merge să  ceară în căsătorie pe Anne Barnes. Îşi reluă cititul imediat ce aceasta ieşise din odaie, nu înainte să-şi ridice ochii spre cer şi să implore mila lui Dumnezeu pentru „nefericitul ei fiu" care înnebunise din cauza cărţilor pe care le citea fără oprire.

         Ploaia începuse dintr-odată şi un tunet puternic zdrăngăni fereastra larg deschisă. James se ridică de pe fotoliul tapiţat cu piele moale şi îşi îndreptă oasele. Amorţise. Făcu o fandare la stânga, alta la dreapta, apoi îşi împreună mâinile la spate şi le ridică până ce simţi că muşchii i se destind. Se duse spre fereastră şi o închise, rămânând gânditor să privească apa care inunda grădina. Nu-şi mai aducea aminte cine ştie ce despre Anne Barnes. Demult, o întâlnise în casa familiei ei — pe-atunci erau vecini, abia cumpăraseră proprietatea de-alături pe care o vânduseră un an mai târziu— când creatura aceea îi distrusese cartea pe care o citea. Îşi privi palmele şi strânse pumnii încercând să mai simtă moliciunea cozilor ei roşcovane. Zâmbi nostalgic spre ochii verzi, înlăcrimaţi, pe care îi avea încă în memorie.

         „Anne Barnes, logodnica mea..."

          Gândul îl încălzi în interior şi îi dădu o energie pe care n-o mai simţise până atunci. Luă floreta din rastel şi exersă minute în şir până se prăbuşi epuizat pe podea.

         După ce tropăitul de sus se opri, Marry Thornes îşi reluă insistenţele ca soţul ei să grăbească vizita prin care să fie oficiată logodna şi, de ce nu, la scurt timp să aibă loc şi căsătoria. Nu avea absolut nicio remuşcare că avea să-i cumpere o mireasă fiului ei nebun. Important era să fie în rândul lumii, poate chiar să se nască un moştenitor, iar numele familiei să nu dispară odată cu nevolnicul de la etajul de deasupra. Bineînţeles că şi familia Barnes avea de câştigat din această căsătorie. Proprietatea lor era grevată de datorii uriaşe din cauza incapacităţii domnului Barnes de a-şi gestiona resursele şi de a-şi recupera cele cuvenite de la cei care trăiau pe pământurile lui. Îndemnat de Marry, Nathaniel Thornes cumpărase conacul şi terenul înconjurător, permiţând familiei Barnes să stea acolo cât va dori. Evident, cererea în căsătorie venise imediat după semnarea actului de vânzare.

         Soţilor Barnes nu prea le mai rămăsese aproape nimic după ce-şi achitaseră datoriile, aşa că oferta Thornesilor fusese mană cerească atât pentru ei, cât şi pentru iubita lor fiică, Anne. O crescuseră independentă pe aceasta şi se temeau că, din cauza împuţinării dotei, nu o vor putea căsători conform rangului ei. Se întrebaseră, bineînţeles, de ce familia Thornes era atât de generoasă cu familia lor, dar nu mai căutară de dinţi calul de dar. Împotrivirea lui Anne îi surprinsese, deşi erau obişnuiţi ca fata să nu-i prea asculte, dar îi prezentară situaţia financiară şi aceasta păruse că s-a consolat cu ideea că această căsătorie este singura lor şansă.

         În următoarea săptămână, în casa din oraş a familiei Thornes, servitorii munciră fără oprire pentru a împacheta haine, sfeşnice, covoare, veselă, mobilier şi tot ce aveau nevoie cei trei Thornes pentru a se aşeza confortabil în conacul cumpărat de curând. Marry Thornes nu avea încredere că lucrurile familiei Barnes erau destul de bune pentru ei. Încă de când îi vizitase cu mai mulţi ani în urmă, constatase starea deplorabilă a mobilierului şi covoarelor.

          James Thornes nu mai citea atât de mult, exersa fără oprire mânuirea floretei sau, uneori, ieşea şi se plimba ore în şir pe străzile oraşului, spre disperarea lui Marry. Nici el nu înţelegea ce se întâmplă cu el. Toate femeile pe care le cunoscuse nu-i stârniseră un asemenea freamăt în suflet şi nu-şi dorise niciodată mai mult ca până atunci să o revadă pe Anne Barnes. Îşi imagina că devenise o femeie deosebit de frumoasă, aşa cum şi-o amintea, din ce în ce mai clar. Uneori se gândea că amintirea ei nu era decât rodul imaginaţiei lui şi că, în realitate, ar putea fi o fiinţă dizgraţioasă şi dezgustătoare. Cădea astfel dintr-o stare de extaz în agonie, apoi o lua de la capăt. Din această cauză nu mai putea să se concentreze la citit şi prefera exerciţiile fizice. Tot ce-şi dorea era ca Anne să-l placă şi să nu-l respingă şi ea asa cum o făcuseră celelalte femei.

         „Nu chiar toate."

         James roşi când îşi aminti de Sophie, femeia la care îl dusese tatăl său, Nathaniel, când el împlinise şaisprezece ani. Da, prima lui femeie fusese una plătită, tatăl lui se temea ca nu cumva să devină un bărbat neputincios, dar nu fusese aşa. Sophie era o actriţă săracă, dar extrem de generoasă. Avusese grijă de James şi gesturile ei blânde îi învinseseră inhibiţiile şi timiditatea. De-atunci, până la cei douăzeci şi cinci ani ai lui, James o vizitase regulat pe Sophie şi se bucurase de fiecare clipă petrecută alături de ea. Dar când se întorcea acasă trebuia să-i suporte din nou istericalele lui Marry şi comportamentul ei dictatorial cu toţi cei din casă. Mary nu aflase niciodată de Sophie, iar Nathaniel încuraja vizitele lui James la aceasta. De altfel, James suspecta că şi Nathaniel avea o metresă pe care o frecventa, altfel nu ar fi rezistat atât de mult într-o asemenea căsnicie.

          Lui James îi plăcea Sophie şi nu-şi putea imagina o viaţă de familie în care să fie credincios nevesti-sii şi să-şi alinte odraslele gălăgioase şi răsfăţate. De câte ori se gândea la viitoarea soţie, îi apărea în minte maică-sa şi apoi, imediat, Sophie. Da, viaţa de familie ar fi fost mai uşor de suportat cu Sophie în preajmă, ca o compensaţie la un medicament mult prea amar, dar necesar.

          Dar acum apăruse Anne şi, pentru prima dată de aproape zece ani, James renunţase să o mai vadă pe Sophie. Aceasta se petrecuse dupa ce o vizitase în casa cumpărată de el şi îi oferise un venit îndestulător pentru ca ea sa se căsătorească dacă ar fi dorit. Tot pentru prima dată, îi era recunoscător lui Marry pentru aranjarea acestei căsătorii care avea să-l facă atât de fericit. Era bucuros pentru ce avea să se întâmple şi, chiar dacă zilele treceau extrem de încet, ziua plecării veni în sfârşit.

         Trăsura era plină de bagaje şi în spatele acesteia veneau alte două în care se găseau servitorii care erau „absolut necesari" familiei Thornes. Ca să scape de sporovăiala mamei sale, James preferă să meargă călare. Poposeau la hotelurile sau hanurile de pe drum şi de aceea, călătoria se întinse pe aproape zece zile spre disperarea lui James, dar şi a lui Nathaniel care nu mai stătuse atât de mult alături de soţia sa în ultimii ani.

         În cele din urmă, conacul familiei Barnes se ivi în zare şi James nu mai ascultă protestele mamei sale şi îşi îndemnă calul să alerge pentru a scurta timpul până la întâlnirea logodnicei sale.

         Doliul de pe poarta conacului îi înmuie genunchii şi, dacă n-ar fi fost călare, s-ar fi prăbuşit. O presimţire sumbră îi înveli inima şi o gheară în piept îl împiedica să respire adânc.

         Câţiva băieţi de la grajd îl ajutară să descalece şi îi luară calul pentru a-i şterge sudoarea ce-i acoperise trupul. Mai mult târându-se, James străbătu aleea până în dreptul uşii îmbrăcate în aceeaşi pânză cernită ca şi poarta. Faţa umflată de plâns a lui Daisy se ivi în rama uşii exact în clipa când el se pregătea să bată cu ciocănelul din alamă.

         — Anne, draga mea fată! Hai că ţi-a venit logodnicul! Hai, ieşi din apa lacului şi vino să te căsătoreşti!

         O pâclă întunecată se aşternu în faţa ochilor lui James şi, instinctiv, se sprijini cu mâna de tocul uşii.

         O pierduse pe Anne a lui.