Blestemul familiei THORNES

EPILOG

         — Şi-acum ale cui vor fi toate astea?

         Martha intrase pentru prima oară în conac şi Kevin avu sentimentul, privind-o, că locul ei era chiar acolo. Hattie plecase din conac după ce el o anunţase că l-a pus în vânzare.

          — Am un cumpărător care mi-a oferit preţul cerut de mine. Sper să fie un proprietar de treabă.

          Se uita la ea cum cerceta curioasă balustrada scării, tablourile vechi, statuetele de marmură şi tapiseriile care acopereau în unele locuri pereţii.

          — Uite-o pe Anne, exclamă ea, oprindu-se în faţa tabloului strămoaşei sale.

         Kevin remarcă şi el abia atunci pictura aceea, ascunsă în galeria strămoşilor Thornes. Era atât de... Atât de asemănătoare cu Martha.

          — Stai aşa! exclamă el uimit. Martha se întoarse cu faţa spre el şi Kevin îşi plimbă privirea de la tablou la fată şi invers. Să fiu al naibii dacă nu sunteţi identice! înjură el. Doar culoarea părului este diferită şi cea a ochilor...

          — Tu vorbeşti? hohoti Martha, arătând cu mâna deasupra lui.

          Kevin îşi răsuci gâtul şi se privi ca într-o oglindă în tabloul de deasupra sa.

         — Este James? întrebă el şocat. Desluşi într-un târziu, numele strămoşului său scris într-un colţ al picturii.

          — Ce vrea să însemne asta?

         Martha venise lângă umărul lui ca să se uite mai îndeaproape la pictura aceea veche.

         — Nu ştiu, de când am venit totul mi se pare extrem de ciudat. Se întoarse spre ea şi inspiră mirosul plăcut de plante aromatice care venea din direcţia ei. Ştii, nu mi-ai spus niciodată de unde ştiai toate lucrurile acelea despre Anne şi despre strămoşii mei, ba chiar despre Thomas şi tatăl meu.

         — Aşa e, îi răspunse gânditoare Martha. Nu ţi-am spus de unde ştiam. Dar acum vei afla. Scoase din buzunarul mantiei un carnet gros cu coperţi din piele. Acesta este moştenirea familiei tale. Mi l-a dat Thomas ca să ţi-l dau ţie. Ştia că o să moară şi că nu vei ajunge la timp ca să ţi-l dea personal. Mai ştia că Hattie va încerca să te protejeze şi că avea să-l distrugă dacă pica în mâinile sale. Aşa că mi l-a încredinţat şi m-a rugat să te protejez cât pot de mult.

           Kevin luă carnetul şi-l deschise. Tresări, ţinea în mâinile sale jurnalul lui James.

          — L-a scris după ce a plecat din Barnesville. Apoi a fost continuat de fiul său, David. Şi el a întâlnit-o şi a iubit-o pe Anne. Au urmat fiul său, Harry, apoi străbunicul tău, Andrew, şi ultimul care a scris a fost bunicul tău, Thomas.

          — E incredibil, murmură Kevin. Tremura de nerăbdare să se aşeze undeva ca să poată citi în linişte, aşa că Martha se retrase discret, lăsându-l singur.

            Când termină de citit, Kevin constată că soarele aproape apusese. Inima îi era plină de sentimentele strămoşilor săi şi simţise, citindu-le trăirile, că Anne intrase în felul acesta în sufletul lui. Nu o dorise, ea voise să-l ia cu ea în lacul în care-şi ducea existenţa de mai bine de două sute de ani. Dar, acum se gândea la ea altfel. Se gândea cu dor, cu tristeţe şi inima îi era goală pentru că nu apucase să o cunoască mai bine.

          Fără să stea prea mult pe gânduri, sări în picioare şi îşi luă haina. Nu se gândi că mai era puţin până când noaptea avea să ia locul zilei şi alergă spre pădure. O luă pe cărarea pe care o cunoştea acum bine şi alergă bezmetic spre locul unde ştia că se află lacul lui Anne. Strămoşii săi lăsaseră numeroase indicii pentru a găsi acel loc. Ajunse în faţa lăstărişului exact când întunericul se lăsase greoi peste Barnesville.