Blestemul familiei THORNES

CAPITOLUL 3

          Kevin puse mâna pe ciocănelul din alamă şi bătu în uşă. În timp ce astepta să se deschidă, admiră lucrătura veche şi durabilă a acesteia. Ştia că fusese schimbată de unul dintre strămoşii săi, la fel, întreaga structură din lemn. Conacul fusese refăcut, ba chiar reconstruit acolo unde pereţii riscau să se prăbuşească, dar arhitectura se păstrase întocmai. Conacul fusese construit, iniţial, în stilul colonial georgian de la jumătatea secolului al optsprezecelea, dar unul dintre strămoşii săi îi adăugaseră dungi, ghirlande, urne și detalii caracteristice stilului federalist. Fiecare proprietar îşi lăsase amprenta adăugându-i casei electricitate, apă curentă şi alte utilităţi care să o transforme într-o locuinţă confortabilă.

         Grădina, atât cât se vedea din ea, era de asemenea un loc încântător. Dar lui Kevin îi plăcea mai mult parcul din spatele casei unde, când era copil, îi plăcea să se joace de-a v-aţi ascunselea cu bona care se prefăcea că-l caută fără să-l găsească vreodată. O bănuia de-atunci pe Miss Prudence că se preface că nu-l vede atunci când trecea atât de aproape de el — odată chiar a atins-o pe mână şi ea tot nu l-a văzut —dar îl asigura de fiecare dată că pelerina lui magică îl făcea invizibil.

         Zâmbea încă amintirii când faţa neagră a lui Hattie îi apăru în cadrul uşii.

          — Domnul Kevin! exclamă ea bătându-şi palmele de încântare. Îl lipi imediat pe Kevin de pietul ei voluminos, iar tânărul se simţi înduioşat la fel ca în copilărie, deşi creştetul bătrânei menajere îi ajungea abia în dreptul inimii.

          Hattie nu era o simplă angajată. Hattie era o parte din familie. Ea avusese grijă de bunic şi-l veghease când acesta îşi dăduse sufletul. Ea îi alinase ultimele clipe şi îl ţinuse de mână când moartea îl îmbrăţişase, luându-l cu ea în lumea celor drepţi. De aceea, pentru Kevin, Hattie rămăsese singura lui legătură cu Thomas Thornes.

          — Să te conduc în camera ta, îi spuse Hattie agăţându-se de geanta lui, în ciuda protestelor lui Kevin. Femeia o luă înainte şi o văzu cum începe să urce încet scara din marmură albă care ducea spre unul din apartamentele de la etaj.

         Se întunecase, iar pe cer se afla o puzderie de stele aşa cum nu vedea niciodată în marele oraş unde trăia şi muncea. Kevin se bucură pentru prima oară că bunicul îl „obligase" să-şi ia vacanţă. Era, de altfel, prima lui vacanţă, de când terminase facultatea. Şi de data aceasta voia să facă tot ce este posibil pentru a se putea relaxa. Vibraţiile telefonului din buzunar îl avertizară că îşi făcuse planuri nebuneşti în legătură cu aşa-zisa lui vacanţă.

          — Da, Carter, răspunse el apelantului. Ascultă în tăcere timp de două minute vocea metalică a asistentului său care-i comunica faptul că la bursă acţiunile scăzuseră din nou. Era a cincea zi consecutivă de scădere. Încă două săptămâni de scădere şi va ceda aproape pe gratis pachetul majoritar lui Maytech Industrie. Cumpără acţiuni şi menţine preţul cât poţi! Trebuie să rezistăm aproape... o lună, icni Kevin şi închise.

         Nu putea face nimic, era legat de mâini şi picioare timp de o lună. Fierea îi inundă gura şi, brusc, conacul i se păru vechi şi perspectiva de a sta prizonier în acele locuri îl înfurie.

          — Coşmelie nenorocită!

          Lovi cu piciorul peretele de un alb imaculat şi durerea îl făcu să înjure minute în şir. Cu tot zgomotul pe care îl producea, prinse cu urechea un foşnet aproape imperceptibil. Se întoarse şi ochii lui prinseră o mişcare în spatele gardului viu, ca o părere.

         — Cine e acolo? Stai pe loc că nu-ţi fac nimic!

          Alergă, dar nu găsi nimic lângă tufele de tuia. Kevin era sigur că văzuse ceva, dar oricât de mult cercetă zona nu zări nicio urmă. Înainte să se întoarcă, o fâşie albă de mătase prinsă în gard se zbătu uşor, mişcată de vânt. Kevin o luă între degete şi o privi câteva clipe gânditor înainte de a o introduce în buzunar.