ᴀᴘᴏᴄᴀʟʏᴘꜱᴇ | knj

二十

Spitalul era destul de liniștit și gol. Nici un semn al cadavrelor de pe podea care m-a surprins, deoarece m-am așteptat ca oamenii să meargă la spital după izbucnirea epidemiei. Sunetul pantofilor mei care loveau podeaua de marmură răsună prin camera mare și știam că aici nu era nici unul care să aud sunete de mârâit.

M-am îndreptat spre tejghea și m-am uitat la lucruri. Obiectivul meu principal e de a găsi o persoană care e în viață și nu psiho și mi-a putut ajuta să -l duc pe Namjoon pe un pat. Pe masă se afla o listă de verificare și am apucat-o să citesc ce scrie pe ea.

"Mâncare...verificat" citesc tare și am văzut cum e o listă pentru un supraviețuitor.

"Muniție... verificat. Cui aparține asta?" întreb cu voce tare când am examinat scrisul de mână.

"Mâinile sus" o voce veni de lângă mine și aproape că am sărit în sus. Am rămas încă înainte de a-mi muta capul să mă uit la intrus.

"Ce ești? Un polițist" întreb când am ridicat mâna când am văzut un pistol în mâna lui.

Chipul îi e ascuns in intuneric. Nu m-am putut opri să vorbesc, deși pentru că știam că bărbatul era tânăr și că nu avea nici un rău. E una dintre abilitățile mele de a identifica cine e o amenințare pentru mine și cine nu e. Tipul ăsta nu e. Chiar dacă el a îndreptat spre mine un pistol.

"Arucnă cuțitul" continuă, ignorând remarca mea sarcastică. 

M-am obligat ezitând pentru că știam că pistolul e pus în betelie blugilor mei și dacã încerc ceva, ar putea trage cu ușurință.

"Uite frate doar am nev-" încep sã vorbesc, dar mã întrerupe

"Taci. N-am nimic sã-ți dau" spuse când vine lângă mine, îndreptând arma spre mine și a luat cuțitul.

Am surprins privirea feței și e nedescris de frumos. E ca un personaj anime care venise la viațã.E înalt și umerii sãi sunt largi, pãrul îi acoperea fruntea și buzele groase trase în linie dreaptã. Părea încerca să țină o față de poker.

"Doar ascultă" spun încet punând mâinile în jos și întorcându-mă să-l confrun.

Încă mai avea arma îndreptată spre mine și mi-a observat fiecare mișcare, dar nu m-am gândit. E atent la care e o mișcare inteligentă.

"Vorbește" zise, relaxându-și umerii încordați.

"Prietenul meu Namjoon e rănit foarte rău și am nevoie de ajutorul tău pentru a-l transporta într-una din camere. Nu e mușcat sau nimic și promit că nu vom intra în calea ta" spun simplu. Vocea mea era disperată, dar am încercat să nu par slabă.

"Ești destul de tânără pentru a ieși singur acolo cu prietenul tău" vorbi, vocea lui fermecătoare și calmă în același timp.

Am dat din cap și am început să-i spun cum am fost la școală când Apocalipsa a izbucnit și cum încerc să-mi găsesc bunica care este 'singura familie pe care o am'. Am lăsat unele părți care au inclus conacul lui Yoongi și cum am ucis o mulțime de morții umblători și chiar o persoană.

Bărbatul încuviință din cap. "Okay. Te voi ajuta, din moment ce oricum mă simt un pic singur și arăți de încredere" spuse și am zâmbit în semn de mulțumesc.

"Apropo,sunt Lee Sora" mă prezint și el a zâmbit aplecându-se ușor. Oamenii sunt încă normali pentru a fi în măsură să se plece la o persoană pe care o întâlnesc.

"Sunt Kim Seokjin. Mă bucur să te cunosc"

~~~

Kim Namjoon