Alergam frenetic prin pădure. Strigam pe cineva însă nu știu pe cine, căutam cu disperare ceva, pe acel cineva. Pădurea părea normală, exact ca atunci când am fost prin ea, doar că era verde, animale stăteau ascunse ca de obicei, dar eu alergam pe poteca ce ducea la cascadă. Acolo se afla ceea căutam. Fugeam, fugeam și iar fugeam, dar parcă drumul nu se mai termina, era ca și cum mă aflam pe o bandă de alergare și puterile începeau să mă lase. Apoi se aude o voce, ca o șoaptă dar una ce izbucnea de peste tot: „Ayline, ferește-te de apă! Ayline! Ai grijă! În apă nimic nu e ceea ce pare!”. Cad la pământ. Simțeam cum toate simțurile mă părăsesc, zăceam pe pământul umed și plângeam. Eram neputincioasă. Se aude o bubuitură colosală. Tresar și îmi ridic capul din țărână. Eram la malul râului ce se revarsă în cascada de la stânci.
Nu știu cum am ajuns aici.
Privesc în jur, tunetele mă asurzeau, iar fulgerele erau orbitoare. Însă era cineva pe stânci. O femeie. Femeia dansa pe stânci, și din pădure i se alătură un bărbat. Încep să danseze un vals elegant, muzica erau tunetele iar ringul stâncile abrupte. Era un dans al pieirii și-l sincronizau perfect cu muzica valurilor ce se izbeau furioase de stânci. Femeia purta o rochie albă vaporoasă ce flutura în vântul puternic, iar părul șaten îi cădea în bucle lungi pe spate și pe față, nu-i vedeam fața. Bărbatul era înalt și purta un soi de costum, părul negru ca tăciunele îi cădea peste ochi și doar zâmbetul l-am putut remarca, părea că era fericit. Dansau din ce în ce mai aproape de margine. Făceau pași carte sfârșit. Mă ridic în picioare, mă clătinam și aveam impresia că totul se învârte în jurul meu, dar ei încă erau acolo, pe margine.
„Nu mergeți pe margine!” strig cu toată puterea pe care am putut să o mai găsesc în mine.
„Ayline, draga mea! Te iubim! Nu uita asta!” e tot ce-mi răspund, și cad, cad în neant, în abis. Acum erau aici, o secundă mai târziu nicăieri. Încă se auzeau vocile lor. Mă strigau. Spuneau că sunt aici, dar de ce nu erau nicăieri, nu-i vedeam. Am început să-i strig, am început să-i caut. Am ajuns pe marginea stâncii. Nu mai erau. Era prea târziu. S-au pierdut. S-au pierdut. Nu i-am salvat. S-au pierdut!
Mă trezesc din acest coșmar tremurând ca varga, fetele dormeau, și nu aveam de gând să le trezesc, erau oricum epuizate. Am avut un coșmar groaznic, iar acum nu mai pot adormi. Mă ridic tiptil și mă îmbrac. Nu știu de ce fac asta, e periculos, dar în ultima vreme nu prea pare să îmi pese. Îmi iau mantia și dispar pe ușă într-o liniște mormântală. Aveam în ea cristalul de la Pollo, întrucât începea să se întunece din ce în ce mai devreme mi-a dat un cristal strălucitor pe care să-l folosesc pe post de lanternă în caz de orice. Nu speram să-l folosesc prea curând. Am continuat să merg la el după a doua vizită, ceva din intuiția mea mă îmi spunea că era special legat de el, și trebuia să aflu ce. Îl vizitam cam o dată pe săptămână și îi duceam câte ceva de înfulecat, iar el nu se lăsa mai prejos și în schimb, deși niciodată nu i-am cerut ceva în schimb, îmi povestea despre viața sa printre pădureni. Tot felul de povești amuzante sau mai puțin amuzante, și aventuri care le trăise printre ei. Așa că în fiecare vineri aveam o după-amiază în care vorbeam despre lucruri obișnuite, eu despre ale mele și el ale lui. I-am povestit despre viața mea în lumea oamenilor, era fascinat de tot ce-i spuneam, deși îi venea greu a crede ce-i povestea. El ajuns prietenul meu cu care pot povesti despre lumea din care vin fără să mă simt diferită sau tristă. Și asta mă ajuta enorm cu acomodarea mea aici. Așa că îmi devenise un bun prieten mai repede decât mă așteptam.
Am mers tiptil pe holurile întunecate, până am ajuns la ieșirea turnului, și asigurându-mă că nu voi fi zărită de soldații reginei din jurul academiei, o iau repede prin tufișuri și de acolo am înaintat cu grijă încât să nu fac mult zgomot. Niciodată nu am mai ieșit noaptea din academie, și deja am încălcat destul regulamentul fără știrea cuiva așa că trebuia să fiu foarte atentă la orice mișcare suspectă, să fiu prinsă acum ar putea duce la exmatricularea mea. Și nu-mi doresc asta.
CITEȘTI
Academia Whitemoon
Фэнтези•Secretele trecutului vor ieși la iveală• Viața lui Ayline Himetwoon este dată peste cap atunci când o scrisoare misterioasă își face apariția. Însă decide că trebuie să accepte noua șansă oferită în speranța că așa va putea afla mai multe despre...
