Academia Whitemoon

Capitolul 7: Dragonul nevăzut nu e prins

Biblioteca era liniștită, mirosul îmbâcsit al cărților plutea în aer aromat de o tentă ușoară de scorțișoară, care nu știu de unde venea, dar mă ducea cu gândul la fursecurile lui Nat. Oare ce o mai fi făcând? Sunt sigură că îmi duce dorul aproape la fel de mult cât o fac și eu, deși știu că cu prima ocazie mă voi întoarce înapoi să le văd, dar momentan mă concentrez pe studii pentru că nu am nevoie să par mai paralelă cu lumea asta decât până am făcut-o până acum.

Afară ploua cu găleata. Dar nu mă deranja, în bibliotecă am găsit un fotoliu confortabil numai bun de citit, aproape de un geam în care stropii de ploaie băteau formând un ritm alert și repetat. Însă acesta îmi sporea lectura despre elemente. Mi-am dat seama că nu știam care erau însemnele acestora, iar draga de Cass mi-a sugerat o carte subțirică însă cu explicații suficiente și succinte, exact ceea ce îmi trebuie mie acum. Devoram paginile albe cu desene și explicații. Primul element era focul, semnul sau era un triunghi, apoi urma apa, care avea un triunghi îndreptat în jos. Pentru elementul aerului era desenat un triunghi tăiat, iar pentru cel al pământului un triunghi tăiat îndreptat în jos. Pe când elementele regale erau ușor de distins, erau un soare și o semilună. După ora de istorie a elementelor de ieri, unde am avut luxul de a nu fi băgata în seamă, nu am putut afla mare lucru, povestea nașterii lor o știam deja, deci singurul amănunt nou pe care profesorul nostru, cam bătrân și morocănos, l-a adus în discuție a fost faptul că de fapt, cele două personaje ale povestiri nu erau frați, nici rude, ci mai de grabă doi îndrăgostiți. Însă spune că există diferite variante ale povești, însă el crede că cea a manualului cu cei doi frații era eronată. Așa că merg pe mână lui, ținând cont de faptul că e atât de în vârstă că poate chiar a trăit si atunci. Chicotesc la gândul asta și atrag câteva priviri răutăcioase din partea celorlalți elevi din bibliotecă. Apoi îmi arunc privirea spre biroul bibliotecarei care mă privea intens încât nici nu cred că bagă de seamă că și eu o priveam. Tresare, și se întoarce, parcă revenind din altă lume. Atunci îmi amintesc  că prima dată când am venit aici m-a privit uimită. O cunoștea pe bunica, sigur îmi cunoaște și părinți atunci. Trebuia să-i cunoască, și cu siguranță trebuia  să vorbesc cu ea. Așa că îmi închid cartea și o pun cu grijă în rucsacul de pânză, să se odihnească lângă celelalte.

Mă ridic și mă îndrept spre pupitrul bibliotecarei. Trebuia să aflu mai multe aspecte referitoare la  moartea părinților mei, și singurul mod potrivit este să încep cu viața lor, poate mai mult din curiozitate, dar chiar îmi doresc să știu cât mai multe despre modul în care se comportau, modul în care vorbeau, cum s-au cunoscut, ce le plăcea să facă. Și aceste lucruri le puteam afla doar aici.

Parcă durează o veșnicie să ajung la pupitrul bibliotecarei, cu atâtea gânduri cutreierându-mi mintea. Dar mă pomenesc un fața biroului și nu mai era cale de întoarcere.

„Mă scuzați?” zic cu vocea răgușită, din cauza gâtului uscat, abia că puteam vorbi iar ploaia de afară nu mă ajuta. Îmi dreg vocea și repet din nou aceeași propoziție pe același ton întrebător. „Mă scuzați?”

Își ridică privirea si mă privește cu ochii săi mari și cenușii , așa pătrunzători și radianți încât simțeam niște furnicături ciudate în tălpile picioarelor care-mi spuneau să fug departe.

„E vreo problemă? întreabă pe un ton liniștitor, în contrast cu sentimentele mele.

„Nu, e totul în regulă.” fac o pauză încercând să nu zic vreo prostie, timp în care mă privește suspicioasă. „Mă gândeam că mi-ați putea răspunde la câteva întrebări...”

Părea curioasă, și încuviințează cu o simplă înclinare a capului.

„Știți, mă gândeam că dacă o cunoașteți pe bunica, îmi cunoașteți și părinți. Și mă întrebam dacă mi-ați putea oferi câteva informații despre ei, despre studiile aici sau elementele lor. Orice. Bunica nu a putut să-mi spună prea multe, era prea greu pentru ea, iar de la un timp am renunțat să mai pun întrebări.” nici nu mai știam ce am tot vorbit, dar bătrânica mă privea cu interes și probabil puțin regret, sau milă. Sau ambele amestecate. Deși chiar nu aveam nevoie de milă. Doar de răspunsuri. Își trage răsuflarea într-un oftat, dar îmi dă un răspuns.