Academia Whitemoon

Capitolul 20: Cadouri și amenințări

Cine nu iubește fursecurile cu scorțișoară și ciocolată? Nu știu, eu cu siguranță le ador. La asta mă gândeam stând la masa din bucătărie, în sfârșit eram acasă și, bineînțeles, făceam fursecuri cu Nat și bunica. Ne pregăteam pentru sărbători cum se cuvine, adică cu o groază de mâncare pe care nu știu cine o să o mănânce. Îmi era dor de atmosfera asta festivă, de căldura șemineului din sufragerie, de mirosul veșnic de scorțișoară ce plutește prin casă și de zăpada ce cădea necontenit, să nu uit de pomul de Crăciun din camera mea și toate luminițele de pe străzi, oh, și lista poate continua. Deși urăsc frigul, pot spune că iubesc Crăciunul, sărbătoarea în care facem cadouri celor dragi, în care petrecem timp împreună de parcă acesta ar îngheța, poate din cauza frigului. Practic căldura Crăciunului e mai puternică decât gerul de afară. Sunside e un orășel în care iernile au fost mereu reci și cu zăpezi mari și pufoase, însă toată lumea era obișnuită cu asta, așa simțeam cu adevărat spiritul sărbătorilor.

„Ayli, scorțișoara.” stă cu mâna întinsă roșcata, așteptând să-i dau borcănașul cu pudra de scorțișoară.

„Oh, scuze!” i-o dau repede, nici nu realizasem că m-am blocat cu ea în mână mirosind-o.

„Totul ok?” mă întreabă după ce primește ingredientul esențial pentru fursecurile ei minunate, în ton avea o urmă de îngrijorare. „Arăți extenuată.”

„Sunt bine.” casc prelung. „E din cauza drumului, pe zăpadă a durat ceva mai mult.”  Lucru complet adevărat, ajunsesem acasă doar azi dimineață, și pe autobuz nu am putut pune geană pe geană, pentru că Cass era lipsită de orice dorință de a dormi așa că am discutat despre orice lucru îi venea în minte, încât nu-mi amintesc nimic. Și odată ajunsă acasă am dormit câteva ore, până să mă trezească Nat care se săturase să aștepte să mă trezesc. Norocul meu e că  pentru că sunt prea amețită nu mi-a pus prea multe întrebări, dar după cum o cunosc o să înceapă încurând.

„Mă bucur că ai ajuns pe ajunul Crăciunului. Îmi era dor de tine.” nu-și i-a ochii de la aluat, acum începe cu siguranță.

„Și mie mi-a fost dor de tine.” nici nu avea idee cât îmi lipsea, iar eu nu aveam idee cum să-i spun asta.

„Cum e academia? E mare? Ți-ai făcut prieteni? Întrebare importantă, câți băieți frumoși ai văzut? Ai cunoscut unul? Ce materie preferi? Oh, și..” începe să turuie ca o moară stricată și mă văd nevoită să o opresc.

„Ușor tornado!” încep să râd. „Hai să le luăm pe rând, nu sună bine așa?” propun și drept răspuns primesc un da și un chicotit jucăuș.

„Deci cum e academia?” mă întreabă apoi.

„Oho! E uriașă! Și magnifică, are un aer aproape... magic.” Chiar atunci  tușește bunica, de lângă chiuvetă, și mă întrerupe, poate că exagerez puțin.

„Doamnă Brown cred că v-ar trebui un ceai cald.” comentează îngrijorată prietena mea, mereu grijulie.

„Sunt bine Natalie, nu te agita. Continuați să povestiți, eu mă duc să pregătesc masa în sufragerie.” iese pe ușa ce da spre hol, dar se întoarce înapoi repede, cu siguranță uitase ceva. „Sper că le-ai spus alor tai să vină.” adaugă încă vorbind cu Nat.

„Da, au spus că vor ajunge cât pot de repede.” o urmărește cu privirea până ce iese din nou din bucătărie. „Deci, unde rămăsesem?” îmi zâmbește cu subînțeles.

„Academia.” completez. „E un loc diferit față de ce am văzut până acum, dar e un loc primitor, oamenii sunt interesanți, la fel și cultura lor.” Povestesc concis, încercând să nu intru în detalii ca: merg la o academie magică și totul e incredibil de ciudat.