Fug repede către stejarul acela bătrân sub care l-am întâlnit pe micuțul Brian prima dată. Era tot acolo, undeva printre tufișuri, pentru că îi auzeam suspinele mici.
„Brian!" îl strig încercând să-mi dau seama unde e, dar asta încerca și pasărea aceia odioasă să afle.
Însă îl zăresc când voia să iasă din ascunzișul lui, dar și pasărea observase asta pentru că se lasă într-un plonjon perfect către el.
Alerg către băiat și-l apuc într-o îmbrățișare strânsă, chiar înainte ca pasărea să ajungă la noi. Așteptam ca ghearele ei gigantice să facă contactul iminent cu pielea mea, din moment ce nu avea cum să fie oprită. Dar aceasta întârzie să apară. Îmi deschid ochii, care erau strâns închiși, apoi observ în jurul nostru o sclipire ciudată, ca un fel de înveliș de diamant. Ochii băiatului sclipeau când privea ciudata pătură de praf de stele ce ne acoperea. Își întoarce privirea spre mine și mă prinde într-o îmbrățișare din nou.
„De când au păsările doi metri înălțime?" respiram sacadat, dar încercam să par amuzată de situație.
„E o acvilă gigantică. Gigantică" accentuează inocent micuțul, încă în brațele mele.
„Da, cu siguranță. Ești bine?" mă trag mai în spate și-l privesc cu atenție.
„Sunt bine, nu a reușit să mă atingă. Tu însă, nu arăți prea bine. Îți curge sânge din nas." părea îngrijorat, îmi duc mâna la nas și simt mici firișoare calde ieșind din narea stângă.
„Nu e mare scofală. Ce zici, crezi că o să se mai întoarcă?" privesc pasărea îndepărtându-se anevoie flâlfâind către adâncul pădurii.
„Ayli, ai speriat tot puful de pe ea, cred că o să-i fie frică să mai zboare prin jurul regatului." râde de parcă i-am pârjolit toate speranțele păsării odată cu penele.
„Minunat." spun sarcastică. „Măcar asta înseamnă că suntem în siguranță." revin apoi cu un zâmbet amuzat.
„Doamne! Ayli ești în regulă?" tresar când aud vocea tremurândă a fetei din spatele nostru. Uitasem pentru câteva momente că alergase în urma mea tot timpul.
„Sunt bine. Suntem bine." mă rridic și sclipirile dispar, iar băiatul o zbughește înapoi în tufișuri, cu siguranță mergând către palat.
„Trebuie să recunosc..." se apropie, „nu cred că am mai văzut așa ceva până acum, ignorând actul de nebunie curată, scutul acela a fost fabulos." îmi pune mâna pe umăr și scoate din buzunarul cămășii un șervețel pe care mi-l înmânează.
„Deci știi ce a fost aia?" arăt cu degetul nesigură în spatele meu, iar cu cealaltă mâna îmi pun hârtia fină în dreptul nării afectate.
„De obicei apare odată cu însemnul elementului. E o putere specială destul de rară, dar din moment ce al tău nu a apărut încă mă îndoiesc de logica lucrurilor. Însă a fost ceva magic, fără alte ocolișuri."
„Am nevoie de un somn." mă plâng, iar ea surâde la auzul vorbelor mele.
Dar pentru siguranța noastră ne terminăm treaba și abia apoi mergem în turnul nostru, totuși fără alte întrebări care probabil m-ar deruta mai mult.
Imediat ajunsă în camera noastră mă pun în patul meu tăcută lăsându-le pe ele să discute și simțindu-mă dintr-o dată extrem de extenuată.
„Ayli! Ayli trezește-te!" nici măcar nu știu dacă era vocea lui Cass sau a lui Farren, dar vorbea cu o disperare de parcă tot regatul ar fi în flăcări și marea ar fi benzină, însă eram prea obosită să mă ridic. Nu cred că trecuseră nici măcar treizeci de minute de când îmi odihneam capul greu pe perna pufoasă.
CITEȘTI
Academia Whitemoon
Fantasy•Secretele trecutului vor ieși la iveală• Viața lui Ayline Himetwoon este dată peste cap atunci când o scrisoare misterioasă își face apariția. Însă decide că trebuie să accepte noua șansă oferită în speranța că așa va putea afla mai multe despre...
