Academia Whitemoon

Capitolul 21: La viitor

Ne plimbam relaxate pe străduțele înguste, pavate cu dale albastre ce scârțâiau sub pașii apăsați din cauza gheții care încă se topea. Singura care nu părea foarte încântată era Farren, și dacă mă uit mai bine nici relaxată nu era, ceva o deranja, probabil că nu știa cum va reacționa familia ei când ne va vedea, dar tot ne oferise un mic tur al orășelului și cum aveam voie să cutreierăm pe aici am rugat-o să ne prezinte familia ei, din moment ce ea era de-a locului. În schimb, Cassandra radia, aproape că țopăie pe străduța de piatră privind clădirile lipite una de alta și oamenii care ieșeau din când în când la geamuri. Chiar și soarele strălucea puternic topind zăpezile. Deja primăvara dorea cu disperare să se așeze peste regat, cu toate că era doar februarie.

Ajungem într-un cartier drăguț, unde casele erau tot la fel de simple, albastrul deja te irita la ochi, iar animăluțele mișunau în voie. Când ajungem la o casă care era construită dintr-o cărămidă simplă vișinie, cu câteva detalii albastre la ferestre, Farren se oprește.

„Aici locuim noi.” spune când ne poftește înăuntru și strigă imediat anunțându-ne prezența. Doi băieței ajung în fața noastră și se opresc brusc loviți de uimire și probabil de rușine. „Ei sunt Delix și Roan.” zâmbește și ea jenată când ni arată pe cei doi, unul părea mai mare decât celălalt dar nu cu mult.

„Bună fetelor! Fari, dragă, nu mă așteptam să aduci musafiri.” spune femeia cu părul argintiu ce vine în urma lor, nu cred că era foarte bătrână, însă trăsăturile ei dădeau de înțeles că era o femeie muncitoare, și mai avea și cinci copii, lucru care era o altă muncă în plus.

„Da mamă, știu dar am vrut să le prezint regatul fetelor. Cassandra și Ayline, ți-am mai zis de ele.” fața femeii se luminează.

„Acum îmi aduc aminte.” se apropie de noi apărând foarte încântată de veste. „Eu sunt Araya, mama lui Farren.”

„Încântate!” îi zâmbesc politicos.

Aceasta ne invită apoi în bucătărie și ne servește cu niște fursecuri colorate, iar în timpul în care Farren este trasă de frații ei la etaj, femeia începe să ne povestească despre familia ei. Aparent Farren era singura sa fiică și al treilea copil al familiei, înainte a mai avut doi băieți, Nadir care era acum soldat la fel ca tatăl său, Eric, și pe Martin fiul cel mare care trăiește în lumea oamenilor și nu mai auziseră nimic de la el de ani buni. M-am întristat puțin, însă femeia nu părea așa afectată, am sentimentul că de fapt se bucură că fiul ei a reușit să scape de acest regim sau se pricepe foarte bine la a-și masca sentimentele.

„Sper că nu am ratat multe.” apare blondina cu cei doi frați agățați de picioare.

„Și noi vrem să ascultăm!” spune cel mai mic, care cred că era Delix din cauza tricoului cu un „D" aplicat peste materialul albăstrui.

„Da.” se grăbește celălalt să spună.

„Veniți aici.” îi ia femeia în brațe pe amândoi și îi așează pe blatul de la mobila de bucătărie. Ei doar tac și ne privesc ca pe niște extratereștri.

„Nu vă mai holbați!” strigă Farren, parcă exasperată de privirile celor doi.

„Nu sunt obișnuiți să avem musafiri. Nu te lua de ei.” le sare în apărare Araya.

„Da, nu ai adus prietene acasă niciodată!” se bosumflă cel mic.

„Fetelor voi sunteți din lumea oamenilor, cum e acolo?” se arată curioasă femeia ignorându-l pe cel mic, iar noi ne arătăm nevoite să răspundem.

„E frumos, dar sunt și oameni răi care câteodată umbresc frumusețea adevărată a vieții.” spune Cass privind pe geamul bucătăriei, pierdută printre gânduri și amintiri.