Academia Whitemoon

Capitolului 22: Două licăriri în noapte

Încă cu citirea viitorului proaspătă în minte mă duc la conacul din pădure, am reușit să scap neobservată printre crengile umede din cauza zăpezii topite, și să merg cu mantia fluturând în vântul rece. Dar nu am reușit să scap de întrebări și nedumeriri.

Cerul era senin, albastrul său era cald și plăcut, se așternea ca o pătură deasupra pădurii. Dar ceea ce-mi atrage atenția cu adevărat e o formațiune ciudată a norilor, parcă erau un mic regat format din nori ce străbătea cerul. Privindu-i un mic zâmbet îmi înflorește pe chip.

De această dată drumul a fost mai anevoios, din cauza zonelor pline cu noroi pe care am încercat cât de mult posibil să le ocolesc. Dar în ciuda faptului că am înaintat mai greu soarele era încă pe cer când ajung la destinație. Cum deschid ușa aud o voce care îmi dă de știre că e in bucătărie, deci mă aștepta.

Pregătea ceva mâncare, pentru că tăia de zor niște legume, pe care i le-am tot adus.

„Ce faci acolo?” îl întreb curioasă de ce are în minte.

„M-am gândit să fac o tocăniță cu legume și niște carne de vânat.” taie în continuare. „Tu ce faci? Iar ai venit?” mă întreabă sarcastic.

„Data viitoare nu mai vin, promit.” spun doar ca să-l calc puțin pe nervi, și apoi revin la lucruri mai importante. „Ți-am adus niște suveniruri din regat, ieri am avut o zi liberă în care am putut ieși din academie, și am vizitat regatul.” îi spun o parte din ceea ce se întâmplase.

„Pari agitată, ce s-a întâmplat?” își duce mâna la nas și strănută, imediat după ce termină de vorbit, apoi își suflă nasul într-un șervețel.

„Nimic." evit subiectul. "Tu ai răcit cumva?” mă ridic, las biscuiți și pietricica pe masă și mă apropii de el ducându-i mâna la frunte. „Arzi!” avea febră, constat imediat și încep să mă îngrijorez.

„Nu e mare lucru, mă descurc.” spune el ridicând din umeri.

„Ia loc, de aici continui eu.” îl privesc serioasă și las vorbele să curgă ca un ordin.

„Dar nu mă simt rău.” ripostează.

„Pollo te rog să iei loc și să deguști biscuiți, asta m-ar ajuta mai mult decât un Pollo răcit care încearcă să facă mâncare.”

Mai insist puțin și mă ascultă, măcar nu mi-am pierdut toată puterea de convingere odată cu puterea de a înțelege ce se întâmplă cu mine. În câteva ore reușesc să termin tocănița și să fac și un ceai din niște ierburi pe care le-am găsit și semănau cu menta. Am pus în două farfurii mâncarea, care, spre surprinderea mea, nu arăta groaznic, poate că nu sunt un bucătar așa nepriceput. Apoi am turnat ceaiul încă aburind în două căni. M-am asigurat că bolnavul mănâncă bine, și apoi i-am spus că ar trebui să se odihnească.

Așa am ajuns în camera în care doarme, și l-am înfofolit bine în niște pături groase găsite printr-un dulap, apoi i-am reaprins focul. Dar înainte să pot pleca mă oprește și mă ia la întrebări.

„De ce ai fost așa tăcută tot timpul ăsta?” nici nu realizasem că de abia am vorbit cu el, nu până acum. „Ayli, știu că ceva se întâmplă, spune-mi ce e. Sper că nu ai fost prinsă.”

„Nu, nu e asta.” mă așez pe pat la picioarele sale „ieri am fost la familia Wind, mama lui Farren mi-a recomandat să merg la o clarvăzătoare pentru a afla mai multe despre părinți mei. Însă tot ce mi-a spus e că lucrurile vor lua o întorsătură neașteptată, o schimbare, și poate chiar...” moartea cuiva, nu spun asta, dar o gândesc „chiar un secret întunecat, din ce am înțeles, doar că vorbea la viitor, despre lucruri rele. Asta mă pune pe gânduri, o grămadă de gânduri.” mărturisesc în final, grăbindu-mă să spun tot pentru a scăpa de presiune.