Printul cioara

Insomnia

Încă o noapte nedormita. La naiba cu toate! Răsuna cu furie in mintea lui Merry. Avea ochii grei si se simțea extenuata, însă nu putu sa adoarmă. Avea prea multe gânduri. Se ridica exasperata in fund si azvârli o perna in peretele din fata sa. Aceasta căzu pe podeaua prăfuita ridicând un colb neplăcut in aer. Merry cobora din pat si se întinse leneșă.

Era deja a 6 a noapte in care nu reușise sa adoarmă, iar acest lucru o făcea tare irascibila si nervoasa. Reușise sa motaiasca in timpul zilei câteva ore, dar nu era nici pe departe suficient.

Se îndrepta oftând spre noptiera. Cu toate ca era bezna, lumina lunii pătrundea timida prin fereastra. Fata deschise un sertar. Ascuns într-o cutie cu machiaj, zăcea inelul blestemat, așteptând nevinovat un purtător. Merry îl lua in palma, închise sertarul si se rezema de un perete. Se lăsa ușor in jos, trecându-si o mana prin parul dezordonat, mai scurt decât era obișnuita.

Gândurile ii inundau mintea ca un torent nemilos. Amintirile cu Erik o făceau sa sufere, scenariile cu se putea întâmpla in lipsa ei acasă o băgau in sperieți, avertismentul bătrânei... ciudățenia cu oglinda... Ce urma? Se saturase pana peste cap sa se simtă ca o victima fără apărare, se saturase sa fie protejata de toata lumea ca si cum ar fi un copil netot. Lua inelul intre degetul mare si cel arătător si îl ridica in lumina vaga a lunii. Nu se întâmpla nimic neobișnuit, nimic paranormal, nimic traumatizant, cum se așteptase. Fata își dădu ochii peste cap nemulțumita, apoi privi inelul cu ardoare. Avea de gând sa-l pună. Cugeta un moment la posibilele consecințe. Daca avea sa nu se mai trezească? Ce ar fi avut de pierdut pana la urma. Când se gândea la Erik simțea ca ii desparte o lume întreaga, se simțea vinovata si era presata de vocea interioara pentru ca nu-i spuse nimic din ce se întâmplase. Regreta teribil, chiar daca nu era stilul ei. Avea gânduri nerealiste. Trebuia sa zbor direct in orașul corbilor când am scăpat de la demenții aia. Chiar daca încălcam zeci de tratate si legi, tata e rege pana la urma, ar fi rezolvat el cumva. Efectele insomniei ar fi făcut-o sa meargă pana la extrem, ba chiar acum se gândea ca ar putea pleca pur si simplu, nimeni nu avea sa afle. Dar cum ar ajunge in orașul corbilor? Era intr-un sat complet izolat de lumea si nici nu știa in ce direcție ar trebui sa o apuce. Se resemnase in cele din urma, însă continua sa abereze. Probabil Erik si-a găsit deja pe altcineva, aia e, sa-l ia dracu si pe el, nu pot avea încredere in nimeni. Cum am putut fi așa proasta si naiva, relația oricum nu avea cum sa meargă. El e un Corb, eu Mierla, ne este interzis...

Își aduse aminte dintr-o data de Daisy, așa numita sa prietena. Aceasta avu niște tentative eșuate de a încerca sa vorbească cu Merry zilele trecute. Nimeni nu mă poate ajuta. Își repeta ea in minte de fiecare data când ori ea, ori Verrus încercară sa discute cu ea. Se izolase de ei, își petrecea timpul din ce in ce mai mult singura, închisa in camera. Sora ei ii zise la un moment dat din cauza frustrării si a îngrijorării ca începea sa se sălbăticească. Singurul răspuns al lui Merry fu: "Auzi, tu nu trebuia sa-ti mângâi parul in seara asta? Sau ai de gând sa mângâi altceva?" Milena se prinse la ce făcu referire si nu își mai înăbuși furia, o lasă sa iasă începând sa lovească cu pumnul in ușa țipând: "Hai sa-mi spui asta in fata obrăznicătura! Daca te prind iți tai limba si o arunc la câini!"

Noroc ca intervenise Verrus si reuși sa o calmeze pe Milena înainte sa spargă ușa pentru ca era in stare!

De atunci nu mai discutase cu Milena. Nici nu îndrăznea s-o privească in ochi când se întâlneau la masa. Surprinzător totuși, nici nu încerca sa-i rupă limba cum spuse. Merry nu era mandra de ceea ce-i zise. Chiar daca pe moment simțise o satisfacție răutăcioasa, însă acum regreta cat se poate de tare. Dar poate era mai bine așa. Putea petrece un timp ea cu sine însăși si nimeni altcineva. Avea nevoie de asta, si considera ca merita.

Dintr-o data o lovi un sentiment neplăcut de puternic de panica. De unde venise si asta? Nu mai suporta stările acestea schimbătoare. Voia sa se termine odată, sa treacă peste tot ce a pățit. Dar momentan, tot ce putea simți era un gol imens in interior...

Ridica iar inelul. Străluci misterios in slaba lumina a lunii. Îl apropie de degetul inelar si închise ochii lăsându-se purtata de forța nevăzuta din mintea ei.

Chiar in ultimul moment, fata se opri, la auzul unui sunet puternic. Ca niște zgârieturi. Merry lăsa inelul pe noptiera si se apropie de fereastra. La început nu văzu nimic ieșit din comun, gandindu-se ca poate era doar o pisica sau un câine, însă teoria i se destramă rapid când își aduse aminte de poveștile despre spirite. Privi cu mai mare interes cadrul de vis de afara. Părea totul așa liniștit, lumina lunii, gradina nemișcata... apoi un mârâit gutural urmat de un strigat ce-ti îngheța sângele in vene distruse imaginea liniștită. Merry rămăsese paralizata de frica la vederea creaturii care scoase acele sunete. Era o creatura patrupeda, fără fata si fără blana, ca un câine. Emana o lumina verzuie, iar oasele ii erau la vedere. Ca un cadavru in descompunere, sfâșiat pe mijloc. Era de-a dreptul hidos. Se apropie de fereastra parând curios. Întoarse capul ușor spre dreapta apoi deschise gura larg, lăsând sa-i scape un țipat asurzitor dintre zecile de colți curbați. Merry rămăsese fără aer, privea încremenita scena, ar fi vrut sa poată tipa, însă efectiv își pierduse controlul asupra corpului, frica o domina. O străfulgerare nebuneasca si naiva de curaj o smulse din transa fricii. Se încrunta strângând din dinți si întoarse spatele ferestrei. Se îndrepta spre ușa, si in drumul ei ridica din ascunzătoarea de sub pat un pumnal scurt pe care i-l oferise Daisy, in caz de nevoie. Adrenalina începu sa-i curgă prin trup, înăbușindu-i frica. Cu fiecare pas pe care îl făcea spre ieșirea din casa se grăbea tot mai tare pana dădu buzna in gradina din spatele casei. Creatura dădea târcoale grădinii, parca așteptând un adversar demn de colții ei. Fără sa mai aștepte sau sa gândească, Merry se arunca asupra creaturii cu lama pumnalului pregătită sa sfâșie fără mila. Creatura nu se ferise, nu făcu nici o mișcare, parca așteptase lovitura de pumnal ce-i străpunse capul si o făcu sa cada la pământ gemând si milogindu-se înainte sa fie cuprinsă de liniștea morții. Merry smulse pumnalul din craniul creaturii ridicându-l deasupra capului in semn de triumf. De pe lama acestuia se scurgea o substanța verde vâscoasa. O picătura ii căzu pe par făcând-o pe prințesa sa tresară dezgustata. Se lasă in genunchi sa examineze creatura când din casa se auzi strigatul disperat al lui Verrus. Lasă creatura prada vietăților nopții si se îndrepta in graba spre locul din care auzi strigatul. Se dovedise a fi camera ei. Merry rămăsese in pragul ușii, socata. Lumea i se învârtea in jur. Se clatină pe picioare apoi se rezema de ușa larg deschisa.

In fata noptierei sale zăcea nemișcata sora s-a Milena, cu Verrus care ii verifica semnele vitale cu disperare si cu Daisy care aștepta cu sufletul la gura. Merry făcu un pas in fata dar se prăbuși la podea fără vlaga.