Printul cioara

Rapita

Erik intra pe fereastra larg deschisa in camera sa. Cu toate ca plecase de o ora de la castelul mierlelor gândul ii rămăsese la iubita sa. Își făcea griji pentru ea, si pentru prima data in viața sa, printul, simți ceva ciudat. Teama. Teama de a nu o pierde. Acum ca se îndepărtase atât de mult de prietenii săi, tot felul de idei, care mai de care mai paranoice, începură sa-i zburde in minte. Ochii i se umeziră si acesta răsufla surprins. Se îndrepta spre canapeaua sa de piele, se tolăni pe ea si începu sa se joace cu o șuvița de par, gânditor.

Merry își deschise ochii brusc. Nu-si simțea corpul. Nu știa unde se afla. Începu sa privească in jur, întorcându-și capul cu mișcări lente si obosite. Privirea ii era încețoșata si parul ii curgea pe fata ca o cascada întunecata. In mod normal asta ar fi enervat-o dar acum, fata, nu simți nici măcar cea mai mica scânteie de furie, era complet amețita. Încerca sa-si duca mana spre par dar aparent era legata de un scaun. De la câțiva metri din fata ei se auzi o voce batjocoritoare spunând către ea:

-Hei dulceața, te-ai trezit?

Printre șuvițele de par rebele putu sa distingă o silueta întunecata venind spre ea. Era așa de amețită ca nu reușise sa recunoască vocea, iar asta o făcu sa întrebe nesigura:

-E... Erik? Tu ești?

Silueta se opri brusc, privi un moment in spate apoi înaintă pana ajunse fata in fata cu prințesa si îngenunche. Ii dădu cu blândețe șuvițele de par de pe fata apoi o privi in ochi. Merry era si mai confuza acum, nu își dădu seama ce tocmai făcuse sau in ce pericol se afla. Își lua privirea de la necunoscutul mascat si închise ochii. Se simțea atât de obosita. Auzi vocea necunoscutului cu ecou zicând cu calm:

-Aduceți substanța, apoi aproape ca își pierdu cunoștința.

Dintr-o data își deschise ochii brusc. Toate simțurile i se activară si toți mușchii i se încordară la maxim. Se simțea de parca ar putea exploda oricând. Țintuise cu privirea necunoscutul apoi fiola cu substanță verde cu miros puternic înțepător pe care o ținea acesta la nasul ei. Merry începu sa se zbată si sa scâncească in zadar.

Mascatul îndepărta fiola de la nasul fetei si suferința ei înceta. Mușchii i se relaxară si mintea i se limpezii. Tipul se uita spre tovarășii săi mascați ce se strânseră intre timp in jurul fetei si spuse amuzat:

-E posibil sa fi exagerat puțin, rase scurt si i se adresa fetei. Scuze.

Merry inspira vizibil frustrata. Acum simțea totul, si parca puțin mai bine ca înainte.

-Unde sunt? Întrebă fata cu vocea tremurându-i. Era si furioasa si speriata. Ce simțise când inhalase substanța aceea o tulburase.

Tipul înmâna substanța unui tovarăș de-al sau apoi făcu un semn cu mana spre restul ca sa fie lăsați singuri. Gașca de răpitori se împrăștie repede, lăsându-i singuri pe cei doi in încăpere.

-Nu te teme, nu mușc, începu tipul. Tonul sau părea prietenos, in ciuda a tot ce făcuse.

Merry se încrunta si îl privi in ochi cu ura.

-Unde suntem?! Întrebă iar fata pierzându-si calmul. Vocea ii tremura mai tare acum, începea sa se panicheze, nu putea sa se adune. Ce voiau de la ea? Cine erau tipii ăștia? Erik e bine? Toate aceste întrebări începură sa i se învârtă in cap, agitând-o mai tare.

-Hei, hei, liniștește-te, zise tipul înlăturându-și masca. Merry ii studie chipul in căutarea vreunui detaliu care sa-i dea de gol identitatea, însă nu descoperi nimic altceva in afara de perfecțiunea formelor fetei sale. Când dădu sa vorbească, cuvintele i se opriră in gat. Observase ceva... Aripile lui... Răpitorul era cumva o mierla? Merry miji ochii crezând ca nu vede bine. Tipul ii observa uimirea, își privi aripile îngrijite si apoi spuse zâmbind șarmant: