Printul cioara

Interactiunea

-Știi ca trebuie sa-i spui! Nu mai face pe nevolnica! Cu fiecare zi pierduta spiritele încep sa se agite din ce in ce mai tare! O forță întunecată încearcă sa preia puterea in rândul spiritelor... daca o tine tot așa... blestemul nu va mai putea fi evitat.

-Maier! Te rog lasă-mă in pace! Nu cred in nici un blestem, ieși din mintea mea! Se auzi vocea Milenei cu ecou, in propria-i minte.

-Milena, draga mea, fie ca iți place sau nu, de acum sunt o parte din tine, nu a fost alegerea mea, crede-mă! Tu ai luat blestemul inelului asupra ta... deși ii era sortit lui Merry. Maier făcu o pauza si continua cu o voce mai aspra: Daca ar fi fost după mine nu as mai fi pierdut nici o secunda in lumea asta! Dar nu a fost alegerea mea! Așa ca, te rog, asculta-mă! Corbii si mierlele depind de sora ta. Spune-i adevărul!

-Pleacă! Striga Milena. Mai agresiv decât si-ar fi dorit.

Maier ofta întristata si se retrase in negura ce ii înconjura trupul luminos. O secunda se făcu liniște, apoi Milena deschise ochii.

Se trezise, in sfârșit. Deja nu mai suporta discuțiile cu fantoma aia. Trecură 4 zile de când se trezise din transa indusa de inel. 4 zile de când o prinse, fără sa vrea, pe Maier in propria minte. Nici una din ele nu-si dorise asta. Milena se simțea norocoasa ca misterioasa mierla fantomatica ii putea vorbi doar înainte sa se trezească din somn, când se afla într-o stare de veghe, de semiconștientă. Totuși, ii displăcea extrem de mult ca Maier o stresa in continu. Ii spuse de mai multe ori ca nu crede in blestem, ii spuse ca nu vrea sa fie implicata in profeții antice ciudate, însă mierla continua sa-i apară in minte, in fiecare noapte. Si cu toate ca nu credea in ce-i zicea, de fiecare data când se trezea se gândea cu groaza la posibilul blestem, simțea stresul si frustrarea cum o presează. Devenise enervant. Dar nu avea de gând sa recunoască in fata celorlalți ca nu leșinase la vederea creaturii din gradina care fu ucisa de Merry. Si in nici un caz nu avea de gând sa le povestească celorlalți viziunile... ar fi crezut-o nebuna...

Fata mai lenevi câteva minute in pat, meditând profund la zisele noii voci din capul sau, apoi se ridica si se îndrepta spre bucătărie întinzându-se si căscând. Era trecut de ora 9. Dormise prea mult, iar.

De la o vreme parca nu o mai deranja faptul ca dormea in exces. Se simțea mai relaxata si mai libera. Ce lux si îndatoriri de prințesa? O viată simpla si liniștita era tot ce își putea dori, asta realiza de curând. Totuși, încă se întreba care e situația in oraș, daca părinții ei sunt bine, daca făptașii au fost prinși...

Prea multe griji, trebuie sa le las sa curgă, își zise ea, in timp ce se apropie de fereastra din bucătărie. Privea peisajul viu de primăvara, rustic si natural in același timp. Ii plăcea la nebunie satul in care se mutară, deși nu văzu mai nimic din el. Cea mai captivanta i se părea istoria satului, mai ales acum ca știa adevărul din spatele acestuia...

Ușa care se deschise brusc o făcu sa tresară. Tocmai își făcu apariția Verus. Acesta o privi pe Milena zâmbind cu un surâs si se apropie de ea. O îmbrățișă si o sărută pe frunte.

-Buna dimineața scumpete! Ai dormit bine? O întreba el in timp ce își lipi fruntea de a ei.

Milena zâmbi si ii răspunse:

-Pana ai plecat, da.

Verus rase scurt apoi o săruta. Fata ii răspunse la sărut si se lăsa purtata de valul de emoții plăcute. Mai ca uita de avertismentele lui Maier.

Merry si Daisy se plimbau pe lângă pădurea de la marginea satului. Gardiana insistase sa iasă la o plimbare cu prințesa, voia sa discute neapărat cu ea, intre 4 ochi. Putea simți ceva ciudat in tot ce se întâmplase de când ajunseră in sat. Știa ca Merry știe mai multe decât arata si chiar era dornica sa afle si ea despre ce e vorba. Se simțea, totuși, puțin stinghera, nici nu sita cum sa înceapă. Decise sa o mai lase pe prințesa o vreme sa se bucure de plimbare, părea mulțumită.