Printul cioara

La povesti cu gardiana

Merry aștepta de cel puțin 20 de minute sa-si termine tatăl sau discuțiile cu căpitanul si Verrus pentru a putea sa se pună la somn liniștita. Regele nu o lasă sa tragă cu urechea la discuțiile sale si nu o lasă nici sa plece, așa ca o puse sa aștepte lângă garda care ii escortase. O mierla la vreo 28 de ani cu par lung. Aceasta nu scoase nici un cuvânt, doar veghea răbdătoare împrejurimile. Din când in când ii mai arunca prințesei câte o privire scurta. Atmosfera era penibila, cel puțin pentru Merry, așa ca aceasta decise sa încerce sa înceapă o conversație. Studie fata plina de detalii fina a gardenie si spuse uimita:

-Cum de o mierla așa încântătoare a ajuns o simpla gardiana?

Gardiana ii zâmbi apoi o intriga cu replica:

-Cum de o prințesa așa tânără e atât de dornica sa asculte discuțiile astea plictisitoare? Vocea gardienei era groasa dar calma si plăcută.

Merry se gândi o clipa apoi zise sarcastica:

-Trebuie sa învăț aceste lucruri din timp ca sa-mi fie mai ușor in viitor.

Gardiana rase scurt apoi se sprijini de un perete.

-O da, si nu doar atât. Sa fi gardian e greu, sa fi căpitan e si mai greu dar tot nu se compara cu responsabilitatea care revine marelui nostru conducător.

-Presupun ca ai dreptate, răspunse Merry resemnata. La urma urmei asta am vrut, nu? Trebuia sa fi plecat in treaba mea.

Gardiana zâmbi apoi spuse cu melancolie, glasul tremurându-i ușor:

-Mulți si-ar dori sa aibă viată ta, fiica regelui, huh. Nu trebuie sa te zbați sau sa renunți la visurile tale pentru a supraviețui. Viața ta e un lux. Nu ai idee ce se afla in spatele zidurilor castelului, mai adaugă gardiana rece.

Merry nu răspunse imediat, își imagina ca gardiana vorbea despre propria persoana, ca nu își dorise sa ajungă o simpla paznica, nu își dorise o viață periculoasa, însă nu avu încotro. Dar ceva nu se lega, ea știa ca cetățenii orașului mierla trăiesc bine, pana si fermierii de la periferii, la ce se referea când vorbea de lupta pentru supraviețuire? Oricum, nu asta era important.

-Îmi pare rău... mi-as dori sa te pot ajuta in vreun fel, îngaimă Merry.

-Asta e, cu timpul poate voi ajunge cineva important. Poate garda regala, offf, e bine sa visezi, spuse gardiana.

Vinovăția o încerca pe Merry, pentru un moment simți dezamăgirea mierlei din fata sa. Brusc se lumina la fata apoi se îndrepta spre tatăl ei cu gardiana confuza pe urme.

-Urmează-mă, am o idee, spuse Merry.

Regele încă vorbea cu căpitanul referitor la atacul de azi noapte. Știa ca e o idee foarte proasta sa-i întrerupă si ca va primi o morala lunga pentru asta dar nu mai avea răbdare. Își aduna tot curajul, ignora oboseala si toate gândurile apoi zise:

-Tata, cred ca ar trebui sa plec, mă simt in plus aici.

Regele o privi un moment dojenitor pentru ca ii întrerupse discuția apoi ofta si zise:

-Bine Merry, poți pleca, ai grija ce faci, nu mai exista siguranța de când cu vandalii si nu vreau sa pățești ceva.

Merry ii arunca o privire scurta gardienei si apoi zise:

-Mă poate conduce... fata făcu o pauza care s-a dovedit a fi stânjenitoare deoarece nu sita numele gardienei, așa ca arata spre ea.

-Daisy? Întreba căpitanul, n-am nimic împotriva, e una din cele mai bune gardiene pe care le avem, fiica ta va fi in siguranța cu ea.

-Bun, sunteți libere, replica regele. Făcu o pauza si continua: Dar, daca observați ceva suspect sa ne anunțați!

Merry dădu scurt din cap apoi o lua de braț pe Daisy si se îndepărta. Observa pe fata gardienei un mic zâmbet molipsitor.

După ce ieșiră din zona împânzita de gărzi, cele doua o luară la pas pe străzile umbrite ale orașului, înapoi spre castel. Merry sparse tăcerea:

-Deci, mai spune-mi despre marele tău vis spulberat, povestea aia era despre tine, nu?

Daisy rase scurt apoi începu sa povestească, vocea umplându-i-se de nostalgie pe parcurs:

-M-am născut într-o familie umila de fermieri ce-si duceau traiul prin zona periferiilor sudice. Eram singura la părinți iar ei erau mai mereu pe câmpuri muncind. Încă de la o vârsta frageda am fost nevoita sa mă alătur lor si sa muncesc din greu zi de zi. Era extrem de neplăcut. La 12 ani părinții mei au plecat in oraș cu niște treburi, iar eu, mica si proasta i-am urmărit. Încă îmi amintesc ce uimita eram când am văzut castelul din depărtare... In fine, am pornit de capul meu prin oraș si m-am rătăcit. După câteva ore in care am bătut străzile plângând si încercând sa cer ajutor m-au găsit gardienii, am stat o vreme cu ei sa mă liniștesc si apoi m-au dus acasă. Ce a urmat nu a fost frumos deloc... Părinții mei au fost îngrozitor de furioși. N-o sa uit niciodată noaptea aia. Nu după mult timp am început sa mă schimb, sa fiu mai rebela si sa mă îndepărtez de familie. Toate astea pana într-o zi... M-am certat cu părinții atât de tare...

Merry o privi pe gardiana cu ochii mijiți. Suspansul devenea insuportabil.

-Apoi ce s-a întâmplat, întreba Merry cu sufletul la gura.

-Am luat toți banii pe care i-am găsit si am plecat. Numi-am mai văzut familia de atunci. Daisy părea nonșalanta, dar sigur se simțea prost pentru tot ce făcuse.

Intre timp cele doua ajunseră in fata castelului.

-Îmi pare tare rău sa aud asta, zise Merry vizibil afectata de poveste.

-In fine, acum nu mai contează, totul a trecut.

Daisy deschise poarta castelului apoi vru sa pășească înăuntru, dar se opri. Făcu un gest cu mana spre Merry si zise:

-După tine, înălțime.

Merry zâmbi scurt apoi intra in marea sala. Gardiana cerceta împrejurimile cu privirea apoi spuse puțin agitata:

-Acum ca ești in siguranță ar trebui sa plec, am niște treaba de care trebuie sa mă ocup.

Daisy se întoarse pe călcâie si dădu sa plece când prințesa zise puțin derutata:

-Bine, ne vedem mai târziu.

Daisy ii zâmbi prietenește apoi dispăru in labirintul de încăperi al castelului.

In sfârșit, POT SA DORM! Își zise Merry triumfătoare apoi se îndrepta spre camera sa din turn.