Dear...

Capitolul III •In preajma lor

°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°
°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°
———————— * ————————

— Deci tu ești fata enervantă.

Am zâmbit la constatarea lui. Nu multă lume mi-a spus că sunt enervantă sau persoanele care au făcut-o ori glumeau ori aveau probleme mentale. El nu este în nicio variantă din cele de mai sus, dar modul cum a spus-o m-a făcut să zâmbesc, iar în ultimul timp nu o prea fac.

— Încântată de cunoștință! îmi întind mâna spre el cu un zâmbet pe față.

El o ia într-a lui și o strânge ușor. Mâna sa pare a fi la fel de rece ca și a mea, ceea ce mă surprinde. Nu mulți au pe parcusul zilei mâinile reci. Nu înțeleg de ce mă simt atât de "ne eu". Simt o avalanșă de emoții, încântare și bucurie. Îmi oferă la rândul său un zâmbet, iar de această dată nu este la fel de pervers. Pare unul ușor timid. Îmi retrag mâna și îmi las privirea în jos. Clipesc de câteva ori și mă întorc pe călcaie, la nouazeci de grade pentru a-mi închide dulapul.

După aceea îl analizez pe verișorul meu, Back. Nu e în apele lui. Probabil nu se simte atât de bine după ce am vorbit cu 'șeful' său. Neștiind exact ce să-i spun, îl încurajez cu o privire caldă. Nu vreau să-l fac de rușine în fața băiatului de care depinde popularitatea sa.

Așa că fac un pas la dreapta și pornesc spre coridorul gol. Stai, Back de ce nu e la ore? Dacă îl prind că el de fapt chiulește, e vai și amar de gropițele lui. Pe cine păcălesc? Nu pot să fiu supărată pe el.

Mai am douăzeci de minute până la pauză și nu știu ce să fac. Să citesc, nu am o carte, iar până îmi fac un abonament la bibliotecă va dura o veșnicie. Prieteni, nu am. Ce trist a sunat asta. Ar trebui să merg la o cafenea.

Ies din clădire și o iau pe aleea principală pentru a părăsi curtea școlii. E liniște completă. Închid ușa porții în urma mea și privesc în jur.
Peste drum se află unul dintre localurile mele preferate. Mă asigur că nu vine nici o mașină și traversez strada. Deschid ușa de la intrare și intru în Starbucks.

Nu este multă lume. Urăsc când este foarte multă lume în jurul meu. La masa din colțul opus stă un grup de adolescenți. Îi pot observa de aici șuvițele roz ale lui Perry. Părul ei e atât de drăguț și îi iubesc acei ochi albaștri. Bine, prefă-te Rose că nu îi vezi. Nu e frumos să deranjezi.

Mă uit puțin spre panoul din fața mea. Nu mă prea pricep la comandat mâncare sau băuturi. De regulă îmi iau o ciocolată caldă. De fapt, mereu îmi iau ciocolată caldă.

De la masa gălăgiosă se ridică un băiat și se îndreaptă spre mine. Poartă unul dintre șorțurile acelea specifice ale cafenelei. Are o aură pozitivă. Probabil zâmbetul e de vină.

— Te pot servi cu ceva? mă întreabă, iar vocea lui e atât de dulce.

— O ciocolată caldă și o prăjitură cu... cu vișine, te rog.

—Numele? Trebuie să-l scriu pe pahar.

Nici nu mă așteptam la altceva. Chicotesc cu gândul că băiatul dorește să-mi știe numele pentru o întâlnire. Dacă ar fi fost așa de fiecare dată, aș fi avut multe întâlniri cu băieții de la Starbucks.

—Rose.

Între timp mai trag cu ochiul spre masa unde se află Perry. Nu îmi stă în fire să îi urmăresc pe alții. Lângă ea se află Zayn și încă doi băieți, împreună cu o fată. Tipa are părul șaten închis și foarte lung. Pare o fată simplă, dar care se îmbracă cu mult gust. Ea și Perry vorbeau mult, poate, cum sunt doar ele două fete, au deschis un subiect precum hainele. Băieții nu au ce căuta în unele conversații.