Dear...

Capitolul XXX • Karl

°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°

"Ține-mă în brațe ca și când nu ți-ai fi pierdut niciodată răbdarea,
Spune-mi tot timpul că mă iubești mai mult decât mă urăști
Și că încă ești al meu."
-L.P. - Lost on you
°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°

------- * -------

Îmi amintesc toate momentele din Liverpool. Au fost niște ani frumoși. În primele zile m-am plictisit enorm de tare. Școala începea doar peste o săptămână și nu aveam chef să mă pregătesc de noul an. În mare parte, îmi petreceam timpul în curtea din spate sau la subsol unde trăgeam la țintă cu cuțite. Pot spune că eram puțin sadică. Și acum am momente în care par foarte periculoasă. Repet: par.

În scurt timp m-am împrietenit cu vecina mea, o fată asiatică de aceeași vârstă cu mine. De regulă nu îmi făceam prieteni și eram reținută în acele clipe dacă să mă împrietenesc cu ea sau nu pentru că nu știam cât timp o să treacă până să ne mutăm din nou.

Era o fată insistentă, care, încetul cu încetul, s-a apropiat foarte mult de mine. Prima dată ne-am întâlnit în supermarket, mai târziu ea a venit împreună cu familia sa pe la noi, dar și atunci am fost reținută.

Noi mereu aveam invitați, ei nu chiar. La noi înfloreau primele lalelele, la ei gladiolele. La noi mereu venea poștașul cu zeci de scrisori, la ei nu prea. La noi era mereu liniște în curtea din spate. La ei? Niciodată.

Stăteam pe un șezlong negru, singură, citind Jocurile Foamei. Era al treilea volum, și ultimul. Afară era cald, o zi neobișnuit de caldă, dar era plăcut. Purtam o pereche de jeans scurți și o bluză neagră puțin mulată, pe gât. Îmi amintesc exact pentru că asta obișnuiesc că port când e o zi asemenea aceleia. Tenișii erau puțin murdari în vârf, ceea ce mă enerva. I-am spălat cu o zi înainte, iar cățelul asiaticei s-a cățărat pe ei.

Ah, da. În curtea ei nu era liniște. Zgomotul mă deranja la citit. Auzeam apa din piscină, mingea și țipetele unor fete. Cred că au fost stropite de niște băieți. Nu eram interesată de ceea ce fac, voiam să mă concentrez asupra cărții.

După câteva minute cineva mă atinse pe umăr. M-am întors puțin derutată pentru că eram singură acasă și nu știam cine poate fi. Era un băiat cu ochii de un albastru- argintiu. Venise pentru a recupera mingea. I-am făcut semn că o poate lua și m-am întors la cartea mea. Dar Rose nu poate fi lăsată în pace. A fost obligată de asiatică și de băiatul ochi argintii, Karl, să-și petreacă timpul cu ei.

Așa au început niște frumoase prietenii. Mergeam împreună la școală, Karl mă conducea mereu acasă. Ne întâlneam toți trei și grupul lor în fiecare weekend la un film. Până ce asiatica a plecat din oraș, iar gașca s-a destrămat. Dar eu și Karl am devenit și mai apropiați. Mai târziu a apărut Marla și băieții de la curse.

Nu pot spune că m-am simțit foarte bine lângă ei. M-au infiltrat în curse, am devenit foarte bună, dar ei mă suportam doar pentru că eram iubita lui Karl. Altfel se enervau că pierd în fața unei fete.

Și totuși, au fost niște ani frumoși.

Acum nu știu ce voi face. În momentul de față nu știu cum o să reacționeze Harry. Cei doi s-au mai întâlnit și nu cred că a ieșit bine niciodată. I-am văzut certându-se odată, la petrecere. Ochi argintii m-a salvat de Harry. În aceea vreme nu îl suportam. Nici pe Karl nu îl suportam, dar a trebuit să îl salvez din mâinile actualului meu iubit.

Mă întreb cum a intrat? Aș putea să îl dau afară, dar vreau să aflu de ce este aici. Nu vreau să îl mai văd. Vreau să o terminăm azi. Știu că de acum voi fi cu Harry, iar el este demult istorie.