Perfect Vongola (♪YAOI ♪)

Capitolul I

         Priveam dezamăgit reflexia din faţa mea. Aceasta întruchipa un băiat scund, slăbuţ, păr cenuşiu, lung până la jumătatea gâtului, bretonul era dat în partea stângă, acoperind puţin unul dintre ochii de culore necunoscută mie: cand albaştri cand verzi- iar cand nu-i nici alba nici neagra este gri- aşa erau şi ei în acest moment gri, doar că de această dată băteau într-un albastru deschis. Uniforma terasei, la care lucram, era impecabilă, ca de obicei, fiind compusă din tipica cămaşă albă asortată cu pantaloni de stofă, vestă şi papion, toate negre. Cel puţin pielea mea exagerat de albicioasă era avantajată. Nu mai avea rost să stau sa mă holbez la cât de ,,drăguţ" sunt, aşa cum spune orice persoana care mă vede şi nu îmi dă mai mult de treisprezece ani. M-am îndreptat către mese pentru a începe să iau comenzile sperând că ziua se va termina cât mai repede şi să nu mai fiu făcut ,,drăguţ" că altfel devin ,,drăcuţ" şi nu va fi pe placul nimănui, nici măcar pe al meu pentru că aşa îmi consumam energia degeaba şi nu mai reuşeam să stau aproape toată noaptea în faţa calculatorului pentru a mă uita la anime-uri. Cică sunt prea mare pentru ele. Da sigur,iar eu sunt regina Angliei. Nici măcar nu sunt fată. Lăsând gândurile de o parte am salutat-o pe Alina, colega mea şi în acelaşi timp cea mai bună prietenă a mea, hotărât să mă concentrez pe ştersul meselor şi pe comenzi sau mă trezeam că duc comanda la masa greşită în cel mai bun caz. "Da şi în cel mai rău caz te împiedicai, scăpând o tava pe o ,,domnişoară" cu fiţe şi iofose. Îi murdăreşti rochia de milioane de euro- mult prea scurtă încat putea fi considerată maieu puţin mai lung- face zarvă, iar la final vine o matahală şi îţi sparge nasul bine de tot. O să alungi toţi clienţi dacă te văd cu mâna în ghips şi cu bârna spartă!" Ce amuzant mai eşti astăzi. "Nu mă surprinde ironia ta. Mereu ai ceva de comentat." Asta-i viaţa.

         Priveam ceasul de la mână la fiecare jumătate de oră scursa şi aveam impresia că timpul trece mult prea greu. Nu putem să plec mai repede?

         După mult chin mai aveam douăzeci de minute până îmi terminam tura şi putem merge acasă pentru a putea celebra, în singurătate cei drept, împlinirea vârstei de saptesprezece ani. Ura ce mai bucurie... mda, ura nu ar trebui să nu o arăt.

        În local a intrat o piţipoancă mai ,,specială" să spunem. Deşi era siliconată din cap până în picioare plus că avea pe faţa tone de machiaj care te făcea să crezi ca este mai greu de cât creierul ei, avea o privire de fată inocentă, chiar puteai crede că este virgină dacă nu avea atăt de mult fard, faţă de restul care se uitau de parcă sunt centuriste care se respectă alegând pe cel cu mai mulţi bani şi muşchi. Uitându-mă mai atent la ochii ei de un albastru închis, absolut mirific aş adăuga, mi-am înghiţit gândurile, dacă era posibil. Pe lângă puritatea de care dădea dovadă, undeva acolo era o sclipire impresionantă de inteligentă. Se pare că am făcut greşeala de a judeca o persoana după aparenţă. Probabil era doar o brunetă focoasă cu forme bine definite, naturale şi murea din cauza caniculei de afară. Machiajul poate fi explicat şi el: cel mai probabil se grăbea pentru a se întâlni cu cineva." Vai dragă, dar ce mai ţi cu ea!" Ţin cu mine nu cu ea... în plus fac pariu că am dreptate.

         După cateva momente în care fata s-a aşeat la o masă şi sa uitat la ce putea comanda intrat un bărbat cu un cap şi jumătate mai înalt decât mine, cu părul brunet, uşor ciufulit într-un mod ,,fashion".Bretonul avea în mijloc o şuviţă mai lungă dată în partea stângă,într-un mod care orice fată de vârsta mea l-ar considera ,,drăguţ" sau chiar ,,sexy".Animalul! Cum poate să crască atâta? Nu putea să se opreasca pe la un metru optzeci şi să-mi dea mie zece centrimetri. Nu... nu se putea, trebuia sa crească până la unu' nouăzeci!