CAPITOLUL 4 - Teamă
Christina Taylor
- Nu deschide! Aproape ii soptesc, paralizata de frica si cu bataile inimii in gat. Isi muta atentia de la mine catre usa care mai ca sta sa sara din balamale sub asediul lovitorilor. Cenusiul ochilor sai se intuneca,privindu-ma prin perdeua de gene negre si dese care ii umbresc. Zau asa , ar trebui sa fie ilegal ca un barbat sa aiba genele atat de lungi pe cand ale mele abia se zaresc.
Dau sa ma ridic din bratele sale insa miscarea imi este oprita de mana celui din fata mea care se infasuara de inchietura maini stangi,tinandu-ma pe loc . Ochii imi penduleaza cand la usa ce se zgaltaie cand la el ,panica cuprinzandu-mi mintea si accelerandu-mi pulsul. Da-mi drumul,La dracu' !
Se ridica odata cu mine simtind intepaturi de mii de ace ce imi strabat trupul si asa firav,ma smucesc ,poate prea brusc pentru propriul echilibru si o rup la fuga uitandu-ma in stanga si in dreapta dupa un loc unde m-as putea ascunde , gasindu-l intr-un final in spatele insulei din bucatarie. Capul imi bubuie la propriu caci tot ce aud in jur sunt sunete slabe si voci.Prea multe voci.
Panica,panica , panica !
Nu stiu daca totul se intampla in mintea mea blocata de frica sau e real. Imi ridic genunchii la piept si imi lipesc barbia de ei , intunericul prinzandu-ma in mrejele lui. Lacrimi fierbinti mi se rostogolesc pe obraji si suspine infundate imi scapa timide printre buzele crapate si uscate.
Intuneric.
Imi tin ochii inchisi si imi legan corpul ca intr-un dans al surzilor. Sa nu mai doare.
Nu ma atinge,te rog ! Nu,nu,nu !
Teama.
Apoi Ii zăresc chipul. Se lasă încet până ajunge la același nivel cu al meu. Nu îl pot lasa sa ma atingă. Mi-e frica. Ma ghemuiesc mai bine pe podea si astept sa se întâmple. Astept sa fiu smulsă în cel mai crud mod cu putință, așa cum am mai fost de atâtea ori...
Liniște.
Întuneric.
-La dracu'! Uita-te la mine, deschide ochii,cum te cheamă?
Nu mai simt nimic, nici durere nici teama, doar liniște. Disting vag ,chipul cunoscut din fata mea dar nu pot sa reactionez. Cuvintele mi se opresc pe vârful limbii. Mintea mi-e golită de orice gând. Membrele refuză să colaboreze. Plămânii si-au uitat rolul în corpul meu oprindu mi respiratia în gât. Ma sufoc! Aud zarvă în jurul meu dar nu pot sa vad sau sa disting ceva in afara de sunete indescifrabile. Nu,nu,nu e momentul acum pentru un atac de panică, la naiba!
O atingere ușoară, ca un fulg imi gadila pometele stâng.
-Respira , te rog! Uita te la mine. Imi vorbește cald ,aproape de ureche dar nu ii disting vocea,mintea mi-e blocată în același moment de acum multi ani. Imaginile sunt atât de vii încât totul e atât de real...
-Deschide ochii.
Imi ridic capul cu o lentoare aproape dureroasă si imi fortez ochii sa mi se deschidă. Aceeasi ochi cenusi emana.... grijă? Nu,nu, cred ca delirez. Incerc sa mențin contactul vizual cat mai mult dar este întrerupt brusc atunci când mă trage în brațele lui. Nu ma opun pentru ca nu am nici curaj si nici putere dar se simte...cald. Ma agat de marginile hanoracului lui ca de un colac de salvare si plang. Intai in soapta , apoi din ce in ce mai zgomotos.
-Shh,o sa treaca. Mereu trece. Se leagana in acelasi ritm cu mine ca intr-un dans al carui ritm pare sa il stim doar noi . Calm. Incet,muschii incep sa mi se detensioneze.Lacrimile par sa se domoleasca.Teama pare ca se risipeste.
-Ce naiba tocmai s-a intamplat ,David? o voce pitigaiata imi vibreaza in timpane facandu-ma sa ma stramb involuntar.
David! Aha,in sfarsit !
YOU ARE READING
DANSUL INIMII
Romansa" Cele mai puternice suflete sunt pline de cicatrici " - KHAIL GIBRAN Viața Christinei Taylor nu a fost niciodată una ușoară. Abandonată de părinți, crescută de bunici și mai apoi de mătușa și unchiul ei, Christina își găsea liniștea în pași de dan...
