DANSUL INIMII

Capitolul 15 - BĂTĂLII

Capitolul 15 - BĂTĂLII

David Cross

— Dați-i foc și dispăreți, e tot ce mai spun fără să privesc în urma mea. Capul Christinei e sprijinit de umărul meu iar mâinile îi atârnă pe lângă corp.

— Ești nebun? Manuel e terifiat de ceea ce i-am cerut să facă iar Andy e, pur și simplu mut.

— Dave, ești conștient că dacă facem asta vom atrage toată furia lui Marcus asupra lui Jason și, implicit asupra clanului Thore. Îl cunoști pe Marcus la fel de bine cum îl cunoști și pe Jason, nu e o idee prea bună.
Ajung cu Christina la mașină, unde o așez pe bancheta din spate, Carla îi face loc lui Raphael pentru a putea să o stabilizeze până ajungem cu ea într-un loc sigur și mă întorc spre restul găștii.

— Dacă nu o faceți voi, o voi face eu. Jigodiile alea vor muri în chinuri pentru ce au făcut și nu îmi pasă ce va urma după asta. Mă duc la mașinile celor doi membri ai clanului Manga și în portbagaj găsesc tot ce îmi trebuie. Știam că asta aveau de gând să facă. Iau ambele butoie cu combustibil și le împrăștii de jur-mprejurul clădirii dărăpănate, apoi îmi scot pachetul de țigări, îmi aprind una și trag cu nesaț câteva fumuri lacome privind spre locul în care prietenii mei se luptă să o țină pe Christina în viață. Apoi îmi răsucesc capul în direcția Depozitelor. Căminul ororilor celor din clanul Manga. Privesc spre țigarea aprinsă din mâna mea și o arunc câțiva pași în fața mea, iscând un cerc de foc.
Dacă asta va fii bătălia mea, o voi duce la bun sfârșit, inclusiv cu prețul vieții dar nu voi mai permite ca în acest loc să se mai întâmple nimic rău.
Privesc pentru ultima oară cercul de foc ce a cuprins deja baza întregii clădiri și mă îndrept spre mașina mea. Christina are răni serioase și dacă nu ne grăbim, tot ce am făcut ar fi în zadar.
Accelerez pe drumul pietruit care ne duce spre intrarea în oraș, verificând în oglinda retrovizoare constant ce se întâmplă în spate. Raphael e implicat cu totul în îngrijirea pacientei lui, în timp ce Carla plânge pe înfundate mângâind-o pe Christina.

— Mergem la Sediu, mă anunță Raphael. Are hemoragie internă și nu o pot trata acasă la tine. Incuviințez printr-o înclinare scurtă a capului. La sediu avem un etaj care e complet utilat ca un spital pentru tratarea rănilor mai grave ale membrilor clanului, având în vedere că majoritatea membrilor se rănesc fie în timpul curselor ilegale de mașini, fie în încăierările ce urmează după finalizarea acestora. Atunci Jason a dispus să amenajeze un etaj destinat îngrijirii medicale a tuturor membrilor.

— Va fii o plăcere pentru Jason, Manuel simte nevoia să Îmi amintească un lucru de care sunt extrem de conștient. Mă așteaptă o muștruluială pe cinste când voi ajunge acolo.
Nu mai adaug nimic, doar accelerez cât pot de tare și în mai puțin de cinsprezece minute, deja parchez SUV-ul în fața Sediului și o preiau pe Christina din brațele lui Raphael. Urc câte două trepte odată, refuzând să aștept liftul și nu mă opresc până în salonul de la ultimul etaj al Sediului. Raphael mă prinde din urmă și se ocupă deja de rănile Christinei, în timp ce noi ceilalți privim fără să putem interveni.

— Afară. Toți. Acum. Raphael urlă să părăsim încăperea dar creierul meu refuză să coopereze, ținându-mă captiv locului în care am înțepenit.

— Dave, hai, Manuel mă împinge spre ieșire dar ochii mei rămân fixați pe trupul ce zace inconștient pe patul din fața mea. Totul dispare din jurul meu. Rămân doar eu și ea, prinși în neputință. Timpul stă în loc pentru a nu știu câta oară de când am întâlnit-o. Și pentru prima oară după mult timp, îmi permit să recunosc că nu îmi pare rău că mi-am pus pielea la bătaie pentru cineva, chit că îmi poate aduce pieirea.
Poate că e timpul să lupt și pentru altcineva în afară de mine și de Daniel. Poate că e timpul să cred fără să judec. Fata din fața mea schimbă lucruri în mine. Incep să se creeze crăpături în zidul ce îmi ocrotește inima și prin ele să se strecoare raze mici de speranță.
Christina e în mijlocul unui abis și încearcă să mă tragă și pe mine, cu tot dinadinsul după ea. Iar eu cred că sunt pregătit să sar cu ea de mână, pentru ca, la aterizare să îi pot atenua căderea.