DANSUL INIMII

CAPITOLUL 13 - ALEGERI

   ♤☆  Play The Song- is their song♤☆

Capitolul 13 - ALEGERI

Christina Taylor

- Christina, ieși pe sală în cinci minute. Ana, strigă după mine în timp ce verifică ultimele două farfurii aranjate pe blatul din bucătăria mare a restaurantului.
Astăzi e ziua aceea din lună în care hotelul nostru găzduiește congresul clanului Thore. Și bineînțeles că trebuia să pice fix tura mea.
Gabriel, dragule, iar te-ai ascuns?
Urăsc congresul asta și pe toți cei care participă la el. A se nota că ultima oară a fost un eșec din toate punctele de vedere. Deși atunci l-am cunoscut pe David, tot atunci am avut parte de o bătaie soră cu moartea din care m-a scăpat însuși David. Am deja inima în gât și sper din suflet să nu fie prezent în seara asta.
Deși am continuat să-l văd în fiecare săptămână atunci când vine cu Daniel la terapie, interacțiunea noastră a fost egală cu zero. Ne-am rezumat doar la câte un schimb de priviri și la saluturi mute. Daniel nu face niciun progres și din câte am auzit din diverse surse, ar vrea să îl retragă de la cursuri.

- Masa șapte, Christina, masa nouă,Carla, masa zece Antonio, James ne dă ultimele instrucțiuni iar noi suntem deja la în dreptul ușii de la intrare în restaurant, purtând pe brațe câte patru platouri.

- Haideți, copii, spatele drept, pieptul în față, zâmbetul pe buze. Aveți de hrănit o haită de lupi. James poate fi atât de ștrengar câteodată.
Ieșim, pe rând în sala restaurantului și ne împrăștiem fiecare către masa pe care o are un subordine.
Masa șapte. Bineînțeles că masa șapte trebuia să fie a mea.
Futu-i mama ei de treabă.
Zici că toate sunt împotriva mea. Imi vine să fac cale întoarsă cât ai clipi dar toți ochii sunt ațintiți asupra noastră. Fiecare dintre noi are un plan bine stabilit și organizat de care managerul hotelului și nu ne putem schimba după bunul plac dar, la dracu' deja îmi tremură mâinile când mă apropii de masa lor.
Un domn grizonat stă în același loc ca și data trecută, sprijinindu-se cu brațul de speteaza scaunului lui David. Discută pe ton scăzut între ei, ignorându-mi prezența atunci când așez platourile în fața fiecăruia dintre ei. Răsuflu ușurată pentru o clipă constatând că am trecut neobservată. Dar normal că Gabriel umblă abrambura și nu-și face datoria.
Un pas. Atât reușesc să fac când mă simt prinsă de încheietura mâinii stângii împiedicându-mi înaintarea. Nu mă întorc spre sursa reținerii mele pentru că îmi dau seama cine este după felul în care îmi pârlește pielea în locurile în care poposește cu privirea și după atingerea sa pe care aș recunoaște-o dintr-o mie. Dură dar totuși caldă.

- Un pahar cu apă, vă rog. Îmi întorc privirea spre David și mă lovesc de o expresie ciudat de calmă. Colțurile gurii îi zvâcnesc la capete, trădându-i un zâmbet reținut.

- Ah, și un șervețel în plus, te rog. Domnul grizonat din stânga lui David, mustăcește, amintindu-mi de cea mai jenantă seară din toată cariera mea de ospătăriță. Îmi simt vârfurile urechilor arzând.
Îmi scot la înaintare cel mai fals zâmbet pe care îl am în dotare, îmi ridic bărbia, îmi înclin capul într-o parte, semn al aprobării și dispar în spatele barului pentru a onora comanda. Îi cer barmanului un pahar cu apă și celeilalte chelnerițe un set de șervețele și mă îndrept spre masa celor doi. Uniforma pe care o port e destul de incomodă. Cămașa stil rochie de culoarea oceanului e susținută de o curea lată, neagră care îmi strânge stomacul ca într-o menghină, îngreunându-mi și respirația dar și înaintarea. Și nici pantofii nu mă prea ajută. Tocurile nu fac parte din ținuta mea zilnică. Iar ca totul să fie și mai greu, masa de care mă ocup e fix în celălalt capăt al restaurantului.
Înaintez fără grabă susținută de privirea fierbinte a lui David. Sinceră să fiu, nu știu ce am greșit în viața asta de am parte doar de aroganți. Plus că, în momentul de față, David mă consideră parte din Clanul Manga, deci, dușmanul lui. Iar eu prefer să mă considere dușmanul lui, decât să fie implicat în vreun fel în viața mea, punându-l în pericol. În schimb, privirile sale, mă închid cu totul. Parcă și-ar dori să mă arunce în cea mai adâncă prăpastie pentru a avea certitudinea că nu voi mai ieși de acolo vreodată. Are măcar logică ce gândesc?
La masa celor doi, mai sunt și alți bărbați și nu pot să nu îi recunosc pe o parte din prietenii lui David. Manuel discută destul de lejer cu Andy, în timp ce analizează posteriorul unei fete din personalul restaurantului. Raphael, e captiv în propriile gânduri, aprobând doar din mișcări scurte ale capului atunci când este întrebat ceva. David, mă privește doar pe mine, o chelneriță căreia îi tremură mâinile sub tava de argint pe care o ține. Mă atrage ca un magnet și mă respinge cum respinge apa uleiul.
Îi susțin privirea atât cât pot. Și nu pot mult pentru că paharul de apă deja începe să se clatine periculos, așa că mă văd nevoită să mă opresc in mijlocul săli pentru a restabili echilibrul paharului. Pornesc din nou către ei, un pic mai sigură pe mine și pot zări amuzamentul tuturor celor de la masa lui David. Doar David nu zâmbește. Îi pot simți încordarea chiar și de la distanța asta. Privirea i se îngustează cu fiecare pas cu care mușc din distanța care ne desparte. Merg cât pot de sigură pe mine ca să nu îi dau impresia că mă afectează în vreun fel intensitatea privilor sale. Dar mă afectează, pentru că are abilitatea de a mă străpunge, de a mă dezgoli, de parcă ar vrea să afle totul doar din ochii mei. Și faptul că stă atât de relaxat in scaunul lui, cu cămașa ușor deschisă la primii nasturi, lăsând la vedere o porțiune infimă de piele pe care mi-aș dori să o ating, nu mă ajută deloc.
Atracția dintre noi e vizibilă și atât de intensă încât temperatura din restaurant s-a ridicat brusc cu câteva grade. Obrajii îmi iau foc, gleznele mă atenționează că vor ceda în curând iar fiecare pas care mă aduce mai aproape de el, e din ce în ce mai nesigur.
Ajung în dreapta lui unde mă pregătesc să îi așez paharul de apă dar se ridică brusc de pe scaun, atrăgând toate privirile asupra sa.