DANSUL INIMII

CAPITOLUL 5 - SPERANTA

CAPITOLUL 5 – SPERANTA

Christina Taylor

Cateodata mi-ar placea sa fiu un pic mai curajoasa,un pic mai mult , ce-i drept dar...mnah...cred ca atunci cand s-a impartit curajul am stat la alta coada astfel incat nu am primit deloc. De ce spun asta? Pai pentru simplu fapt ca stau intepenita de, nu stiu ,poate doar cateva minute dar in fapt imi par ore intregi, in acelasi loc unde am ramas dupa ce au plecat prietenii lui David.Muta. Incep sa ma fastacesc de pe un picior pe altul,negasindu-mi cuvintele sa pot incepe o conversatie.

David pare pus in aceeasi situatie , caci se invarte in jurul insulei din bucatarie,parand la fel de stanjenit ca si mine.

Ok,dezleaga-ti limba Christina.

— Eu...aaa...hm... Asta-i culmea!

— Cred ca o sa plec. Doamne ajuta!

Liniste.

Niciun sunet, nicio reactie. De fapt , am reusit sa il fac sa stea intr-un loc,dar cu spatele la mine. Bine, nu ma astept sa vina sa ma imbratiseze de ramas bun dar totusi...

— Multumesc. Pentru tot. Reusesc sa imi inghit nodul din gat si sa rostesc cred ca in soapta,caci socotind dupa reactia lui de neclintit,nici nu cred ca m-a auzit. E cazul sa te cari , draga mea!

Imi indrept privirea spre fereastra deschisa vazand Cum soarele isi incheie tura pe ziua de azi, lasand in urma lui un spectacol de culori albastru-violet si portocaliu, conturat parca de cele mai iscusite pensule. Divin. Privesc din nou in directia lui David anticipand ca ma voi lovi din nou de imaginea spatelui sau, dar il surprind privindu-ma. Intens. Atat de intens, incat pare ca vrea sa vada dincolo de mine. Dincolo de un manuchi de carne si oase insirate pe un schelet. Vrea sa imi patrunda in suflet si dincolo de el. Sta cu spatele rezemat de insula de bucatarie, cu bratele stranse la piept scotandu-i in evidenta muschii bratelor si ai pieptului , picioarele incrucisate si o expresie indescifrabila. Ii sustin privirea incercand sa par neafectata dar...pe cine incerc sa pacalesc? Ma priveste si ma citeste ca pe carte deschisa si nu am de gand sa ma las prea descoperita. Nu am nimic bun de aratat.

Sunt prima care rupe contactul vizual, punandu-mi ochii in podea pentru ca deja e prea mult pentru mine. Sa fiu privita de un barbat in asa fel e...de neconceput. Majoritatea barbatilor din jurul meu m-au privit intotdeauna ca pe o stricata. Ca pe ceva numai bun de batjocarit. Incepand cu unchiul Ben si terminand cu toti prietenii lui de pahar care veneau in vizita atunci cand locuiam cu ei.

Sa fiu privita ca pe ceva pur si inocent de catre un barbat precum e David este acea mica licarire de speranta de care am nevoie sa ma agat pentru a putea uita toate ororile traite in tot timpul care a trecut decat matusa Marie nu mai este. Sa imi permit sa cred ca poate, totusi, nu sunt o cauza atat de pierduta asa cum am crezut.

Nu indraznesc sa ridic capul din pamant decat atunci cand se aud pasi indreptandu-se spre mine si o palma mare,aproape tremuranda, ridicandu-se spre mine.

— David Cross. O spune pe o tonalitate atat de grava incat sunetele imi inunda creierul lovindu-se de peretii cranieni si capatand efectul unui boomerang. Avand in vedere cum ne-am cunoscut – ii infloreste un zambet poznas in coltul gurii - cred ca am omis prezentarile. Ma uit cand la mana sa intinsa spre mine, cand la el, fâstâcindu-mă. Toti cei care au incercat sa ma cunoasca in seara au ramas cu mainile suspendate, asteptand sa nu-i mai privesc ca pe niste extraterestri. E timpul sa par si eu un om normal, pentru prima data in seara asta.

—Christina Taylor , spun pe nerasuflate,prinzandu-i mana si schitand un zambet fortat. Curent electric. Asta se simte la contactul mainilor noastre. Ne sustinem privirea reciproc,crezand ca mi se pare. Mi se pare sa ne-am scurtcircuitat unul pe celalalt, asa ca imi retrag mana destul de brusc, primind din partea lui David o spranceana arcuita si un zambet de un milion de dolari. Acel zambet care spune „ da, da, stiu ca sunt irezistibil".