DANSUL INIMII

CAPITOLUL 8 - ÎNCERCĂRI

Capitolul 8 - ÎNCERCĂRI

Christina Taylor

Pedalez fără oprire către casă încât am nevoie de toată puterea mușchilor de la picioare pentru a mă putea duce la destinație. În viața mea nu am mers așa de repede cu bicicleta. Plămânii îmi cerșesc aer iar buzele și gâtul mă ard din cauza uscăciunii.
Opresc pentru câteva momente în fața unei cafenele și-mi implor îngerul păzitor -Gabriel- să fie treaz la ora asta astfel încât aceasta cafenea să fie deschisă să-mi pot răcori sufletul.
Gabriel doarme.
Cafeneaua e închisă.
Futu-i ! Imi trec mâinile prin păr și mă las pe vine lângă ușa cafenelei, trăgându-mi sufletul. Imi revin în minte imaginile de mai devreme. Imi iau foc instantaneu vârfurile urechilor. Atingerea lui ușoară ca un fulg mi-a transmis curenți electrici pe șira spinării, oprindu-se sub pântec, unde simt un disconfort groaznic. Imi strâng coapsele între ele în încercarea de a alunga senzația ciudată ce mi s-a cuibărit acolo, fără succes însă.
Imi bântuie gândurile în fiecare noapte de când l-am cunoscut iar acum că l-am revăzut nu a făcut decât să îmi agraveze situația.
Să mai menționez faptul că imi vine să mă dau cu capul de toți pereții din jurul meu pentru că nu sunt capabilă să îi dau o replică pe măsura aroganței lui? Cred că v-ați dat seama deja.
Dar în preajma lui mă înmoi ca o ciocolată lăsată la soare într-o zi toridă de vară. Cuvintele imi aleargă haotice prin cap, nereușind să se adune într-o frază coerentă și inteligentă.
- La dracu în ea de treabă, înjur și mă pun în mișcare pentru că sunt de-a dreptul epuizată și sunt doar primele ore ale dimineții. Vin din tura de noapte de la restaurant unde a fost o noapte nebună. Pe bune, zici că ieri a fost interzisă intrarea în orice restaurant și s-au adunat toți la noi.

Trec pe lângă șapte cafenele în drum spre casă și nici măcar una nu e deschisă iar gâtul meu încă cerșește după o picătură de lichid. Să tot ai dimineți ca a mea. Întâi dobitocul care m-a izbit de monstruozitatea lui David, apoi însăși David, și piesa de rezistență, tocmai mi-a bușit un cauciuc la bicicletă și mai am cel puțin trei kilometri până acasă.
Gabriel, trezește-te !
Îmi sprijin bicicleta, acum defectă, de clădirea vecină cu aleea bicicliștilor și îmi așez fundul pe bordură, mârâind frustrată cu fața ascunsă în palme. Ce poate fi mai rău? Păi e suficient să îmi ridic privirea din palme și să privesc vis-a-vis.
Clădirea mare a Baletului se ridică maiestoasă în primele raze ale dimineții, făcându-mă să simt un junghi în inimă. Îmi privesc picioarele neputincioasă în timp ce îmi șterg lacrimile. Îmi lipsește dansul. Îmi lipsesc emoțiile pe care le trăiam în timp ce dansam. O parte din inima mea s-a sfărâmat odată cu ruptura de menisc pe care am suferit-o cu câțiva ani în urmă. Locul dansului nu a mai fost acoperit de nimic în toți acești ani. Aș fi preferat de o mie de ori să îmi rupă ambele mâini, să nu le mai fi putut folosi niciodată dar să mă fi lăsat să dansez în continuare.
Mă ridic resemnata, încercând să îmi înghit lacrimile și să pornesc spre casă, prea mult pentru o singură dimineață. Pornesc la pas spre zona în care locuiesc sprijinindu-mă de bicicleta mea defectă, oftând din tot sufletul. După toate cele întâmplate în seara în care l-am cunoscut pe David, totul păruse că revine la normal. Mergeam la restaurant iar în timpul liber predam tehnicile dansului unor copii de la o școală din apropierea restaurantului.

- Carla? Carla mă așteaptă în fața blocului, așezată pe scări, cu poșeta pe genunchi, butonându-și telefonul de zor. Tresare când se aude strigată.
- Oh, Doamne, nu mai ajungeai, mi-am lăsat ovarele pe scările astea, se ridică ușurată că am ajuns și intrăm împreună în holul blocului. Imi las bicicleta la locul obișnuit, securizând-o și urcăm în lift.
- Dar tu ce ai pățit? Zici că te-a lovit InterCity și când s-a dus și când s-a întors. Izbucnesc în râs când o aud. Are fata asta replici pentru orice.
- Mda, cam așa ceva. Am avut o dimineață furtunoasă, îi confirm bănuielile fără să îi dau mai multe explicații. Știu că dacă apuc să îi dau pistă nu se lasă până nu stoarce tot de la mine iar eu chiar nu am dispoziția necesară pentru o dimineața de interogatoriu cu Carla.
- Eu merg să îmi fac un duș și să dorm puțin, simte-te ca acasă. A, și te rog să mă aștepți cu o cafea tare când mă trezesc, îi fac cu ochiul și îi zâmbesc leneș în timp ce mă îndrept spre dormitor.
- Christina, ești bine ? Ma întreabă apropiindu-se de mine și prinzându-mi mâinile intr-ale ei, știi că poți să îmi spui orice.
- Știu, îi răspund sincer, sunt bine, trebuie doar să mă odihnesc puțin și voi fii ca nouă.
- OK. Mă găsești aici cu un bol întreg de popcorn, vizionând kdramas, că tot e atât de în trend,se maimuțărește în timp ce se îndreaptă spre cuptorul cu microunde unde începe să își prepare popcorn. Începem să râdem amândouă pentru că știu cât urăște genul acela de filme și că nu s-ar uita în veci la așa ceva.