DANSUL INIMII

CAPITOLUL 9 - ISPITĂ

Capitolul 9 - ISPITĂ

Christina Taylor

Inghiți-m-ar Pământul!
Doamne, fă-mă o insectă minusculă, cea mai neînsemnată insectă din câte există în tot aparatul...biologic , că habar n-am în ce categorie intră insectele, nu mi-a plăcut niciodată biologia și tot ce ține de ea.
Gabriel, iar dormi? Fă-ți o dată meseria că altfel, jur că îl sun pe Domne-Doamne și îl rog să te concedieze.
Îi mai cer un pahar de apă barmanului in timp ce aștept să se trezească Gabriel ca să îmi potolesc gâtul uscat.
- Nu vrei mai bine o tărie? Cred că ți-ar prinde bine nițel curaj, pari agitată.
Bine că văzuși tu !
- Doar apă, îi strig cât pot de tare ca să pot acoperi muzica. Fac rău la beție. Imi pune paharul de apă pe tejghea râzând în hohote. Mă uit chiorâș la el. Ce o fi așa de amuzant?
- Am văzut multe la viața mea, crede-mă. Și îl cred , că dacă nici un barman nu vede femei bete, atunci cine.
- Apropo, ești foarte frumoasă, mă complimentează în timp ce îmi face cu ochiul și își așează ambele mâini pe tejghea, apropiindu-se de mine încât ne mai despart doar câțiva centimetri.
- Multumesc, îi mimez din buze, copleșită de atenția pe care o primesc.
- Domnișoara este cu mine. O mână cât o lopată se așează în fața mea, creând ceva distanță între mine și barmanul pus pe flirt. Acesta își ridică mâinile în semn de predare și îl privește pe David sceptic dar cu băgare de seamă, ca și cum nu ar vrea să îl supere. Oh, până aici mi-a fost! Mă privește de parcă ar vrea să muște din mine iar eu mă fac și mai mică în scaun așteptând minunea aia solicitată.
Gabriel, e ultima ta șansă!
- Oh, te las singură cinci minute și te găsesc înconjurată de aceste superbități?
Mulțumesc, Gabriel , era și timpul.
Carla apare și ocupă locul din stanga mea, în timp ce în dreapta mea stă mândru ca un brad și înțepat ca un rege David.
- Dansăm ? O iau pe Carla și o trag după mine spre ring sperând în sinea mea că așa voi scăpa.
- Cu placere , zice ea când ajungem în mijlocul mulțimii și începem să ne mișcăm corpurile în ritmul muzicii.
- Ce a fost asta? Întreabă Carla râzând cu subînțeles, de ce ai fugit de acolo? Aleg să îi ignor întrebarea dând vină pe muzica asurzitoare din club, încă nu i-am povestit mare lucru despre David și despre peripețiile mele de când l-am cunoscut. Imi mișc soldurile mecanic pentru că nu mai aud nici muzica, nici vociferările din jurul meu,simt doar foc de-a lungul corpului meu acolo unde persistă privirea lui. Imi măsoară corpul pe îndelete, fără grabă și îmi pârjolește pielea acolo unde insistă cu privirea, trimițându-mi fiori reci pe șira spinării. Piesa se schimbă intr-una mai lentă și mă văd nevoită să părăsesc ringul neavând partener pentru un dans în doi dar rămân țintuită când două mâini se înfig puternic în talia mea, făcându-mă să tresar în anticipare. Mă lipește de corpul lui puternic și începe să se miște lent, privindu-mă fix în ochii. Expresia lui emană dorință prin toți porii iar ochii îi scânteiază jucăuș, încălzindu-mă pe dinăuntru. Pot să jur că am febră. Imi simt spatele nădușit.
- De ce fugi de mine? Întărește strânsoarea, lipindu-și trupul mai bine de al meu. Curent electric. Scurtcircuit prin toate departamentele inimii.
- La cât de strâns mă ții, mi-e imposibil să fug, șoptesc mai mult pentru mine pentru că nu are cum să mă audă, i-aș fii spus mai la ureche dar cu tot cu pantofii mei de zece centimetri nu-i ajung decât la umăr, nici nu vreau să mă gândesc până unde îi vin în papuci.

Mă lipește și mai tare de el, dacă e măcar posibil, confirmându-mi că m-a auzit. Simțurile fine, ce să zic.
— Mă mir că ești încă în picioare, judecând după antecedentele tale, în preajma mea ești ori în genunchi, ori pe jos, ori cerșind aer după o pedalare în exces. Și am început. Își scoate aroganța la înaintare ,provocându-mă. Acum mă rog doar în sinea mea să îmi pot aduna gândurile și să îi pot da o replică pe măsură și pe loc, nu cum mi se întâmplă de obicei,să îmi vină ideile după șapte ani de la confruntare.
Îmi ridic bărbia în semn de sfidare și îl privesc țintă în ochii, cel puțin așa îmi place să cred pentru că judecând după amuzamentul său, nu prea îmi iese.
— Aici ar trebui să mă sperii , sau cum ? Și cu asta izbucnește intr-un râs hohotit, sincer, atât de sincer că i se zguduie pieptul și își lasă capul pe spate. Și e atât de molipsitor încât nu mă pot abține oricât de fioroasă aș vrea să par în momentul acesta. Așa că râdem împreună până îmi simt mușchii abdominali contractându-se dureros. Imi sprijin fruntea de pieptul său care se încordează la atingere și încerc să îmi potolesc hohotele. Încerc. Bine spus.  Nu mi-am putut controla râsul niciodată, indiferent de situație. Când mă apucă nu mă lasă cu una cu două.
Îmi dezlipesc intr-un final fruntea de pieptul lui și pot jura că i-am lăsat urme de rimel pe cămașă, eh, lasă că e neagră și nu se vede. Ridic ochii spre el și îmi dispare orice urmă de amuzament. Mă privește atât de serios, cu o expresie atât de gravă încât îmi îngheață sângele în vene, apoi își desprinde mâinile după talia mea, eliberându-mă și pleacă fără să spună ceva. Îi privesc spatele lat amestecându-se prin mulțime, simțind în nări încă parfumul lui puternic. Dacă de obicei eu eram cea care comporta ciudat în prezența lui, iată că nici el nu e departe.
— Asta da cucerire, fato. Carla apare lângă mine rupându-mi șirul gândurilor. Acum chiar  încep să cred că tu chiar n-ai să mori virgină.
Strigă atât de tare încât câteva capete se întorc spre mine ca la comandă, făcându-mă să înghit în sec de rușine.
— Carla, o apostrofez dar mă ignoră dinadins, dansând pe lângă mine.
— Ce , n-am dreptate?
— Da , ai dreptate că trebuie să mergem acasă. Îi vine ca o palmă peste față replica mea, făcând-o atentă.
— Dar seara abia a început, se văicărește toată, în brațele unui necunoscut pe care îl agățase la bar. N-ai decât să pleci singură dacă te-ai plictisit.
— Nu cred că ai spus asta. Mă minunez de comportamentul ei. Adică știu că vorbește mult,prost și fără rost când e băută dar totuși nu mă așteptam la asta.
— Bun atunci, o să iau un taxi. Și cu asta mă întorc pe călcâie și ies din club, dezamăgită de prietena mea. Adică pentru ce sunt prietenii dacă te lasă singur când ai nevoie de ei? Carla știe foarte bine cât de frică îmi este să ies din casă noaptea singură și totuși m-a trimis la plimbare fără să clipească.
Îmi descalț pantofii și scot un sunet de încântare atunci când tălpile meu fac contact cu asfaltul rece, mulțumind Cerului pentru această binecuvântare. Urechile încă îmi bubuie de la muzica din club iar capul îmi explodează de durere deja, deși n-am băut foarte mult, organismul meu refuză să accepte alcool sub nicio formă. Mă uit în stânga și în drepta după un taxi dar nimic, oftez resemnată și o iau la pas spre casă pe jos, rugându-l pe Gabriel să mă însoțească la fiecare pas. Câțiva huligani se văd în zare, stând pe bordură. Rămân locului, neștiind ce sa fac în continuare. Dacă trec pe lângă ei singur se vor lega de mine, așa că fac cale întoarsă spre clubul de unde tocmai plecasem, hotărâtă să o iau pe Carla pe sus dacă e nevoie, numai să ajung acasă în siguranță. Dar karma nu e de aceeași părere iar Gabriel singur m-a părăsit pentru că mă simt brusc trasă de încheietura mâinii.
— Unde te grăbești,păpușă? Inima începe să îmi bată cu putere, frica punând stăpânire pe toate simțurile mele.
Doamne, apără-mă!
O matahală de om răsare din spatele meu făcându-mă să îngheț de frică pentru că știu ce urmează. Nu știu dacă e unul din oamenii lui Marcus sau e pur și simplu un nebun pus pe harță și nici nu  îi pot descifra trăsăturile pentru că e întuneric dar și pentru că ochii mi s-au încețoșat.
Cred că o să leșin.
Încerc să mă smucesc din strânsoarea lui dar esuez lamentabil fiindcă nu ni se pot măsură forțele. Imi întorc privirea spre el chiar dacă mor de frică și privesc spre mâna cu care îmi ține captivă încheietura simțind cum o slăbește doar că atenția lui se îndreaptă pe deasupra capului meu, schimbându-și expresia feței. Pare îngrozit. Îmi rotesc si eu privirea în direcția în care privește viitorul meu călău și rămân cu gura căscată la propriu. Alte patru matahale răsar din spatele meu, cu mâinile încrucișate la piept, picioarele depărtate și atitudine sfidătoare. David împreună cu Manuel, Raphael și un alt tip pe care nu știu cum îl cheamă dar mi-l amintesc din seara în care au dat buzna acasă la David, par gata de luptă. Tremur mai tare decât înainte să apară ei și mă rog în sinea mea să nu fie unul din clanul lui Marcus pentru că David și prietenii lui nu vor avea nicio șansă. Dacă oamenii din  clanul Manga au o calitate, aceea este unitatea. Dacă unul dintre ei e în încurcătură, sar toți pentru a-l scăpa și chiar dacă David e încă o dată de mare față cel din fața mea, tot nu ar avea nicio șansă din cauza inferiorității numerice. Mă aștept oricând să apară o gloată de huligani și totul să degenereze în ceva indescriptibil.
Ceva se strânge în pieptul meu. Nu știu dacă e de vină bucuria că a ieșit la timp din club pentru a mă salva sau e teama că el și prietenii lui ar putea păți ceva dar cert e că mi se pune un junghi în inimă.
Biata inimă.
Ochii încep să mă usture deja de la cât încerc să îmi rețin lacrimile. Chiar dacă știu că intr-o zi voi sfârși din mâinile lui Marcus, nu vreau să mai atrag și pe altcineva în acest joc din care nu voi scăpa cu viață. Și nimeni nu mă va putea salva cu adevărat vreodată. Da, s fost David care a reușit să mă scoată odată fin ghearele morții dar David nu va fii mereu in preajma mea și nici nu vreau pentru că știu că va sfârși la fel ca mine. Și în ciuda faptului că nu știu nimic despre el iar în marea majoritate a timpului ne atacăm ca doi dușmani, nu vreau să pățească ceva din cauza mea.
— Dacă vrei să mai ai cu ce să-ți freci prietenul din pantaloni, te sfătuiesc să îi dai drumul în clipa asta. David face un pas în față, lăsându-și prietenii în spate, apropiindu-se de locul în care am rămas țintuită. Drept dovadă că nu îl sperie amenințările lui, călăul meu mai rău întărește strânsoarea, obținând un icnect scurt de durere din partea mea.
— Îndrăznește, îl provoacă pe David în timp ce pe mine mă trage mai  aproape de el, apucându-mă cu cealaltă mână de păr. Scot un țipat scurt când imi simt părul ca desprins de scalp.
— Privește-mă. Nu mai văd nimic pentru că sunt smulsă din mâna atacatorului meu și izbită cu o forță incredibilă de peretele din spatele clubului. Cred că mi s-au rupt toate coastele.
— Oh, la dracu, Christina, ești bine? Raphael cade în genunchi lângă mine,prinzându-mi bazinul pentru a mă așeza în șezut lângă perete.
—D-da, n-nu, reușesc să rostesc pe un glas scăzut fiindcă simt cum rămân fără aer. N-n-am aer.
— Futu-i, futu-i, futu-i! Ce dracu ai făcut, omule? În loc să o ajuți, o omori? Asta e tot ce mai aud ca prin vis pentru că plămânii mei nu mai fac față.
Nu mai pot respira.
Nu mai pot vedea.
Nu mai pot auzi.
Gabriel, ești concediat.