La ceas de seară

Poezie contemporană

Dacă mă aude cineva,
Acesta este un strigăt de disperare
Unul în care te poți simți din depărtare
Sau cu care poți muri, căci nimeni nu te ascultă,
Și în șoaptă, cu mâna pe foaie
Și cu penița umedă de cerneală,
Scriu dovadă clară că astăzi
Am absolvit diploma vieții
Și mi-a venit timpul și mie sa ma uit de sus,
Cu jumate de personal artistic,
Precum inspirația sau chitară.
Și dau drumul la scris umil,
Îmi las unica avere în joc,
Opera mea toată și un dolar îndoit,
Căci atât am reușit să fac.
Opera de azi nu se mai vinde,
Cum se vindea odată...
Când stai la rând pentru a citi ultima strigare
A eului liric treaz de sentiment.
Acum e doar un drum vechi,
O cărare pe care nu mulți,
O dobândesc până la final.
Strig cât se poate de tare,
Că prin aceste versuri aruncate așa pe foaie,
Sunt cu un picior în groapă,
Și ca s-ar putea să nu apuc ziua de mâine
Și să văd trist ca întotdeauna,
Ce naiba mă mai așteaptă...
Starea mea de spirit scade odată cu lumina
Vremea de afară confirmă moarte
Ea nu mă mai iubește, e lipsă de sentiment,
Iar pe mine nu mă interesează
Dacă a fost cineva atent,
La ce am scris până acum...