Victima frumuseții

Trei

        Cele două minute înainte de începerea spectacolului păreau să treacă la fel de greu precum trece un an. Întreg publicul foşnăia de nerăbdare pentru a-şi vedea favoritele, sponsirii şi căutătorii erau şi ei cu inima în gât pentru a putea descoperi un nou posibil talent.

        Printre zecile de mame şi taţi se afla şi Dominique ce se juca cu unghiile în aşteptarea deschiderii cortinei. Aparatul de fotografiat era poziţionat pe genunchii săi şi pornit de când se aşeză pe scaun pentru a nu rata vreun moment al fiicei sale. Deşi concursurile de miss erau pasiunea celor două, părea că de fiecare dată susţinătoarea e mult mai emoţionată decât însăşi participanta.

        Luminile din sală se stinseră de îndată şi toată lumea îşi pregătii camerele video, telefoanele sau alte gadget-uri pentru captarea imaginilor. O melodie specifică defilărilor, ritmată şi la un volum asurzitor începu de nicăieri iar reflectoarele se aprinseseră şi se întâlniră în mijlocul scenei ce acum nu mai era ascunsă după cortina grea.

        În văzul tuturor se înfăţişă doamna blondă ce conduse participantele în culisele scenei şi ce părea a fi prezentatoarea. Ţinuse un discurs nu foarte lung pentru a nu plictisi audienţa apoi începu să rostească numele participantelor ce îşi parcurgeau traseul şi se aşezau pe scenă la locul stabilit.

        -Urmează un nume deja cunoscut de mulţi în domeniul concursurilor de frumuseţe locale: doamnelor şi domnilor, numărul patruzeci - Julien Lindembrook!

        Sala izbucni în chiuituri şi aplauze fiind îndemnaţi să facă cât mai mult zgomot de către Dominique ce era în picioare fotografiând fiecare pas al odraslei şi blocând cu nepăsare vederea unei spectatoare nemulţumite din spate.

        Julien îşi făcu apariţia pe scenă dezvăluindu-şi zâmbetul imaculat şi purtând rochia sa roşie despre care doar un profesionist ar putea realiza de la o aşa distanţă că este doar o copie ieftină. Ţinând mâinile pe lângă corp şi păşind cu încedere pe podium, bruneta traversă scena, se oprii în buza acesteia pentru a poza apoi făcu cale întoarsă până la locul său bucurându-se de galeria de care avu parte.

        Ochii albaştrii încercau să dibuiască în întunericul sălii unde se afla susţinătoarea ei însă nu îi fusese foarte greu. Privi cu încântare persoanele ce o încurajau însă reuşi să zărească şi mame ale altor concurente ce îşi ţineau mâinile la piept şi o priveau cu disăreţ. Printre aceste mame reuşi să o descopere şi pe cea pe care ar fi luat-o de păr cu o oră în urmă.

        "Haters gonna hate!", se consolă singură.

        Prezentarea celor cincizeci şi opt de participante se încheiă prin mişcarea tipică a mâinii în aer, ca şi cum ar înfileta un bec nou în locul celui ars. Salutul încheiă acea etapă a concursului iar cortina acoperii fetele.

        Tânăra coborî cu iuţeală de pe scenă, trecând ca printre obstacole de celelalte fete şi se aşeză la masa de machiaj. Îşi tamponă pielea puţin umedă cu un prosop din bumbac moale apoi îşi reîmprospătă machiajul fără a-l face să pară strident. Se ridică apoi şi îşi dezbrăcă rochia, rămânând în perechea de indispensabili tanga în culoarea nude şi în sutienul asortat. Prinse de unul din sacii de pe cuier şi îl desfăcu apoi îmbrăcă cu grijă o rochie, aşezând-o pe cea roşie în locul celeilalte.

        Se privi în oglindă şi făcu o piruetă. Purta o rochie lungă şi neagră dintr-un material fin. Partea de sus a rochiei era confecţionată din câteva ţesături negre groase în model vintage, aşezate pe un material nude. Spatele era gol iar sutienul era inestetic aşa că fu eliminat pe sub rochie. Poalele începeau cu vreo doi centimetrii deasupra buricului, ieşind de sub un brâu metalic auriu şi curgeau lin până pe podea. Pantofii rămaseră neschimbaţi, fiind oricum ca şi inexistenţi din cauza lungimii articolului vestimentar.