Victima frumuseții

Cinci

        Renaultul opri la câţiva centimetrii de bordura din beton al fastfood-ului. Uşile arginti se deschiseră apoi se închiseră cu un zgomot metalic ce anunţă proprietarele că autoturismul era blocat şi sigur.

        Julien deschise ca un adevărat cavaler uşa mamei sale apoi o urmă până în mijlocul sălii. Ochii nu i se ridicară nicio clipă spre panourile din spatele tejghelei unde erau înşirate meniuri şi poze cu mâncăruri interzise pentru ea. Căută o masă liberă şi în momentul în care o zări se grăbi spre ea pentru a nu se ocupa de alţi dornici.

        Blonda se aşeză vis-a-vis de fiica sa şi o privi zâmbind. Ar fi dorit să o strângă în braţe pentru premiul obţinut însă nu îi stătea în fire. Felicitările ei fuseseră simple cuvinte rostite pe un ton vesel şi darea permisiunii de a hali ceva ce ar fi îngrăşat trupul modelului pe care doar ea îl vedea cu câteva kilograme în plus.

        Un chelner brunet cu zâmbetul larg afişat pe faţă îşi făcu cu rapiditate simţită prezenţa. Înmână două meniuri îmbrăcate în folie lucioasă de culoare baby-blue celor două înfometate apoi aşteptă cu carneţelul în mână, pregătit să scrie comanda. Pagina aurie o mâzgălise în scurt timp cu pixul negru de cuvintele "aripioare picante, sos de ketchup, cartofi pai, Pepsi pentru brunetă/ nachos cu extra topping de brânză şi Pepsi pentru blondă" apoi se îndreptă spre uşa neagră a bucătăriei.

        Tânăra Lindembrook scoase smartphonul îngrijit pe masa verzuie, se conectă la semnalul Wi-Fi al localului apoi tastă pe Google numele bărbatului a cărui carte de vizită o ţinea în mână. Sprâncenele negre frumos conturate se ridicară în timp ce privi ecranul.

        -Ce este? Ce ai găsit? interveni curioasă Dominique.

        -Deci, respectivul se numeşte Edward Stuward şi are cincizeci şi cinci de ani. A fost un investitor într-o şcoală de modelling apoi a renunţat şi şi-a deschis propria agenţie de modele. Are sediul în New York, se spune că modelele sale nu duc lipsă deloc de bani..

        -Continuă, până aici îmi place!

        -E de costume de baie, lenjerie intimă sau chiar nud.

        Ochii fetei se ridicară cu teamă spre a-şi privi mama şi îşi dori să nu o fi făcut. Expresia doamnei Hatier era schimbată. Pe frunte se zăreau ridurile încruntăturii adânci pe care o afişă, buzele îi erau strâns lipite iar degetele se împreunaseră între ele, semn că urmau câteva cuvinte neplăcute.

        -Nu, spuse scurt încercând să nu intre în detalii.

        -Nu? repetă bruneta cu uimire.

        -Nu!

        -Dar mamă! Am vrut mereu să fiu model, amândouă vrem asta. Sunt o grămadă de bani în joc, ce e cu tine?

        -Am spus nu, Julien! Nu faci asta. Nu am crescut o curvă! Nu vreau să te văd în costume aproape inexistente de baie, în chiloţi tanga cu şnurul înfipt între buci, nu vreau să te văd târgolită printr-un pat, cu mâinile pe sâni de parcă ţi-ar pica unul şi o mână în partea sudică. Nu, îţi interzic. Vom concura în continuare la concursuri până se va ivi o altă ocazie.

        Tensiunea crescu tot mai mult în interiorul modelului. Se simţea limitată şi controlată mai mult ca niciodată. Simţea că e şansa ce îi va schimba viaţa şi că din cauza blondei o rata. Ştia că e neîndreptăţită şi se abţinea cu greu să nu ţipe.

        -Mamă, spuse după ce trase o gură de aer, vreau să fac asta! S-ar putea să nu mai existe alte şanse. Susţine-mă! Ştiu că şi tu ai pozat aşa odată şi că nu vrei asta pentru mine.

        -Nu te lua tu de trecutul meu, înţeles? Erau alte vremuri iar lenjeria intimă însemna un corset şi nişte chiloţi ce acopereau jumătate din fund. Nu era nimic obscen. Cât stai sub acoperişul meu faci ce spun eu iar eu îţi interzic.

        -E viaţa mea, tu nu ai dreptul să mi-o controlezi! grăi revoltată bruneta mai tare decât dori.

        Toate privirile se întoarseră spre ele şi, deşi adorau să fie în centrul atenţiei, aceasta nu era o situaţie potrivită. Cunoscându-le pe cele două din pricina a mai multe certuri de familie în toiul societăţii, mulţi dintre privitori scoaseră pe ascuns telefoanele mobile, pregâtindu-se de filmat.

        Chelnerul ce sosi şi el cu mâncarea lângă masa celor două încremeni şi îi fusese teamă să mai spună ceva. În semn de protest, Julien se ridică de la masă, îşi luă telefonul în mână, înşfăcă coşuleţul din carton cu pui, pe cel cu cartofi şi sucul cu o mână şi rostind "plăteşte dânsa totul" plecă ca o tornadă la maşină.

        Roţile noi se rostogoleau pe cimentul şoselei. Muzica cânta în surdină în interiorul autovehiculului cufundat în miros de mâncare nesănătoasă. Protestanta conducea cu o mână pe volan în timp ce cu cealaltă ridica aripioarele şi cartofii în dreptul gurii, muşcând cu ciudă din ele.

        Se bucura că Dominique nu dori să o urmărească pentru o ceartă mai zdravănă în parcare, ar fi fost oricum inutil având în vedere că tot ar fi părăsit locul. Nu dorea să se întoarcă acasă pentru harţă aşa că decise să îi facă o vizită tatălui său de la o sută de kilometrii distanţă.

        Sunetul soneriei îi dădu de ştire lui Hariet că aveau parte de oaspeţi neaşteptaţi. Îşi lăsă şorţul albastru de gătit pe masă apoi fugi să deschidă uşa de la intrare.

        -Julien, bună! Haide draga mea, intră! o îndemnă.

        -Bună! Ce miroase aşa bine?

        -Cred că tu..

        -Am mâncat în maşină, pe drum. Tata e acasă?

        -Peter e încă la serviciu. A sunat acum câteva minute să pregătesc cina pentru că va ajunge într-un sfert de oră. Haide să mă ajuţi!

        Neavând ceva mai bun de făcut şi simţind o oarecare plăcere în compania mamei sale vitrege, Julien acceptase şi o urmă pe aceasta până la bucătărie. Îşi puse un şorţ maroniu de rezervă în jurul taliei şi al gâtului apoi se apucă cu treabă.

        Primise de tocat câteva legume aşa că prinse cuţitul în mână, îşi luă un blat de lemn apoi se apucă de treabă în celalalt capăt al bucătăriei faţă de Hariet. Se uită îndelung la ceea ce are de făcut şi realiză cu tristeţe că nu era ca celelalte fete. La nouăsprezece ani încă era controlată ca o păpuşă iar ventrilogul era Dominique, la nouăsprezece ani încă nu ştia să toace o legumă aşa cum trebuie, gânduri ce făcură câteva lacrimi să alunece repede în josul chipului machiat.