Victima frumuseții

Opt

-Mi-a făcut plăcere să petrecem o noapte împreună, rosti jos bărbatul răvăşit după atâta "acţiune". Sper să ne mai vedem, păpuşă.

-Îmi pare rău dar am o regulă, nu mă culc de două ori cu acelaşi bărbat. Poate totuşi, în viitor, o să am nevoie de un iubit sau ceva. În orice caz, eşti un armăsar.

Dominique chicoti ciudat la auzul propriilor sale cuvinte. Suna atât de mult ca o adolescentă din timpurile prezente încât aproape că nu se recunoştea. Îl sărută pasional o ultimă dată pe individ, muşcându-i subtil şi buza, apoi închise uşa.

Se îndreptă spre bucătăria cu mobilier maroniu din lemn nu foarte scump, lăcuit, şi se sui pe pult ajutându-se de forţa braţelor. Îşi bălăngăni picioarele încălţate în papucii de casă albi şi îşi privi de sus trupul îmbrăcat doar în lenjerie intimă şi o cămaşă deschisă.

"Oare ar trebui să mai slăbesc?.."

Clipi scurt, revenind pe Terra, apoi sări jos şi deschise frigiderul făcând una din puţinele ei specialităţi culinare : cereale cu lapte. Turnă lichidul alb într-o oală de aluminiu cu mâner negru şi aşteptă ca acesta să se încălzească.

Julien îşi făcu prezenţa în bucătărie fără a saluta precum se obişnuise. Chipul îi era odihnit dar ostil, încărcat de gânduri doar de ea ştiute şi chinuit de planul ce reprezenta o soluţie de final.

Deschise uşa frigiderului fără a o interesa că pe masă erau deja pregătite două boluri şi se autoservi cu un pahar de suc natural, parte a rutinei zilnice. Ar fi servit băutura cu o oră în urmă, în momentul în care deschise ochii, însă aştepta pentru ca aventura mamei sale să se sfârşească.

-Haide să mănânci, rosti veselă Dominique şi turnă lapte în ambele boluri.

-Nu, răspunse sec bruneta.

-Poftim? Haide, am luat cereale chiar ieri.

-Nu vreau să mănânc.

Ocupă locul de pe scaunul său şi împinse cu degetul mijlociu bolul ceramic din faţa sa. Aceasta putea fi considerată o formă infimă de revoltă împotriva Sistemului Mama însă era un punct bun de pornire a planului.

-S-a întâmplat ceva? se interesă blonda în timp ce îşi savura micul dejun faţa în faţă cu odrasla.

-Da, s-a întâmplat. De ce îmi furi anii?

Şocată de o asemenea întrebare şi nu prea înţelegând total ceea ce fusese întrebată, doamna Hatier se holbă cu ochii lucioşi spre tânără. Mai duse odată lingura la gură pentru a înfuleca însă întrebarea fusese repetată.

-Ce vrei să spui mai exact? Eşti liberă să faci tot ce vrei, replică ridicând din umeri.

-Dacă ar fi aşa, acum aş suna la New York pentru a vorbi cu domnul Stuward şi a-l informa că urmează să ajung acolo, să pregătească deci contractul de muncă.

Buzele mamei se uniră şi formaseră o linie plată iar pleoapele se închideau şi redeschideau rar. Lăsă din mâna subţire lingura metalică şi ţintui chipul interlocutorului.

-Ne întoarcem la asta? Am spus NU. De câte ori să mai repet? Ai libertate să faci ce vrei. Te las să mergi în oraş şi să stai cât vrei, te las să porţi orice, să te machiezi. Te las chiar şi să ţi-o tragi, folosind un prezervativ, desigur, dar te las. Chiar nu am spus nimic despre mica ta călătorie de ieri şi despre nesimţirea faptului că ai plecat de la fastfood şi m-ai lăsat acolo arătând ca o idioată. Ţi se permite orice dar asta NU.

Ultimul cuvânt fu accentuat destul de grav, suficient de grav cât să o înnebunească pe Julien. O roşeaţă intensă se instală pe întreg chipul şi clocotea temeinic. Mâna dreaptă strânse sticla paharului cu putere iar sprâncenele se arcuiră într-o privire fioroasă.

-EXACT DESPRE ASTA VORBESC! Îmi furi tinereţea! Mă controlezi ca pe o păpuşă ieftină. Sunt matură şi am dreptul să iau deciziile care MIE mi se par corecte, fie că ţie îţi place sau nu. Tu ai avut voie să fii o "curvă" şi ai pozat cum ai pozat aşa că dă-mi voie să o fac şi eu. O să am grijă de mine iar când o să îţi ajungă la nas primul teanc cu bani o să uiţi toate cele spuse.

-Tu nu mă faci pe mine curvă! Nenorocito!

-Nu eu te fac, tu te-ai făcut singură.

Dominique se ridică ca o namilă de la masă, lăsând lingura să cadă pe jos, şi înaintă fulger până la fiica sa ridicată în picioare. Desfăcu degetele lungi şi împopoţonate cu unghii false şi îşi lipi palma de obrazul nemachiat. Julien ripostă şi îi împinse violent mâna cu un gest turbat. Ridică o mână orizontal pentru a bloca o eventuală lovitură la nivelul capului însă blonda începu să lovească cu palmele şi pumnii unde apucă.

-ÎNCETEAZĂ! urlă modelul şi îşi prinse brusc mama de gât, apăsând degetele în carnea moale şi tăindu-i respiraţia. O dată să mai încerci să dai în mine şi te nenorocesc. Nu îmi pasă câtuşi de puţin că îmi eşti mamă, m-ai fi aruncat în coşul de gunoi imediat după ce ai fi ieşit din spital dacă nu era tata. TE URĂSC DIN TOT SUFLETUL ŞI SPER SĂ MORI ÎN CHINURI GROAZNICE!

Manichiurista deschidea şi închidea repetat gura asemenea unui peşte ce se zbătea pe uscat. Se învineţise la faţă şi începu să dea bezmetic din mâini pentru a o face pe adversară să înceteze.

Julien dădu drumul "vinetei" printr-un gest smucit, împingând-o de gât. Aceasta din urmă se dezechilibră şi ameţită de lipsa aerului se împrăştiă pe jos, respirând sacadat.

"Am terminat-o cu asta. Să strângă gunoi de pe străzi dacă vrea bani sau să sugă pule, oricum la asta e maestră. Îmi e scârbă de ea, nu am lovit-o niciodată şi ea îndrăzneşte? Javra dracului."

Conştiinţa şi îngerul păzitor ar fi părăsit-o chiar în acel moment pentru ceea ce îi făcuse fiinţei ce o purtă în pântec atâta amar de vreme şi se chinui să o nască pe cale naturală însă nu o făcură. Creierul continua să transmită informaţii corpului ce se mişca spre a trage pe trup o rochie uşoară şi neagră, scurtă. Înşfăcă geamantanele de călătorie pe care le pregăti în acea dimineaţă ca urmare a eşuării discuţiei civilizate, lucru care se şi întâmplă. Ştia şi singură că nu aşa ar fi trebuit să reacţioneze însă nu plănuise varianta unei lupte.

Coborî în viteză jos şi ieşi pe uşă chiar când Dominique cuteză să fugă până pe alee după ea pentru a-i trage o bătaie soră cu moartea. Alergă la maşină şi realiză că uită cheiile în bolul din sufragerie iar acum nu mai era cale de întoarcere.

Îşi trase aer în piept când deja ieşise de pe lotul familiei şi se afla pe spaţiul comunitar din faţa casei -pe trotuar- şi scuipă pe o plăcuţă a pavajului.

-Adio! O să îţi pară rău pentru ce ai făcut.

Rostind aceste cuvinte se întoarse pe călcâie şi începu să păşească alert în sandalele sale negre şi joase, târăind geamantanele după sine.

Blonda rămase în uşă urlând din rărunchi însă nu dorea să o oprească.

"O să se întoarcă ea, o să îi pară rău", gândi femeia.

"O nouă viaţă mă aşteaptă, una fără dementa asta" se consolă tânara ce, fără să realizeze, pătrunse tot mai adânc cu fiecare nou pas făcut într-o lume de străini.