Victima frumuseții

Treisprezece

Somnul de care Julien avu parte nu se putea nicicum numi somn. Se trezi din oră în oră din cauza diferitelor coșmaruri derulate pe ecranul subconștientului său dar și din cauza temerilor de a dormi în aer liber în remorca unor necunoscuți. 

De nenumărate ori se ridică în fund pentru a privi împrejurimile, sperând că poate călătoria e aproape de final însă nu avu succes. Ori de câte ori se ridica vedea același peisaj ponosit de noapte, luminat cu puțin mai mult decât ultima dată. Aceași șosea prăfuită, același cer înstelat, același sunet de motor. 

Corpul îi era obosit, și mai mult decât asta, îi era jegos. Nu mai făcuse o baie de când plecase din casa mamei sale. Umblase ore în șir pe arșiță, transpirase mai ceva ca la saună, dormi într-un copac, se așeza pentru a plânge pe fiecare bolovan și își șterse ochii cu mâinile murdare, căzuse pe jos în mijlocul străzii, dormise într-un pat care nu mai fusese schimbat de cine știe când. Jegul lipit de pielea sa fină o dezgusta total dar și mai dezgustată era de gândurile sale. Nu era ușor să îți părăsești familia, casa, viața pentru a urma un vis nebunesc dar era convinsă că totul va merita. La fel de convinsă era și de faptul că atunci când își va câștiga primul teanc de bani, Dominique avea să îi telefoneze pentru a o ruga să se întoarcă. Nu avea să facă asta, sub nicio formă. Dominique era pentru ea istorie.

Capul încarcat de kilograme de gânduri se plecă iarăși asupra geamantanului rigid și apoi se lăsă în toată greutatea pe acesta. Nu era la fel de comfortabil ca o perină însă era mult mai bine decât dormitul pe tabla murdară.

Broboadele de transpirație rece începeau să își facă drum pe fruntea si spatele modelului iar mâna subțire se trezise din vise la timp pentru a le opri cu dosul palmei. Își roti corpul pentru a fi cu fața spre cer apoi îndrăzni să deschidă ochii. Cerul albastru nu avea nicio imperfecțiune albă pe el iar soarele părea să fie mai binevoitor ca niciodată. Emana suficientă căldură cât să fi prăjit un ou fără tigaie sau ulei.

Își duse cu rapiditate mana deasupra ochilor pentru a se apăra de astrul suprem apoi își ridică trupul pe cele două membre amorțite din cauza poziției ciudate din ultimele ore. Momentul în care echilibrul fu restabilit nu durase mult deoarece roțile remorcii nimeriseră într-o groapă, fata picând din picioare cu un troznet considerabil.

-'neața, domniță! țipă unul dintre cei doi bărbați însă privirea încețoșată nu putu distinge cu exactitate interlocutorul.

-Bună dimineața și vouă..

Genunchii cu piele uscată se târâră până lângă valiză. Fermoarul compartimentului principal se deschise de îndată iar mâinile maroni se afundaseră în căutarea telefonului mobil.

„Am dormit până la 16:02?! Doamne! Călătoria asta chiar m-a dat peste cap.. Îmi e atât de foame! Oare dacă îi întreb pe ei îmi vor spune că au ei niște ouă, un cârnaț și niște lapte? Mai bine nu, îmi e și așa scârbă de ratații ăștia. Abia aștept să scap de ei, să dau de civilizație" gândi bruneta apoi inspectă ecranul iPhone-ului.

Pentru prima dată în toate orele departe de casă observă ceva binevenit. Liniile ce indicau rețeaua mobilă erau acum pe jumătate pline. Un zâmbet încolți pe chipul straniu de nemachiat și continuă să crească până ajunse dintr-un capăt în celalalt al feței. Activă cu o viteză uluitoare datele mobile iar notificările începură să apară în cor, bipăind neîncetat.

-ALELUIA! exclamă involuntar.

Cei doi bărbați se întoarseră în sincron spre pasagera lor ce acum părea să facă un ritual ciudat al bucuriei, țopăind și sărutându-și smartphoneul. Se priviră câteva secunde în tăcere, căzând de acord că e nebună doar prin limbajul ochiilor apoi își văzură de discuția despre vite în continuare.