Victima frumuseții

Unu

        Plasticul de pe talpa șlapilor de casă scotea un sunet slab în timp ce pașii înaintau spre fereastră. Degetele îmbătrânite lăsară ceașca de cafea pe măsuța de alături în timp ce privirea era ațintită asupra ferestrei vecinilor.

        -Bob, uite! Își împopoțonează copila din nou! Nu știu cum poate suporta același tratament zilnic și nu știu cum poate ea să reziste cu o mamă de genul acesta. Nici nu vreau să mă gândesc cum arată corpul ei pe sub haine și nici cum arată chipul ei sub acel machiaj. Am impresia că noaptea se ajută de o daltă pentru demachiere!

        -Lasă-le, spuse bătrânul în timp ce întorcea pagina ziarului "Santa Barbara News" , nu te-ai obișnuit după atâta timp? Fac același lucru de când ea avea cinci ani și încă nu încetează. Nu știu ce au de gând să facă.

        -Nu înțeleg, săraca fată...

        -Săracă? E la fel de aeriană și sclifosită precum tutorele său. Niciuna nu este ușă de biserică! De când a plecat Peter parcă au luat-o razna cu totul, vor să pară înstărite, emancipate și altele, dar ele în schimb sunt..

        Liniștea se așeză asupra odăii cu mobiler luxos și parchet într-o nuanță de maro deschis deoarece Bob nu părea să dorească rostirea ultimului cuvând care ar fi fost, desigur, unul vulgar.

        În casa de alături era o adevărată agitație în sufragerie. Pe podea erau înșirate numai haine, ace și alte produse pentru cusut, pe măsuța de dinaintea canapelei erau câteva palete de cosmetică second-hand, rimeluri, pensule, rujuri și multe altele. Lampa pentru construcția unghiilor cu gel era băgată în priza de lângă ușă de ceva timp, părând a fi uitată. Toate aceste elemente colorate ce acopereau peisajul lemnuriu făceau ca nici verdele pereților să nu se mai observe. Pretutindeni părea că un curcubeu cu indigestie trecuse pe acolo, lăsând dâre colorate în urma sa.

        O mână slabă cu unghii false în stil french și împodobită cu o brățară subțire din aur apucase sfoara rulourilor și o răsuci brusc.

        -De ce ai făcut asta? spuse Julien în timp ce se ridică de pe jos cu o rochie în mână.

        -Deoarece scorpia aceea de Samantha Kerid se holbează iarăși la noi! E atât de bogată însă pare că nu își poate permite un abonament la cablu pentru televizorul ei imens de își belește ochii. E suficientă lumină și doar lăsând deschis geamul ce bate în stradă.

        Sfârșind discursul rostit cu voce nervoasă și plină de ură se roti pe călcâie pentru a o privi pe Julien chinuindu-se să încapă într-o rochie cu paiete albastre însă fără succes.

        Părea că fata duce o luptă corp la corp cu rochia nărăvașă. Trase o gură zdravănă de aer pe care îl reținu în piept cât timp își supse burta aproape inexistentă, lăsând coastele la vedere, și începu a sări în speranța că rochia va aluneca pe corp. În timpul săriturilor, unul dintre multele bigudiuri înnodate în părul negru căzu pe podea, rostogolindu-se până la unghiile de la picioarele lui Dominique, și ele în stil french.

        -Ce e cu mascarada asta? Ești proastă? scuipă aceasta fetei pe jumătate îmbrăcată.

        -Nu e vina mea, nu mai țipa la mine că nu îți permit! Îmi e mică, o am de acum trei ani, am nevoie de haine noi.

        -Nu îmi permiți? Eu te-am făcut și tot eu te pot omorî! Normal că nu îți mai vine rochia, te-ai îngrășat și arăți ca o balenă ce își dă ultima suflare pe plajă.

        Julien înstrâmbă din nas și începu să tragă de rochie pentru a o dezbrăca, însă aceasta se înțepeni pe coapse. Se aplecă pentru a descălța pantofii cu toc înalt ce o incomodau și eticheta aurie „Gucci" de pe haină căzu pe jos eliberând-o pe cea captivă dedesubt pe care era inscripționat un nume de magazin local.

        -Uite ce ai făcut! Acum va trebui iarăși să o cos. Pe cuvântul meu copilă, am impresia uneori că coeficientul tău de inteligență e mai mic decât numărul de kilograme arătat de cântar, rosti apăsat Dominique în timp ce își prinse părul blond și încărcat de extensii într-o coadă de cal, apoi aplecându-se pentru a ridica eticheta.

        Se așeză pe canapeaua acoperită cu un material ce lăsa impresia pielii și căută cu privirea unui ac prin care trecuse deja ața neagră. Așteptă până când bruneta reuși să-și scoată coapsele din rochia mult prea strâmtă apoi i-o înmână. Cususe cu cea mai mare grijă eticheta de firmă.

        Își dorise mereu, încă de când era doar un copil de nici un metru, să fie bogată. Visase mereu la mașini scumpe, case luxoase cu piscină și grădini imense, jacuzzi și servitori, petreceri extravagante, obținerea unei vacanțe oriunde în lume doar deschizând geanta de designer și scoțând banii cash, bărbați superbi și haine de ultimă modă. Niciodată nu ajunsese aproape de visul ei. Căsnicia alături de Peter părea că îi va aduce ceea ce-și dorește însă nu fusese așa.

        Privind-o pe Julien se vedea pe sine într-o variantă mai modernă și mult mai tânără. Trăia prin viața ei, iar ea nu părea să fie deranjată. Împărtășea același caracter cu al mamei sale, aceleași dorințe, aproape același aspect de tinerețe.

        -Am gătat, rosti într-un final și ridică rochia în aer. Nu o mai iei pe tine până nu slăbești. Încearc-o pe cea de la Dolce&Gabbana pe care am luat-o de la magazinul de pe colț.

        Ființa tânără și înaltă traversă sufrageria nu extrem de mare pentru a ajunge la un fotoliu îndepărtat pe care se aflau câteva articole vestimentare. Cercetă mormanul cu privirea și-și arcui sprâncele negre în dată ce își zări ținta. Prinse de haine și le aruncă fără păsare pe jos, fiecare pe rând, până ajunsese la rochia dorită.

        Trase cu grijă dantela roșie pe cap pentru a nu distruge coafura în formare, își îndesă mâinile lungi și subțiri pe mânecile trei sferturi apoi fixă partea de jos a rochiei pe fundul bombat. Se sprijini cu o mână de perete în timp ce se încălță cu o pereche de stilettos negru mat cu talpă roșie și cu toc înalt. Luă mâna de pe perete, fiind capabilă să îți mențină echilibrul apoi se uită în jos la rochia presărată cu pietre din plastic ce imitau foarte bine rubinele asimetric așezate. Dantela rochiei era singurul material al acesteia, lăsând bucățele mici de piele să se vadă în locul în care modelul cu petale de flori și frunze lăsaseră câte un petic gol.

        Dominique aprobă din cap, iar încântarea era vizibil singura expresie pe care chipul ei o afișa. Părăsi canapeaua și se așeză pe jos, lângă lampa pentru unghii, ridicând-o pe masă. Se așeză pe un scăunel și îi făcu semn fiicei sale să vină pentru a-i pune la punct manichiura. Când și acest pas fusese făcut, cele două se așezară în fața oglinzii, iar blonda începu să deșurubeze bigudiurile din părul până la jumătatea spatelui. Îi întoarse cobaiului capul în toate direcțiile pentru a se asigura că frizura este perfectă, apoi, precum o zână magică, începu să sprayeze părul cu fixativ în timp ce se învârtea în cerc. Julien începu să tușească din cauza mirosului greoi și își puse mâinile pe nas, însă fu pleznită de coafeza ce rosti îndată „fără suferință nu există frumusețe" și „cu cât mai mult, cu atât mai bine".

        Faza aranjării de bază fusese completă. Bruneta se privea zâmbind în oglindă, satisfăcută de buclele largi pe care le deținea. Dinții albi erau perfecți aliniați și completau ținuta fără a mai fi nevoie de o sumedenie de accesorii. Totuși, deși zâmbetul era perfect, pielea albă și fără expresie era lipsită de fard, buzele erau spălăcite și aproape invizibile, cearcănele păreau aproape pungi de cumpărături, iar acest lucru era pur și simplu inadmisibil.

        O sumedenie de pensule pentru machiaj făcură contact cu tenul fetei din toate direcțiile. Rimelul se întinsese prelung pe genele deja negre, rujul roșu cu miros plăcut dezmierdă buzele crăpate, iar biluțele de bronzat aduseseră culoare chiar până la baza gâtului de unde începea rochia fără decolteu.

        -Ești gata și arăți minunat! exclamă femeia.

        Ochii albaștrii ai mamei se ațintiră asupra ceasului de pe mâna sa, un vintage asortat cu cămașa de vară albă îndesată în blugii Jack and Jones spălăciți și mulați pe trup. Bolborosi ceva de neînțeles apoi făcu semn fetei să părăsească locuința cât ea se încălță cu altă pereche de stilettos, urmând-o. Scoase din geanta Chanel, cumpărată la jumătate de preț de pe E-Bay, cheile argintiului Renault Clio din 2002, apoi își plasă trupul pe scaunul șoferului pornind împreună cu pasagerul din dreapta în josul străzii.