Victima frumuseții

Unsprezece

Păsărelele verii găsiră dis de dimineaţă un intrus în locul lor de repaos iar acest lucru nu le conveni. Vrăbiuţele se porniră a zbura de pe creangă pe creangă, cântând din răsputeri. Ele reprezentau doar iluzia ceasului deşteptător din camera proprie aşa că Julien începu să vânture mâna prin aer în găsirea butonului de oprire.

Inima i se făcu cât un purice atunci când mâna nu atinse niciun obiect de mobilier şi se lăsă în jos pe golul de aer. Deschise ochii brusc, speriată de-a dreptul, şi privi în jur.

Era adevărat. Nu visase nicio secundă. Plecase de acasă şi lăsase absolut totul în urmă. Modalitatea în care părăsii vechea viaţă o bântui într-un coşmar teribil însă el nu încetă nici când zări razele soarelui în jurul ei. Era un coşmar continuu însăşi viaţa ce o ducea. O fată ce se vroia divă, ce era model şi ce câştigase un concurs cu câteva zeci de ore în urmă era acum doar o anonimă pe faţa Pământului, una care zăcea noaptea în copaci.

Îşi frecă ochii cu pumnii şi încercă să se dezmeticească după lovirea violentă cu capul de realitate. Răsuci întreg corpul în aşa fel încât picioarele să îi atârne în aer şi sări jos din patul cu scoarţă aspră.

Aerul era deja îmbibat de căldura însă era încă suportabil. Liniştea era spulberată doar de trilul păsărilor revoltate şi de scurtele secunde în care frunzele foşneau în adierea vântului. Soarele dorea să ureze un "bună dimineaţa" sincer prin razele prietenoase pe care le oferea dar ele nu puteau binedispune un nor plin cu furtună ca şi domnişoara Lindembrook.

Valiza se deschise şi mâinile lungi pătrunseră în interiorul ei. Degetele de pe unghiile cărora oja deja dispăru pipăiră aleatoriu în căutarea unei comori comestibile.

Julien şedea jos sub copac unde un mic petic de umbră o adăpostea, înfulecând pe nerespirate un sandwish cu unt, felii de caşcaval şi şuncă. Acest sandwish făcea parte din micul dejun pe care obişnuia să îl aibe înainte şi care acum urma să devină doar o amintire plăcută a locului ce se numea "acasă".

"E un lucru bun şi în rahatul în care mă aflu: sunt în natură. Mama mereu îmi spunea că aerul proaspăt, plimbările şi liniştea îmi fac bine la siluetă, acum am parte de ele din plin. Cu puţin noroc domnul Stuward va fi dat pe spate. Şi totuşi, wow! Am dormit în copac, nu am căzut din el şi deşi valizele îmi erau pe jos nimeni nu le-a furat. Am ceva noroc, nu ştiu ce m-aş face dacă le-aş pierde şi pe ele."

Sandalele traversau împreună cu cea care le purta marginea şoselei timp de aproximativ două ore şi un sfert. Arşiţa din aproprierea orei de vârf făcea ca fiecare picătură de apă să dispară din corpul fetei, lăsând-o să creadă că va face curând cunoştinţă cu cei aflaţi în Rai sau iad.

Picioarele se împleticiră din neatenţie şi oboseală iar corpul de un metru şaptezeci şi patru făcu contact instant cu solul de foc. Încercă să se ridice de pe asfaltul încins dar efortul era prea mare pentru trupul slăbit aşa că zăbovi pe jos, prăjindu-se ca o bucată suculentă de bacon.

Simţi cum carnea i se scurge de pe oase în bătaia inamicului fierbinte şi rotund de pe cer. Închise ochii sleită de puteri şi începu să rostească Tatăl Nostru în minte, rugându-se la un miracol.

Micile pietricele purtate de vânt pe asfalt sfârăiseră sub creutatea dihaniei metalice. Roţile mari, proaspăt umflate şi motorul puternic se făceau auzite de la mare depărtare. Cele câteva zeci de minute până la oraş treceau destul de lejer când o pată de culoare neagră se aşternu în cale.

-Măi să fie! Un om, o femeie!

-E moartă?

-Nu cred. Nu pute ca un hoit.