Victima frumuseții

Doisprezece

Minutele treceau rând pe rând, încolonate ca într-un șir indian interminabil. Orele amiezii se scurseră într-o cursă de maraton iar acum era rândul celor din noapte să se întreacă. Cei doi salvatori făcuseră deja o mini cărare pe micul petic de iarbă din fața cabinetului lui Smith, repetând iar și iar traseul în formă de cerc.

-La dracu'! Smith, dacă nu se mai trezește fata? Doarme de ore întregi..

-Calmează-te, omule! E ceva normal. Ați găsit-o pe șosea ca pe un coiot mort, cine știe cât timp a stat acolo. Are nevoie de timp ca să se refacă.

-Dar oare unde-o fi vrut să ajungă?

Smith ridică din umeri necunoscând răspunsul dar fiind și destul de indiferent față de acesta. Își mângăie bărbia pătrățoasă apoi duse pipa aprinsă în dreptul gurii și trase prelung din ea, legănându-se înainte și înapoi pe scaunul din lemn.

-Ai ceva cu ea, bărbate? Ești cam îngrijorat!

-Eu?! Nu, se scuză cel mai în vârstă dintre salvatori în timp ce prietenul și doctorul se amuzau pe seama sa. Nu am nimic cu ea.

-Nuu, dar aruncași un ochi sub poalele ei când am ridicat-o de pe jos, așa-i? Te-am văzut, pedofilule, râse tânărul.

-Ei, dacă e să o luăm așa, bărbații sunt bărbați iar fetele sunt fete. Noi avem ceva în plus iar ele în minus, trebuie să ne completăm. Uită-te și tu cum arata, zău că m-aș înfige în ea un p..

Vorbele fuseseră întrerupte de ușa ce scârțâi în timp ce se deschise pe jumătate. În cadrul ușii își făcu apariția bruneta cu picioare lungi și chipul reîmprospătat, ba chiar machiat.

-Nu te vei înfige în mine, stai liniștit. Vă sunt recunoscătoare dar nu plătesc în natură.

După câteva schimburi de priviri și râsete stânjenite, unul din cei trei bărbați prinseră destul curaj pentru a întreba motivul călătoriei pe marginea drumului. Julien le povesti pe un ton plictisit liniile mari ale poveștii, accentuând faptul că trebuie să ajungă cumva în New York.

-Te duc eu, rosti bărbatul copleșit de frumusețea modelului. Adică, noi. Noi te vom duce, se repezi să adauge lovindu-și peste spate copilotul.

-Da, grozav! Îmi iau bagajele și revin.

Julien porni cu pași repezi în odaia în care își petrecu înconștientă ultimele ore. Începu să cotrobăie cu privirea după obiectele ce îi aparțineau și își zări telefonul pus la încărcat și ce avea deja bateria plină. În minte-i încolți un sentiment de neliniște privind curiozitatea gazdelor sale dar se liniști văzând cerința de introducere a codului de securitate de pe ecran. Își strânse cu repezeala toate gândurile și bagajele apoi păși în exterior.

-Unde e mașina? întrebă cu extaz pe Smith.

-Acum o aduc, vor veni imediat.

-Am de ce să îmi fac griji cu ei?

-Probabil că nu, nu veți împărți același aer, replică amuzat.

Modelul nu înțelese aluzia doctorului dar nici nu se sinchisi să o facă. Era oricum irelevant atât timp cât va ajunge acolo unde îi era destinat o nouă viață. 

Zâmbi auzindu-și propriile gânduri. După râurile vărsate în timpul călătoriei de-a lungul șoselei în sfârșit ceva pozitiv i se arătă. Ultimele gânduri de care își amintea fuseseră dominate de nori negri și apăsători ce ar fi fost aproape să o întoarcă din drum însă era mândră de propria persoană căci nu se lăsă. Ultimul lucru pe care și-l dorea era să se întoarcă în Santa Barbara, la concursurile de miss alături de Tessa, dar mai rău decât toate era întoarcerea la mama sa. Faptul că va reajunge în fața lui Dominique ar însemna că a înălțat steagul alb de-asupra capului și că ar fi recunoscut că totul fusese doar o idee nebunească. Nu dorea sub nicio formă să se predea, și nu în fața inamicului principal.

Un zgomot de motor puternic începu să se audă din depărtare spulberând în mii de cioburi gândurile brunetei. Plină de speranță, își roti întreg corpul în direcția sunetului sperând să zărească un Range Rover luxos cu motor puternic. 

Melodiosul sunet al salvării se auzea tot mai clar și mai răspicat în liniștea orei 21:00, apropiindu-se tot mai mult de cabinetul medical.

Moralul domniței Lindembrook scăzu la zero instant apoi continuă să scadă pe minus în timp ce își privi „Range Rover-ul". Înaintea ei se înălță maiestos un tractor cu roți imense și cu o remorcă proaspăt vopsită târâită după el. Șoferul și copilotul său zâmbeau de-a dreptul mândrii de mașinăria pe care o mânuiau și așteptau să vadă aceeași uimire și pe chipul tinerei.

-Ce e asta?! se impacientă Julien.

-Un tractor! Măi să fie, o superbitate de tractor. Are motor de..

-Nu îmi pasă! Unde e mașina?

-Fetișcano, tractorul ăsta e mai scump decât mașinile tale de oraș, clarifică Smith.

Bruneta se văzu depășită de situație și total incapabilă să riposteze. Dacă nu ar fi acceptat luxul tractorului s-ar fi întors înapoi pe marginea drumului, mergând pe jos pe drumuri care poate nu erau nici cele corecte. Oftă prelung și își agăță mâinile de marginea scăriței metalice, gata să urce la bord.

-Wow wow wow, ce faci? rosti apăsat copilotul. Cabina are loc doar de două persoane, nu vrem să primim amendă. Dumneata vei ședea în remorcă, e curată.

Pleoapele se depărtară una de alta atât de mult încât ochii albaștrii păreau să cadă din orbite. Nici nu se putea gândi să călătorească într-o remorcă. Tractorul era acceptabil, oarecum, dar remorca era mult sub standardele ei de viitor fotomodel. Se uită lung la șoferul ce avea clar o slăbiciune pentru ea, implorând în tăcere milă însă acesta părea mai îndrăgostit de tractorul său ce nu apăruse în niciun dosar al poliției.

Văzându-se fără pic de speranță, tânăra înconjură dihania metalică și se opri în dreptul compartimentului V.I.P. Prinse cu mâinile osoase de marginea superioară și se ridică cu toată forța de aceasta. Căută cu piciorul un punct de sprijin și se ajută de acesta pentru a se rostogoli peste peretele vopsit, căzând în remorcă.

Smith se simți suficient de cavaler cât să îi arunce bagajele sus pentru a nu o mai face pe pacientă să sufere. Consideră că șocul cauzat de vederea „limuzinei" îi fusese suficient. 

-La revedere, Smith! Trecem pe la tine când ajungem acasă.

-Sigur, aveți grijă de ea.

Briza ușoară începu să își facă simțită prezența, mișcând câte puțin în jocul său zglobiu câteva fire din capul modelului. Aceasta se uită impacientată spre casele orășelului ce se împuținau ca mai apoi să dispară cu tot. 

Acum era iarăși pe drum, pe drumul spre bani și succes. Totul părea să își fi reluat cursul firesc chiar dacă se afla în remorca unui tractor condus de doi provinciali anonimi. Partea ce o îngrijora cel mai tare era că în toiul nopții s-ar fi putut trezi luată în brațe de șoferul libidinos sau chiar mai rău, s-ar fi putut trezi violată dar preferă să nu se gândească la așa ceva. Se mulțumi privind stelele așezată pe geamantan.

„Te rog, Doamne, du-mă acolo unde îmi doresc. Ajută-mă să ajung la New York teafără! Te rog!"

Ochii ageri reușiră să zărească în îngrămădeala stelelor una ce își părăsi suratele, alunecând în jos cu o scurtă coadă de lumină în urma sa. Îi era clar că cineva, acolo Sus, îi auzi rugăciunea. Își întoarse capul spre cabina tractorului și reuși să remarce faptul că șoferii se schimbaseră iar libidinosul era probabil înghesuit în scaunul de alături, dormind adânc iar asta avea de gând să facă și ea. Își potrivi geamantanul într-un colț apoi se ghemui ca o pisică dezmierdată pe suprafața acestuia, cu fața spre exterior și spatele spre perete, apărându-se astfel împotriva oricărui tip de afecțiune nedorită.