Victima frumuseții

Doi

        În maşină atmosfera era cuprinsă de linişte. Singurul lucru ce se putea auzi era o melodie de la radio dată abia la volumul doi şi care era aproape insesizabilă.

        Julien privi peste umăr bancheta din spate pe care erau aşezate câţiva saci pentru protecţia hainelor, în vârful cărora se zărea cârligul metalic al umeraşelor. Analiză prelung materialul învelitor ce era unde şi unde recusut şi uzat. Dintre cei patru doar unul era aproximativ nou, restul erau primiţi de la persoane ce nu le mai foloseau sau luate din bazar.

        O stare de tristeţe îi cuprinse sinele aşa că hotărî să îşi mute privirea către geamul de lângă ea şi să privească peisajul de vară din Santa Barbara, California. Casele pe lângă care treceau erau uniform aşezate de-a lungul trotuarului. Majoritatea aveau etaj, erau frumos zugrăvite în culori plăcute, puse la punct până şi la capitolul "balcon", ele fiind înfrumuseţate cu ghivece de flori colorate, scaune şi măsuţe împletite. Pe fereastra unora se putea zări câte puţin din interiorul camerelor frumos mobilate, cu televizoare plate şi imense, precum şi cu multe alte lucruri scumpe.

        -De ce nu suntem aşa? murmură Julien în timp ce îşi plecă capul.

        -Aşa..cum? spuse sfioasă Dominique.

        -Ca şi ei. Adică avem o casă cu etaj şi balcon dar nu e aşa. Ei au bani, au chestii scumpe, au televizoare mari, nu cos peste etichetele hainelor altele de brand!

        -Julien! Încetează! se răsti blonda. Nu spune niciodată că nu avem bani, avem însă nu atât de mulţi, nu încă. Tu eşti cheia banilor, de tine depinde totul, pentru asta ne chinuim atât de mult ca să arăţi atât de bine! În plus, avem un televizor mare.

        -Da, însă are fund, nu e plat. Arată plat oarecum doar dacă îl priveşti din faţă..

        Dominique continuă să fie atentă la drum fără a mai da atenţie şi cuvintelor fiicei sale.

        Ştia ce simte şi ştia că amândouă îşi doresc la fel de mult bogăţia. Se simţea rănită de fiecare dată când vedea persoane bine îmbrăcate în haine scumpe şi noi, se simţea la fel de rănită şi în momentul în care vedea femei căsătorite cu bărbaţi cu bani. Ea îl avuse pe Peter însă nu fusese mulţumită de situaţia lui financiară aşa că se avântă fără cap într-o aventură cu acel medic bogat, ajungând să îi piardă în final pe amândoi. Nu o afectă prea mult pierderea soţului său, ci mai mult faptul că pierduse o sursă de venit şi era nevoită să lucreze în continuare ca şi manichiuristă.

        Trezindu-se din ceaţa regretelor, dorinţelor şi a gândurilor, privi oglinda retrovizoare şi băgă cu spatele maşina într-un loc liber de parcare. Răsuci cheia metalică în contact, oprind motorul. Îşi aşeză în geantă cheiile apoi făcu semn cu capul către Julien şi ieşi din maşină.

        Bruneta lua de pe spătarul scaunului său pardesiul crem foarte subţire şi se îmbrăcă cu el apoi părăsi şi ea maşina. Făcea acest lucru mereu pentru a-şi ascunde rochia. Majoritatea participanţilor se schimbau în hainele pentru probe în cabină însă din pricina insuficienţei de saci pentru haine era nevoită să se îmbrace de acasă şi să se camufleze astfel. Îşi scoase cu grijă pletele captive sub gulerul pardesiului apoi o ajută pe mama sa să care hainele în interiorul măreţei clădiri.

        Casa culturală a Santei Barbara era imensă şi făurită aproape în întregime din pereţi de sticlă la exterior. Avea trei nivele conectate prin lifturi, o sală de mese imensă şi multe alte săli cu scene pentru diverse evenimente şi spectacole. În acea zi de la sfârşitul lunii iunie avea să fie gazda unui concurs de frumuseţe pentru persoanele de sex feminin cu vârste cuprinse între trei şi douăzeci şi cinci de ani.