❝Amra era produsul necalificat al societății, crescuse cu jignirile și criticile oamenilor din jurul său care se așternuseră pe pielea lui ca niște semne din copilărie, loviturile tatălui său încă erau vizibile pe corpul său. Purta o cagulă din mate...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
2. Cine ești tu?
Uneori oamenii poartă o mască, un înveliș din carne care le acoperă sensibilitățile temperamentului — frică, înfrângere, teamă, neacceptare, durere și alte simptome care se manifestă la nivelul minții lor. Nu toți poartă cagule negre precum acest individ.
Nu purtăm fizic, vizibil aceste cagule, dar ne acoperim fața cu temeri și frici și ne identificăm cu ele în raport cu oamenii. Ne folosim de propiile emoții pentru a ne masca, toți suntem ca el; ne fraudăm propiile sentimentele și le folosim precum o cagulă.
El își sigila toate emoțiile acoperindu-și capul cu acel material negru, nu puteai să-i descoperi trăsăturile sau să-i remarci expresiile. Doar ochii și buzele rămâneau neacoperite — ochii lui păreau grei din cauza speranței pe care o ținea răsfirată printre gene.
— O să ne descurcăm noi cumva luna asta, o să mă împrumut la mătușa ta. Se înghesuie mama în colțul canepelei, îmbrățișând o pernă brondată. Mulțumesc lui Dumnezeu că n-ai pățit nimic!
Inspiră profund și privirea i se pierde într-un punct imaginar jucându-se cu marginile pernei.
— La mătușa mea? izbucnesc și tonalitatea vocii îmi scapă, urlând la propriu. Nu putem să mai luăm bani de la ea, știi bine ce a zis ultima oară de noi.
Mama își abandonă privirea în podea și murmură încet printre buze;
— Nu e problema ta cum voi face eu rost de bani, nu o să-ți iau părerile în considerare.
Își înghite lacrimile și adună ambalajele și resturile de mâncare de pe masă, plecând spre bucătărie cu două pahare sprijinite între degete și un vas în mână.
— O să lucrez mai mult și voi face mai multe creme și chiar parfumuri, o să fac tot posibilul să acopăr daunele pe care le-am suferit luna asta. Conduita mea se schimbă instantaneu și mă trezesc în pas alergător după mama.
Așază vasul și paharul în chiuvetă sprijinându-se apoi cu spatele de mască.
— Ai uitat de școală? mai ai un an și termini și e riscant să fii distrasă în perioada asta de orice altceva. Mă privește defensiv simțind cum starea i se clatină spre disperare, apasându-i glandele din jurul gâtului care i se măresc brusc.
Mama avea dreptate, nu puteam să combin munca și școala. Aș fi epuizată și tot nu aș produce marfă suficientă, e un proces lung până finalizez un lot de creme.
— Du-te și culcă-te, mă voi descurca eu. Se întoarce cu spatele și stă aplecată cu capul deasupra chiuvetei, iar buclele de păr negre i se revarsă între umeri și clavicule.
Parcă îmi trecu prin inimă un frison rece care îmi despică pieptul în două bucăți — eram foarte tristă și îngrijorată de situația în care eram eu și mama. Banii de pe creme erau resursa noastră pentru o lună, iar acum pierdusem atâta marfă și muncă depusă din cauza unui individ ticălos.
