❝Amra era produsul necalificat al societății, crescuse cu jignirile și criticile oamenilor din jurul său care se așternuseră pe pielea lui ca niște semne din copilărie, loviturile tatălui său încă erau vizibile pe corpul său. Purta o cagulă din mate...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Notă; ascultați melodia atașată pentru un efect mai bun.
Ce greu e să iubești, e ca atunci când ți-e frig, dar nu cauți o haină cu care să te îmbraci, ci un om cu care să te poți înveli.
Frigul vine din interior, din inimă, cauți să-i găsești palma persoanei iubite, ca să-ți îmbraci inima cu ea.
Îmi e frig în continuu, tremur și caut o palmă pe măsura inimii mele, dar toate sunt mici precum o haină strâmtă.
Nici măcar una nu mi se potrivește, nici una nu îmi acoperă inima în întregime, unele pe jumătate, altele deloc.
Așa că mi-e frig în continuu, înăuntrul meu e frig în continuu. poezie proprie.
Nu înțelegeam de unde există atâta ură în sufletul lui, voia ca eu să mă achit în fața lui de fapte pe care nu le-am făcut. Îl iubeam cu teamă, cu o nevoie care se balansa precum un fir subțire.
Ceea ce aveam să aflu mai târziu mă pregătea pentru a sta față-n față cu întrebările mele, înfruntându-le și oferindu-le cel mai dureros răspuns.
După ce am plecat de acolo, m-am dus direct acasă. Mă simțeam dezbrăcată pe stradă, așa se uitau toți oamenii la mine, de parcă nu mai aveam nicio haină pe mine. Care era realitatea de fapt? Amra îmi strânsese ultima respirație în pumnul său, mă lăsase fără suflu cu câteva cuvinte și câteva gesturi.
Inima îmi zvâcnea în piept, dar în același timp nu mai bătea deloc. Mă simțeam moleșită, fără putere ca și cum în orice secundă aș fi putut să leșin.
Când am ajuns în casă, mama și Firuze stăteau pironate în mijlocul canapelei, amândouă își sprijineau degetele în picioarele cănilor albe de porțelan. Mama încă avea fața distorsionată din cauza furiei, ochii îi scânteiau, dar nu putea să-mi spună nimic fiindcă aveam un musafir.
- Firuze? pășesc nesigură în sufragerie, pronunțându-i numele cu o mirare timorată.
Ochii ei albaștri mă țintuiesc și obrajii i se umplu de culoare, așază cana pe masă grăbindu-se să-mi sară în brațe.
Nici nu pot să anticipez o îmbrățișare, brațele ei mă strâng și mă apropie de ea, dar eu rămân nemișcată.
- Masal, scuză-mă că nu te-am anunțat...dar am vrut să încep să petrec din nou timp împreună cu tine, mă privește observându-i-se izul de vinovăție în ochi.
Din acea seară eu am preferat să rup orice legătură cu ea și Aras; îi credeam prietenii mei, dar ce s-a întâmplat în acea seară m-a făcut să mă închid în propria inima și să pun un zalog gros în urma mea.
- Crezi că o să te iert? de aceea ești aici? vorbele parcă cusute în gura mea, se eliberează și o întreb fără jenă sub ochii mamei.
Zâmbetul i se frânge de pe colțurile buzelor, rămâne o față palidă și inexpresivă precum un manechin de plastic. Ochii i se scaldă în lacrimi și începe să-și frece mâinile abandonându-și toată consistența privirii de mai devreme în podea.
