❝Amra era produsul necalificat al societății, crescuse cu jignirile și criticile oamenilor din jurul său care se așternuseră pe pielea lui ca niște semne din copilărie, loviturile tatălui său încă erau vizibile pe corpul său. Purta o cagulă din mate...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Dacă eram monitorizată de un aparat pentru inimă în acel moment, ar fi indicat doar o linie dreaptă. Simțeam că inima îmi slăbise atât de mult încât pulsul mi se ascunsese sub multe straturi de piele, crezând că pur și simplu s-a oprit.
Ochii săi cenușii se opriră în ai mei și amândoi am respirat deodată, uitând pentru câteva secunde să ne mai umplem plămânii cu aer.
— Ia-ți dracului mâna de pe mine! urlă și îmi apucă încheietura, reușind să-i dezvlesc doar puțin bărbia.
Îmi împinge brațul și se întoarce cu spatele, aranjându-și cagula care-i stătea dezordonat pe față.
— O să ți se prelingă regretul pe buze, Amra. Să nu uiți ce mi-ai făcut astăzi, cuvintele se grăbesc să-mi iasă din gură, sufocându-mă parcă, punându-se în jurul gâtului meu precum o sfoară groasă.
Pașii lui mari îl fac să ajungă pe strada cealaltă, rămănând cu privirea înfiptă în spatele său.
Un gând nesănătos mi se ivește în minte; ce-ar fi să-l urmăresc? poate voi afla ceva de care să mă folosesc pentru a-i întoarce umilința de astăzi. În definitiv nu știam absolut nimic despre el înafar faptului că, mergem la aceeași școală.
Abandonez ideea de a mă întoarce la tarabă și mă las condusă de impuls, deja pașii mei porniseră după el înainte ca să pot conștientiza asta. Mă atrăgea ceva precum un magnet și chiar dacă îmi pironeam picioarele în pământ, nu m-aș fi putut stăpâni să nu-l urmăresc în acel moment.
Străzi înguste și mizerabile, pline de tomberoane în care nu mai încăpea gunoiul, și era abandonat lângă pubele. Sticlele își făceau drum din tomberoane până-n stradă, cablurile de electricitate stăteau încurcate și împleticite în niște stâlpi care stăteau mai mult înclinați decât drepți. Mașini abandonate, clădiri schingiute care parcă mai stăteau în câteva plăci de ciment.
Într-o astfel de zonă ajunsesem urmărindu-l, șobolanii mișunau prin toate tufișurile, unii patrulau chiar și pe stradă. La ora aceea nu era nimeni afară, era dimineață spre amiază.
Dintr-odată a intrat în subsolul unei clădiri, o fată i-a deschis ușa și l-a întâmpinat. Fizionomia ei îmi părea cunoscută, cred că era din aceeași școală cu noi, așa-mi șoptea vocea mea interioară.
Avea obrajii trași în gură, o față lungă și ovală, iar bărbia ei era foarte ascuțită. Ochii ei închiși la culoare erau mari și păreau că i se scurg în josul feței, iar sprâncenele ei erau subțiri cât un cribit.
Amra a început s-o sărute din tocul ușii, tragând-o în brațele lui și încercând să închidă ușa cu piciorul, dar era atât de concentrat să-i savureze buzele, încât ușa a rămas întredeschisă și el nu a observat.
M-am grăbit să mă strecor înăuntru, nu știu ce era în mintea mea, pur și simplu nu mai acționam eu, ci impulsul care mă apăsa în stomac. Camera era atât de întunecoasă încât abia puteam vedea pe unde calc.
