❝Amra era produsul necalificat al societății, crescuse cu jignirile și criticile oamenilor din jurul său care se așternuseră pe pielea lui ca niște semne din copilărie, loviturile tatălui său încă erau vizibile pe corpul său. Purta o cagulă din mate...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu credeam că Nehir o să meargă atât de departe, mă consideră o amenințare reală, dezechilibrul total dintre ea și Amra. Nu știam dacă să apelez sau nu la poliție, din spusele lui Amra mai bine m-aș fi eschivat de un posibil conflict cu unchiul ei.
Am plecat de acolo în brațele lui Amra, ochii mi se suceau în cap și mă zbăteam să păstrez o legătură vizuală cu ce se întâmpla în jurul meu. Eram lipsită de consistență, vlagă sau putere. Părul lung îmi aluneca în josul brațelui său, ajungând să se târească prin nisip.
Nimeni nu îl ajuta pe Amra, toți erau de părere că o asemenea pedeapsă mi se cuvine dacă mă pun cu Nehir. Câteva minute mai târziu m-am trezit într-un pat, cearșeafurile erau umede în jurul meu, apa de pe păr fusese absorbită de pernă și cearșeafuri.
Nu eram în apartamentul lui așa cum mă așteptam, eram într-un loc străin, o cameră destul de îngustă. Perdeaua din spre balcon era răscolită de vânt, cerul căzuse în tăria unui negru proeminent.
Câte ore dormisem? probabil că mama era disperată să afle ce mi s-a întâmplat, dar nu îmi permiteam un telefon nou. Pe ultimul îl pierdusem, iar în momentul ăsta situația noastră financiară era mult prea sensibilă.
Amra stătea pe balcon, se rezema pe coate de balustradă. Acea cagulă neagră și groasă nu îmi permitea să-i văd ceafa, părul și restul trăsăturilor. Omoplații spatelui său se mișcau cu fiecare respirație, se uita ca un manechin inexpresiv în gol.
Eram într-un tricou lung ce îmi acoperea coapsele și restul părților corporale, m-am dus cu teamă spre el. Simțeam teama în fiecare pas, era în degetele mele, în tendoanele mele. Eram în spatele său acum, probabil că mi-a simțit prezența. Nu spunea nimic, se comporta de parcă nu eram la câțiva centimetri distanță de el.
— Într-o mână te am pe tine, iar în cealaltă pe Nehir. Rostește pe-o voce vlăguită. În mâna în care ești tu, lumina mi se înfiripă printre degete. Se întoarce către mine deschizându-și palma, uitându-se în podul palmei sale.
Eu îl ascult și simt cum cuvintele sale îmi trec prin inimă, era sincer cu adevărat.
— Tu ești singura mea certitudine, ești o stare pe care toată lumea ar vrea s-o trăiască. Ești motivul pentru care scriu foi întregi în caietul din capul meu, adaugă și lumina de la felinarele de pe stradă răzbate în ochii săi.
Simt că orice aș spune în momentul ăsta, ar fi imposibil să descrie starea pe care o am. Euforia îmi pulsa în stomac.
— Ea te-a văzut fără cagulă? ai dat-o vreodată jos în prezența ei? cuvintele îmi tremură pe buza inferioară, simțind că întrebarea mea o să-l deranjeze.
Zâmbește restrâns, emoția parcă îi respiră prin ochi. Își duce o mână la ceafă, trage cagula dezvelindu-și fiecare trăsătură, lăsându-mă să mă hrănesc cu fiecare parte pe care o văd. Nu îmi venea să cred că Amra a renunțat la cagulă în prezența mea.
